Ierbar, Teatrul Național Tîrgu Mureș, regia Radu Afrim

 

Interviu cu Victoria Balint, directoarea trupei „Iosif Vulcan”, Teatrul „Regina Maria” din Oradea

Cristina Rusiecki: Teatrul „Regina Maria” este de multă vreme cunoscut pentru Festivalul de Teatru Scurt pe care îl organiza la Oradea. Anul acesta Festivalul Internațional de Teatru a venit în fața publicului cu o ofertă extrem de variată. O secțiune din Festival a reprezentat-o teatrul scurt. Cum s-a produs „incluziunea”, ca să folosesc un termen la modă?

Victoria Balint: În 2013 s-a înființat Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea în ideea de a le da orădenilor posibilitatea de a urmări și spectacole valoroase care nu se încadrau în Festivalul de Teatru Scurt. Și atunci Festivalul de Teatru Scurt, care avea o tradiție din 1976, a fost înglobat în marele Festival Internațional de Teatru de la Oradea, continuînd, la fiecare ediție, să fie parte a Festivalului.

C.R.: Presupun că a existat o strategie a Festivalului. Care au fost punctele ei principale?

V.B.: Am vrut un festival pentru Oradea. În primul rînd, obiectivul a fost să le prezint orădenilor o paletă cît mai variată de spectacole pentru a le deschide sufletul și mințile pentru viitoarele posibile spectacole de la Oradea, care depășesc stilul clasic sau stilul de spectacole pe care le facem noi. Am vrut să vadă că în România și în străinătate se produc spectacole care valorifică toate tipurile de instrumente: tehnologia, muzica, dansul. Cam de aici am pornit festivalul. De acum doi ani, cînd Festivalul s-a suprapus pe o perioadă de minivacanță, am început să facem ediția de vară. Oradea a devenit un oraș foarte turistic, așa că am dorit să ne deschidem și către turiști, să le oferim posibilitatea să vadă spectacolele cu care nu au cum să se întîlnească în orașele lor din țară și din străinătate. Sînt foarte mulți care spuneau că Oradea este un frumos oraș de vizitat, dar că nu se întîmplă nimic în el. Lucrurile nu mai stau așa pentru că, dacă nu pe parcursul întregului an, dar în anumite perioade există o ofertă culturală foarte variată pentru orădeni și turiști. Festivalul nostru a avut loc la începutul lui iunie. Imediat după se organizează Zilele Art Nouveau. Oradea este singurul oraș din România înscris în rețeaua europeană și pune în valoare, două-trei zile în fiecare an, tot ce înseamnă Art Nouveau. Sînt zile în care inclusiv venind spre teatru descoperi un patrimoniu pe care nu îl știai, de la clădiri la uși sau vitralii pînă la elemente de Art Nouveau din muzee. Acum cîțiva ani Oradea a fost unul dintre orașele care au avut un video mapping special pe suprafața clădirii Art Nouveau, Vulturul Negru. Anul acesta am avut un eveniment în fața teatrului, un joc cu drone în loc de artificii, chiar cînd s-a terminat spectacolul O scrisoare pierdută. Două sute de drone au format pe cer niște imagini superbe. Mîine va începe Festivalul de Muzică. Ediția aceasta va fi concentrată pe muzica din America și America de Sud. Vor fi prezenți mari muzicieni. Cam toată vara, fie în centru, fie în Piața Unirii, fie în Cetate, Filarmonica susține concerte și are spectacole invitate. Noi vom avea spectacole pe scena mobilă și cred că ușor-ușor se vor întîmpla mult mai multe. În fiecare weekend se întîmplă cîte ceva pentru orădeni și pentru turiști. Dacă vom reuși să ne corelăm programul cu Debrețin, care se află la 70 km, am putea face reciproc turism cultural și lucrurile ar crește și mai mult.

Balada de la Narayama, Teatrul Compania 1980 Tokyo, regia Yukio Sekiya

C.R.: Anul acesta Festivalul a avut și o componentă internațională. Aveți de gînd să o extindeți?

V.B.: Întotdeauna a existat discuția de a face un festival internațional, dar, din lipsa fondurilor, în fiecare an, internațional însemna să aducem spectacole de la teatrele prietene din Ungaria și din Austria. Componenta aceasta era un fel de Cenușăreasă a Festivalului. Anul acesta am încercat să caut niște spectacole, dar, începînd căutarea mult prea tîrziu, lucrurile au fost un pic dificile. Dacă vrei un festival internațional, trebuie să știi pe ce buget te bazezi cam cu un an înainte.

C.R.: Aceasta este suferința tuturor organizatorilor de festival din România.

V.B.: Nu poți contracta spectacole importante pe vorbe, pentru că ei vor contracte. Japonezii sînt contractați din octombrie-noiembrie, polonezii, la fel, cu foarte mult timp înainte. Este foarte important să îi contractezi din timp pentru că majoritatea producțiilor din străinătate beneficiază de sprijin financiar chiar din țările lor. Dacă reușești să faci asta, degrevezi Festivalul prin contribuția la deplasare din partea diverselor instituții de teatru sau dans din țările respective. Japonia este renumită pentru finanțarea tuturor producțiilor, fie că sînt de stat, fie independente, pentru a participa în lume cu spectacole de diverse genuri. Dacă le trimiți o invitație din timp, spectacolele beneficiază de un program amplu de finanțare. Acestora li s-au adăugat Republica Moldova, cu care colaborăm de obicei, și Georgia cu care am făcut niște legături în trecut. Anul acesta am adus alt grup de georgieni. Să zicem că am făcut un mic pas.

Romeos & Julia Unplagued. Traumstadt, Teatrul de Dans Polonez din Pozna

C.R.: Unul dintre cele mai valoroase spectacole prezentate în Festival a fost Romeos & Julias Unplagued. Traumstadt, cîștigător al Trofeului Golden Yorick pentru cea mai bună montare poloneză a unei piese de Shakespeare la ediția din 2022 a Festivalului „Shakespeare”. Cum ați reușit să o aduceți?

V.B.: Spre deosebire de România, Polonia are un site care prezintă cele mai importante producții de teatru, de dans, de muzică. Nu numai că le prezintă, dar găsești toate informațiile necesare: un scurt video de prezentare, toate datele de contact, un sinopsis, participarea la festivaluri. Chiar dacă nu ai posibilitatea, ca selecționer, să te plimbi foarte mult, ai o bază de date utile unde poți găsi ceea ce te interesează. Spre surprinderea mea, au fost extraordinari. Le-am scris azi și mîine a răspuns Institutul de Dans din Polonia care ne-a făcut imediat legătura. I-au anunțat că cineva este interesat de spectacolul lor și lucrurile au mers foarte rapid. Toți se sperie că spectacolul din Polonia e foarte scump. Uneori nu e așa. Dacă reușești să organizezi din timp, costurile echivalează cu un spectacol de București. Așa că eu zic că am făcut un mic pas în a depăși situația de Cenușăreasă și sper că finanțatorii au înțeles cît de importantă este participarea internațională într-un oraș care, după mine, este cel mai frumos din România. Dacă autoritățile și-au propus – că probabil și-au propus –, ca la un moment dat să candidăm pentru capitală culturală europeană, vor înțelege că ai nevoie de acești pași cu care treptat cîștigi publicul, cîștigi susținere din partea sponsorilor, a partenerilor locali și cîștigi vizibilitate în plus pentru superbitățile din oraș. Cred că există susținere și intenții în acest sens.

C.R.: Dar o secțiune importantă a fost și aceea tradițională, de teatru scurt. Cum au evoluat lucrurile în acest modul?

V.B.: Spre surprinderea mea, după pandemie, toată lumea a simțit nevoia să se exprime cît mai mult, să elibereze tot ce s-a acumulat în frustrarea izolării, așa că nu s-au făcut prea multe spectacole de teatru scurt. Înainte de pandemie, erau enorm de multe. Acum am ales dintr-o plajă de cîteva spectacole înscrise, multe dintre ele de la teatrele independente, pentru că independenții nu-și permit spectacole foarte lungi. Teatrele de stat și cele naționale nu prea au produs spectacole de teatru scurt.

Mass, co-producție Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și unteatru, regia Andrei & Andreea Grosu

C.R.: Să definim ce înseamnă teatru scurt după criteriile Festivalului.

V.B.: Pînă la 90 de minute fără pauză. Am profitat de faptul că Festivalul nu s-a organizat timp de trei ani din cauza pandemiei, a lipsei de finanțare și cumva am lărgit spectrul de căutare. Dar e dificil să aduci spectacole dacă nu faci o programare din timp pentru că e greu să prinzi toate teatrele disponibile cînd ai Festivalul, să te înțelegi în privința programului și a bugetului. Programul s-a finalizat în mai. Am avut o colaborare foarte bună, toate trupele invitate, toți partenerii noștri au fost foarte deschiși. Toți și-au dorit să meargă la Festival, să fie văzuți. Probabil a fost efectul pandemiei. Dacă înainte mulți ziceau că nu se deplasează decît acolo și acolo, acum toată lumea vrea să participe la festivaluri.

Familia Addams, Teatrul Excelsior, regia & coregrafia Răzvan Mazilu

C.R.: Cît de mulțumită este directoarea de logistică și de comunicare la sfîrșitul Festivalului?

V.B.: Din punctul meu de vedere, a fost un festival reușit, au fost săli pline la toate spectacolele, am reușit să adunăm public plătitor seară de seară. A existat interes pentru spectacolele importante, de tip Familia Addams sau pentru spectacolele din București, care atrag totdeauna publicul. Bănuiesc că peste tot suscită interesul din start. Lupta este să aduci spectatori la spectacole ale căror teatre nu sînt cunoscute de orădeni sau care nu au vedete. Cred că pariul a fost relativ cîștigat la Oradea. Important a fost și că la spectacole am avut turiști care veniseră să vadă orașul, mai ales că am invitat și cîteva spectacole de stradă. A fost important că am deschis Festivalul cu un concert Zdob și Zdub. Ce promovare mai bună poate fi decît să beneficiezi de cîteva mii de oameni care văd astfel că se deschide un festival? Oameni care, altfel, probabil că nu ar fi auzit despre el. A fost ideea foarte bună a managerului nostru, Daniel Vulcu, care a mai avut o idee foarte bună, aceea de a promova un artist local dăruind tuturor trupelor caricaturi.

Zdob și Zdub

C.R.: Să amintim că erau caricaturi în care apăreau chiar actorii din spectacol.

V.B.: Am avut un eveniment la lansarea Festivalului cu grupul Iza și un moment din Scripcarul pe acoperiș cu o zi înainte de începerea Festivalului. La fel, impactul a fost foarte bun. Mă bucur că am deschis Festivalul pe 1 iunie cu un spectacol minunat, pe care îl recomand tuturor teatrelor din România, Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor) de la Arad. Ca atare, am pornit cu copiii și am continuat cu un program care s-a adresat tuturor. Cam asta a fost ideea.

Scripcarul pe acoperiș, Teatrul „Regina Maria”, Oradea, regia Korcsmáros György

C.R.: Acum, la sfîrșitul Festivalului, ne puteți spune ce reacții au existat din partea publicului?

V.B.: Reacțiile au fost așa cum mă așteptam. Mulți oameni care resping din start un gen, resping ideea de a se deplasa la teatru dacă nu este comedie, dacă nu este o dramatizare sau un scenariu după un film cunoscut, dacă nu sînt vedete, măcar au văzut ce înseamnă acel gen nou. Au avut abonamente care cuprindeau mai multe spectacole și au venit să le vadă. Reacțiile au fost diverse, de la „îmi păstrez opinia că nu este pentru mine” la „nu m-am gîndit că poate fi așa” sau „aș mai vedea așa ceva” sau, pur și simplu, „mi-a plăcut”. Deci am constatat un răspuns pozitiv sau măcar o creștere de reacție. Va mai fi festival și la anul și probabil vom încerca să dezvoltăm și mai mult zona de exterior, pentru componenta turistică. De aceea vrem să ieșim cît mai mult în oraș. Ceea ce mi-aș propune ar fi să ieșim un pic din zona centrală, să ducem ceea ce înseamnă teatru la cei care nu au acces la el și nu vin în centru.

Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor), Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad, regia Cristian Ban

C.R.: Ce fel de spectacole se vor juca în aceste zone?

V.B.: Poate fi un teatru cu povești din cartierul lor, poate fi și un teatru pentru vîrsta a treia cu povești ale tinereții lor, poate fi și un spectacol de stradă. La paradă poți atrage publicul prin diverse oferte targetate către anumite comunități, grupuri, vîrste. Teatrul poate pregăti un spectacol în cadrul repertoriului curent pe care să-l programăm în Festival, pentru că atunci există o atenție mult mai concentrată decît în timpul anului. Practic, sîntem mult mai vizibili. În ceea ce privește trupa, am încercat să le ofer și actorilor șansa să vadă ce se face în România, cum lucrează alții, să compare munca lor cu a altor colegi, să se întîlnească cu ei, să socializeze, să creeze prietenii, căci și acesta este, pînă la urmă, un obiectiv al întîlnirilor dintr-un festival.

Seaside Stories, Teatrul de Stat, Constanța, regia Radu Afrim

C.R.: Ce urmează la Teatrul „Regina Maria” din Oradea?

V.B.: Sîntem în repetiție cu un spectacol în regia lui Andrei Dinu, un tînăr regizor-actor de la Baia Mare, care face un spectacol pe un text de Martin Crimp, o premieră pentru noi, Tandrețe și cruzime. O să mai monteze și Horia Suru o adaptare a lui Martin Crimp după Cyrano de Bergerac, care va fi tradusă special pentru noi. O să avem și un spectacol de public, o comedie regizată de Daniel Vulcu, directorul nostru. Cel mai probabil vom avea și un musical. Nu aș putea să-ți dau detalii despre el, dar sînt în discuții cu două variante: un regizor din Ungaria și o propunere din România care sper că se va concretiza. Orădenii sînt mari iubitori de musical. Noi am fost primii care am lansat în România povestea cu musicalul prin Scripcarul pe acoperiș. Apoi s-au montat musicaluri peste tot. Răzvan Mazilu, care a devenit numărul unu în materie de musical în România, sper să ajungă și la Oradea. În general, cei mai specializați pe zona aceasta, cel mai aproape de noi, sînt maghiarii din Ungaria. Va mai veni și regizorul Vlad Cristache anul viitor și mai sînt mulți alți regizori cu care sîntem în discuție.