Pe drum

Mihaela Trofimov

Tatăl său e pe moarte într-un alt oraș. Harper Regan simte că trebuie să-i fie alături. În piesa omonimă a britanicului Simon Stephens, inspirat, după propria declarație, de Euripide, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, o femeie timidă pleacă într-o călătorie. Parcursul îi zdruncină ghețurile afective cultivate, conștient sau nu, ca scut în fața tribulațiilor vieții. Sfârșitul îi va aduce eliberarea parțială, alături de posibilitatea de a-și recâștiga identitatea. Și, mai ales, de a se exprima. Strat cu strat, fiecare întâlnire cu cei din familie sau cu necunoscuți îi dislocă înghețul emoțional. Odiseea lui Harper Regan, eroină reprezentativă pentru solitudinea și „evaziunea emoțională” a britanicilor, un „viciu național”, după cum estima criticul Michael Billington, înaintează liniar, prin întâlniri prevăzute sau întâmplătoare. La capătul drumului, personajul înțelege mai bine ce ape adânci i-au erodat interiorul, cum poate și trebuie să-și exprime punctul de vedere, cum ar vrea să continue. Dar câte fațete ale reținerii, timidității, greutății de a scoate la iveală ce simte poate exprima actrița Mihaela Trofimov până atunci!

Mihaela Trofimov și Emilia Mocanu

Regizorul Vlad Massaci conduce călătoria și întâlnirile lui Harper Regan cu decență și subtilitate, oferind fiecărui actor șansa unui mini-recital, minuțios pregătit, cu justificări și înaintări logice și un interior bine căptușit de motivații. În spațiul gol, scenele se succed fragmentar, cel mai adesea, în câte două personaje. Tema este prefațată de un scurt text din off, iar ambientul, de scenografia video a lui Andu Dumitrescu. Acesta sintetizează inteligent cadrul fiecărei scene printr-o trimitere relevantă, de la proiecțiile cu nori și păsărele, lacul cu rațe, peretele de piatră al casei sau peștișori și flori colorate, până la îngerași ce se zbenguie sprințar în scena de sex.

Mihaela Trofimov și Alin Florea

Odiseea lui Harper Regan, angajată scrupuloasă și eficientă, începe odată ce șeful său de la compania de transporturi îi refuză o săptămână de concediu. O ceruse pentru a-și asista tatăl muribund. Niciun pic de înțelegere pentru situația femeii nevoite să-și întrețină familia: „Dacă pleci acum, nu te mai întorci”, îi spune el, pe poziții de forță. În primul dintre cele trei roluri interpretate, Alin Florea joacă admirabil angajatorul venal, plin de el, scârbos, fără brumă de înțelegere pentru angajații săi, fie aceștia și model. Consumator moderat de porno, după cum recunoaște, nu se abține nici de la hărțuire sexuală.

Blanca Doba și Mihaela Trofimov

Întâlnirea întâmplătoare cu un băiat de 17 ani, neîncrezător în propriile calități, posibil viitor exponent al radicalismului religios, va fi reprezentativă pentru mentalitatea unei întregi secțiuni din societate. „Singurul lucru care îmi place la mine e bicicleta mea”, va mărturisi el. Părăsit de mamă, cu un tată mai mult absent, adolescentul tradiționalist deplânge lipsa de credință în Dumnezeu, devoalând accentele xenofobe, misoginia, dezgustul pentru femei care, în loc să se preocupe de haine, ar face bine să stea cu copiii. Remarcabilă este interpretarea lui Nicholas Cațianis, cu un firesc irezistibil, în adolescentul luat parcă de pe stradă. Dincolo de discursul radical, de convingerile băiatului preluate pe nemestecate, cel mai probabil de la tată, regizorul construiește subtil subtextele legăturii umane dintre adolescentul nesigur, pentru care simpatia și căldura se pot confunda ușor cu erotismul, și o Harper Regan plină de înțelegere și omenie. Apropierea lor spontană scurtcircuitează blocaje interioare de ambele părți, făcând ca inexprimabilul să poată fi dintr-odată cuprins în cuvinte. Dacă tânărul cool în exterior ajunge să admită cât de dor îi este de mamă, la rândul ei, Harper Regan va putea să-și recunoască în fața lui „regretul, teama și vinovăția”.

Nicholas Cațianis și Mihaela Trofimov

Desigur, ponderea cea mai însemnată o are atmosfera de familie, dominată de o rană despre care nu se vorbește. Pe fondul tensiunii mute, regizorul, expert în subtilități, reproduce un tip de comunicare în cuplu, cu frâna mereu trasă. Dacă responsabilitatea financiară apasă pe umerii femeii obligate să-și susțină familia, plus studiile viitoare ale fetei, cea afectivă pare să-i revină tatălui arhitect, mai ales în relația cu fiica, gata să pactizeze cu el în orice situație. Aceasta (Blanca Doba în rolul unei tinere studioase, cu puncte de vedere categorice), ecologistă convinsă, visând să trăiască la țară, ca voce a unei secțiuni extinse din societate, clamează: „Ne sinucidem ca specie”. Fiecare nouă întâlnire îi va prilejui Mihaelei Trofimov schimbări fine de registru. În timp ce fata se dovedește îndrăzneață, asertivă, optând adesea pentru tonul răspicat, în dialogul cu ea Harper Regan se vede nevoită să danseze între toleranță și fermitate. O altă prezență din universul familiei o reprezintă mama sa (Emilia Mocanu), fostă profesoară, divorțată de tată. Legătura dintre cele două stă sub semnul înghețului afectiv. Dar, odată dezghețat, se transformă repede în reproșuri și tensiune, mai ales că mama simte nevoia să o corecteze în toate, în vestimentație, în hotărârile asupra cuplului, în modul de a-și crește fata etc.

Mihaela Trofimov și Narcisa Novac