Portret de traducător:
Marin Mălaicu-Hondrari

Hondrari

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sîngeorz-Băi. A locuit timp de cinci ani în Spania, la Cordoba, unde a lucrat ca paznic, șofer, ajutor de grădinar.

În Spania, a scris volumul de poezii Zborul femeii pe deasupra bărbatului, volum de debut, apărut în 2004, pentru care a obținut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, și romanul Cartea tuturor intențiilor, publicat în anul 2006, la Editura Vinea (ediția a II-a: Editura Cartea Românească, 2008).

În anul 2010, publică la Editura Cartea Românească romanul Apropierea pentru care este nominalizat la Premiile Radio România Cultural, la categoria „Proză”. În colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu, a scris scenariul după romanul Apropierea. Scenariul a câștigat, în 2014, locul al II-lea la concursul de scenarii organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

În anul 2011, publică volumul de versuri La două zile distanță (Editura Charmides, 2011), pentru care obține premiul revistelor Poesis Internațional și Transilvania, iar în anul 2013 primește Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița, acordat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru romanul Lunetistul. Romanul a fost finalist la Premiile Observator Cultural și Radio România Cultural.

În 2015, a publicat la Editura Polirom, romanul Războiul mondial al fumătorilor.

Prezent în antologiile de poezie Camera, La Neagra, Jazz şi poezie, Cele mai frumoase poeme ale anului 2011, 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, şi în antologiile de proză Prima dată (Editura ART, 2013), Dublă expunere (Editura Trei, 2014), Prietenii mei imaginari (Editura Humanitas, 2015).

TRADUCERI: 

Luis Landero, Portretul unui bărbat imatur, Editura All

Dragostea în spaniolă – Antologie de povestiri de clasici ai literaturii spaniole, Editura All

Mario Vargas Llosa, Visul celtului, Editura Humanitas

Mario Vargas Llosa, Călătoria către ficţiune, Editura Humanitas

Enrique Nogueras, Ore la Mogoşoaia/ Horas de Mogoşoaia, ediţie bilingvă, Editura Charmides

Mario Vargas Llosa, Arme şi utopii, Editura Humanitas

Care Santos, Încăperi ferecate, Editura Humanitas

Mario Vargas Llosa, Eroul discret, Editura Humanitas, traducere propusă pentru Cartea anului 2013, la Premiile „România Literară”

Julio Cortázar, Ocolul zilei în optzeci de lumi, Editura ART

Mario Vargas Llosa, Civilizația spectacolului, Editura Humanitas

Juan Gabriel Vásquez, Zgomotul lucrurilor în cădere, Editura Polirom

José C. Vales, Cabaret Biarritz, Editura Trei

Julio Cortázar, 62. model de asamblare, Editura ART

Juan Gabriel Vásquez, Forma ruinelor (în curs de traducere pentru Editura Polirom)

Pentru cine şi pentru ce traduceţi?

Pentru oameni și șoareci (de bibliotecă) și pentru bani, desigur. Trăiesc din scris și din traduceri, deci din traduceri 🙂 Niciodată nu am avut senzația că traduc pentru aceeași oameni pentru care scriu.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

Am învățat spaniola în Spania, unde am locuit cinci ani, în Andaluzia, și cred că e cât se poate de bine așa. Am învățat limba vie, de pe stradă. Eram un emigrant care-și căuta un loc de muncă, așa că prima condiție era să învăț limba. Dacă nu ar fi fost așa, nu aș fi învățat spaniola niciodată. Dar nu-mi pare rău că s-a întâmplat. La început am tradus poeme sau interviuri interesante pentru prietenii mei, fără să mă gândesc să le public vreodată – sau fără să mă gândesc că aș putea să-mi fac din traducere o profesie. Îmi amintesc că prin 2003 îi citeam lui Dan Coman din Roberto Bolaño, sau din Blanca Andreu, sau din prefața lui Bukovski la John Fante, pe care o găsisem în spaniolă. Apoi m-am întors în țară și trei oameni m-au ajutat enorm, mi-au deschis poarta traducerilor: Andrei Anăstăsescu, Mircea Cărtărescu și Lidia Bodea. Lor le datorez cărțile pe care le-am tradus ulterior, adică din 2010 până în prezent.

La început, ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Respect foarte mult câțiva traducători, pe Florin Bican, de exemplu, sau pe Mircea Ivănescu, pe Munteanu-Colan sau pe Alina Cantacuzino, ori Iulia Gorzo, sau Ioana Filat, pentru a da numai câteva nume, dar n-aș putea spune că am avut un model de traducător. Sigur că de-a lungul anilor înveți să traduci tot mai bine, e ca și cu scrisul, devii tot mai antrenat, dar în același timp încerc să fiu și tot mai atent, pentru că știu foarte bine că mereu există riscul de a greși, și e știut că greșelile se fac, atunci când se fac, pe măsura experienței; deci cu cât experiența e mai mare, cu atât poți greși mai grav. Trebuie să fii mereu foarte atent.

Cum vă alegeţi cărţile? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

Nu le aleg eu, le aleg editurile care-mi propun traducerile. Dar am avut norocul să mi se propună cărți foarte bune, de la Humanitas, de la ART, de la Polirom. Cred că în zilele noastre, așa cum arată acum piața cărții, e foarte greu să propui o carte tu, ca traducător.

Cea mai docilă carte pe care aţi avut-o de tradus?

Încăperi ferecate, de Care Santos, publicată de Humanitas.

Dar cea mai nărăvaşă?

62. model de asamblare, de Julio Cortázar, Editura ART, o carte în curs de apariție.

O întâmplare amuzantă din cariera de traducător?

E greu să găsești întâmplări amuzante în cariera unui traducător, ca și a unui scriitor, de altfel. E o muncă solitară, total lipsită de aventură. Totuși, uneori ai parte de surprize. Așa am avut eu în Spania, la un simpozion de sculptură unde eram invitat ca interpret, și unde am descoperit, spre marea mea surpriză, că interpretul din spaniolă în engleză era aproape surd. Ideea de a angaja un interpret surd mi s-a părut de un haz nebun. Dar, de la spanioli, ca și de la români, te poți aștepta la orice.

Ce înseamnă fidelitatea faţă de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Într-o traducere sunt lucruri care se pierd, inevitabil, dar sunt și lucruri care se câștigă. Sunt fragmente unde traducerea sună mult mai bine decât originalul. Și sunt fragmente unde orice ar face un traducător nu va reuși niciodată să „prindă” forța și expresivitatea din original. Pentru detalii importante citiți Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), excelenta carte a poetului și traducătorului Bogdan Ghiu.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

Dacă e să fiu sincer, habar nu am. Probabil să-l simtă pe autor. Eu îl simt foarte bine pe Vargas Llosa, de pildă, sau pe Cortázar, ori pe Bolaño. Efectiv simt ce vor să zică. Știu exact; mi-e la fel de clar ca și cum i-aș citi în română. Cred că o condiție esențială e să cunoști foarte bine limba în care traduci; dar chiar foarte bine. Și să fii conștient că o traducere bună îmbogățește limba în care e tradusă, în cazul nostru, orice traducere bună din engleză, de pildă, îmbogățește limba română și-i ajută implicit pe scriitorii români să scrie mai bine.