Nocturnal Animals (2016)

Print Friendly
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 4 decembrie 2016 |

Nocturnal Animals este o istorie a violenței domestice, spusă sofisticat – imagistic și narativ – de către Tom Ford (regizorul, producătorul și scenaristul filmului), cel care, pe lângă haine și parfumuri, a creat și acea bijuterie cinematografică numită A Single Man. Tom Ford alege metoda punerii în abis, prin plasarea unei povești înlăuntrul altei povești, fără să știi de la bun început care dintre cele două este mai importantă. Afli însă pe parcurs – dar mai mult odată cu sfârșitul – că povestea „secundară” reprezintă cheia decriptării poveștii „principale”.

Într-o primă poveste, Susan Morrow (Amy Adams) își trăiește nefericirea alături de un bărbat care o înșală, el fiind totodată acela pentru care și-a părăsit primul soț, pe Edward (Jake Gyllenhaal), scriitor aparent ratat și fără năzuințe prea înalte. În aceeași poveste, Susan primește de la primul ei soț un roman, intitulat Nocturnal Animals, care deschide a doua poveste: povestea violenței exercitate asupra unei familii de către o gașcă de golani, istorie care descrie perfect prima poveste, narând-o alegoric.

Calitățile scriitoricești ale lui Edward se dovedesc a fi excelente, în măsura în care efectul scriiturii sale este unul cathartic, așa cum îi stă bine unei adevărate tragedii familiale moderne. Povestea sa, care încorporează datele realității – cum altfel, de vreme ce una dintre acuzele fostei soții este aceea că scrie mereu despre sine?! –, subminează realitatea și o dezvăluie în tot adevărul ei. Actul de violență inițial al soției – care îl părăsește și avortează – se întoarce răzbunător împotriva ei, ucigând-o la propriu (în roman) și ucigându-i așteptările printr-o părăsire simbolică (în „realitate”). Planurile paralele ale poveștilor se întâlnesc undeva spre infinit, într-un univers în care efectele se resfrâng asupra cauzelor și în care nici un rău nu rămâne neplătit.

Încă o dată, Tom Ford a reușit să mă surprindă prin delicatețea narațiunii și a imaginii. Jake Gylenhaal e priceput, ca de obicei, să redea nebunia și calmul, deopotrivă, iar Amy Adams, pe care nu o simpatizez cu deosebire, impresionează și ea prin picturalitatea imaginilor în care apare. O altă prezență actoricească demnă de semnalat este aceea a lui Michael Shannon, care interpretează personajul șerifului din roman.

Nu-mi rămâne decât să îndemn toate animalele de noapte să iasă din ascunzătoare și să meargă să vadă filmul. De preferat, la cinema. Filmul acesta chiar merită un ecran mare și o imagine perfectă.