Menu

B-Critic

Arte, carte, film, spectacol

Cum a ajuns de la actorie la scenografie? Profesorul său, Miklós Bács, i-a dat impulsul. Oricum, în facultate, modela cu mâna lui obiectele trebuincioase în spectacolele sale și ale colegilor. La fel ca toți ceilalți, doar că el avea o îndemânare mai mare și idei mai multe. Cum, la o vreme, mergea la un curs de mișcare cu Vava Ștefănescu – „ne tăvăleam pe jos, ni se părea că facem ceva”, își amintește Damian – și cum Vava lucra la un spectacol cu Mihai Măniuțiu la vremea aceea, i-a rugat pe el și pe Tudorică (adică pe Tudor Lucanu) să-i confecționeze niște aripi de înger. Nimic mai simplu! S-au apucat băieții de ele, iar lui Damian i-a venit ideea să le pună un motoraș cu care să facă și fâl-fâl. Să zboare adică. Bașca s-a mai dus și la Muzeul de Artă să împrumute un clopot mare de sticlă sub care stau exponatele, a pus aripioarele fâl-fâl sub el, a dat drumul la motoraș și ele au început să se lovească de pereții transparenți. Sensu-i gata, căci o întreagă paradigmă se naște de la aripile care se zbat în gol, cu elanul frânt, transcendența retezată, cu un înger secat și neputincios, dornic să-și întoarcă fața de la lume etc, etc. Vava i-a prezentat aripile regizorului. Mihai Măniuțiu s-a uitat cu atenție și a spus: „Foarte bine. Vreau zece!”, moment în care pe cei doi studenți a căzut cerul. Vrând să ajute și să-și arate măiestria, se zdrobiseră crezând că era vorba de un singur obiect. „Și uite cum m-am apucat cu Tudorică să tăiem plexiglas, cabluri, apoi să le asamblăm și tot așa!”, își aduce aminte cunoscutul (acum) scenograf. CITEȘTE TOT ARTICOLUL

Categorii