Print Friendly, PDF & Email

Lizica Codreanu era unul dintre numele uitate ale avangardei. Mai multe proiecte coregrafice și expoziționale au inițiat, recent, un efort de recuperare a figurilor feminine importante de la începutul secolului trecut. Spectacolul „Reenacting Lizica Codreanu” reconstituie un performance din anii 1920, desfășurat la Paris, pe muzica lui Erik Satie și costume realizate de Constantin Brâncuși. Tot lui Brâncuși i se datorează și cele câteva imagini de epocă pe baza cărora au putut fi reconstituite costumele și coregrafia.

O primă reconstituire a stilului ei de dans s-a materializat într-un spectacol, Reenacting Lizica Codreanu, prezentat de elevele Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“, la Centrul Național al Dansului București. Atât coregrafia cât și costumele nu au fost reproduse ca atare, ci concepute în același stil cu documentația care ni s-a păstrat. Ulterior, acest episod din istoria dansului românesc a fost și mai inspirat evocat în cadrul expoziției Egal. Artă și Feminism în România Modernă, când aceleași eleve ale Liceului de Coregrafie au dansat în cadrul acestei expoziții de la Muzeul Național de Artă al României, printre sculpturile Irinei Codreanu, sora Lizicăi, sculpturi care făceau parte din expoziția mai sus numită. Și ca un preambul al acestor două episoade a fost filmarea făcută de Vava Ștefănescu, în 1996, în regia lui Cornel Mihalache și cu ajutorul Getei Solomon, lângă Poarta Sărutului, tot ca o evocare a dansurilor Lizicăi Codreanu. / Liana Tugearu în „România literară”.

Noul spectacol, Reenacting Lizica Codreanu pornește de la fotografiile realizate de Constantin Brâncuși în 1924, zăbovește în mijlocul cadrelor documentare filmate de Cornel Mihalache în 1996, ajungând în 2015, al costumele create de Cristian Marin.

Alături de un alt reenactement, dedicat coregrafei Vera Proca-Ciortea / 1915-2002 / spectacolul dedicat Lizicăi Codreanu a fost montat pentru prima dată în 2015, în cadrul  Time Dance Connection. Bucharest in Action (1925-2015) – Harta istoriei dansului contemporan în București. Partea a doua a spectacolului, Rythmodia recuperează filmări de arhivă ale coregrafiei semnată de Vera Proca-Ciortea, de pe un VHS de amator, realizate în 1988 la Festivalul de Dans de la Kiel din Germania.

Lizica Codreanu (1901, București – 1993, Louveciennes) – dansatoare și coregrafă franceză de origine română, se înscrie la Școala de Bele-Arte din București, în anul 1918, debutând în același an în cadrul programului primului ceai artistic al Societății „Prietenii orbilor” la Teatrul Carol cel Mare din București, alături de Ion Manu, Maria Filotti și Petre Sturdza. După câteva reprezentații individuale în București (Dansuri de caracter, Dansul primăverii și Divertisment rococo, 9 martie 1919, Teatrul Eforia), Lizica Codreanu pleacă la Paris, iar din 1921 dezvoltă o activitate coregrafică din ce în ce mai susținută. Compozitorul Florent Schmitt o recomandă Idei Rubinstein pentru spectacole, frecventează cursurile Bronislavei Nijinska, apropiindu-se tot mai mult de principalele grupuri de avangardă: Albatros, dadaiștii și suprarealiștii, Tchérez ș.a. În 1926 debutează în film, interpretând rolul lui Pierot Fulgerul în pelicula Le P’tit Parigot regizată de René le Somptier. În același an se căsătorește cu Jean Fontenoy, cunoscut jurnalist pentru agenția Havas, alături de care călătorește intens până în a doua jumătate a anilor ’30, când revine la Paris de la Shanghai, divorțează și deschide un centru de hatha-yoga, adaptând învățătura orientală și hindusă la propriile cercetări despre corp. În 1971, după o ultimă călătorie la București, își încheie activitatea de psiho-somaticiană, timp în care îi avuse ca pacienți, între mulți alții, pe Eugène Ionescu sau Coco Chanel. Se stinge din viață în 1993, la Louveciennes, în vârstă de 93 de ani. În 2011 apare la Paris volumul Lizica Codreano. Une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne/ Lizica Codreanu: o dansatoare româncă în avangarda pariziană, fiind cea mai cuprinzătoare monografie dedicată dansatoarei de origine română, semnată de cercetătoarea Doina Lemny.

O producție video 2020 a Centrului Național al Dansului București pentru ICR Istanbul.