Avem nevoie de teatru independent ca de aer. El este alternativa la ceea ce produc instituțiile de stat. Nu de puține ori, independenții au lansat modalități prin care teatrul s-a reînnoit. Teatrele independente coagulează grupuri de artiști care se adună nu doar pentru un proiect anume, ci pentru că îi macină sau îi interesează aceleași principii; sau direcții; sau zone de cercetare. Teatrul ACT, Teatrul LUNI de la Green Hours, de pe vremuri, Teatrul 74 de la Târgu Mureș, Unteatru au însemnat adevărate guri de aer proaspăt. Din păcate, așa cum știm, artiștii nu se pot susține la infinit doar din pasiune. Începute din idealism, cu un entuziasm incandescent, dar fără nicio susținere de la bugetul de stat, în afară de AFCN – asta când le trec proiectele –, în timp, teatrele independente se diluează. Puține sunt cele învingătoare peste vremuri: Teatrul ACT, Teatrul de Artă și... printre campioni în lupta cu vitregiile vieții se numără Reactor de Creație și Experiment din Cluj. Poate nu vă vine să credeți, dar în 2025, Reactorul, inițiat de actorii Doru Taloș și Oana Mardare, a împlinit 11 ani. Cum a început totul?
11 ani de proiecte reprezintă o mare performanță pentru un teatru independent. Cele mai mari provocări ale acestui tip de teatru înseamnă: să-și mențină spațiul, să-i asigure identitate și să-și păstreze colaboratorii prin onorarii, dar și prin proiecte care-i stimulează.
Reactor de Creație și Experiment și-a câștigat identitatea în primul rând prin aderența la actualitate. A investigat diferitele probleme ale comunității și le-a expus prin intermediul teatrului. Dar nu s-a sfiit nici de proteste deschise, așa cum a fost cel de la Gala UNITER din 2018, când Ministerul Culturii tăiase finanțarea cu 30%.
După ce a montat la Reactor un spectacol memorabil, Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois, regizorul Andrei Măjeri, deseori invitatat în teatrele de stat, se minuna cum funcționau lucrurile la Reactor. În perioada de repetiții, organizatorii începeau treaba la 7 dimineața și nu exista ceva de care regizorul să aibă nevoie și să nu primească în timpul cel mai scurt. Chiar se întreba cum de echipa de la Reactor nu a sfârșit în burnout. Faptul că nu a clacat, că nu s-a gândit să renunțe este... o minune.
La începutul anului, când Reactor împlinea 11 ani de existență, a organizat un showcase, cu ultimele sale producții. Evenimentul încheia astfel proiectul Drumuri spre solidaritate, o colaborare cu organizația norvegiană din Oslo, Para Film & Teater.