O perspectivă stratificată și speculativă a unor narațiuni ale conviețuirii

Ca domeniu de explorare artistică, materialul documentar devine valoros prin faptul că provoacă toate părțile implicate să se confrunte cu mecanismele proprii de selecție, cu unghiuri moarte sau poziții privilegiate. Materialul documentar există astfel mereu într-un spațiu aflat în relație complexă între realitate și interpretare, adevăr și subiectivitate, eu și celălalt, în felul în care accesul la adevăr este întotdeauna mediat, filtrat, de modul în care fiecare participant adaugă un nou strat asupra experienței comune. Navigând printre toate aceste aspecte, procesul de „a fi împreună” capătă o dimensiune nouă, vie, complexă, adesea contradictorie.

Pentru că am avut ocazia să vorbesc cu cei implicați în interviuri și în preluarea acestora, m-a interesat cum putem învăța să înțelegem mai profund, prin materialul dramatizat și interpretat, ce înseamnă să conviețuim, cum „documentăm iubirea” și ce ne zic poveștile diferite despre societate, despre micro-istorii și macro-istorii, despre sisteme politice și cum navigăm personal aceste sisteme, cum se impune o nevoie de analiză etică a strategiilor subiecților intervievați, din punctul de vedere al dialogului, recunoașterii, intimității și autoemancipării, în raportul dintre viața privată și cea publică. Dramaturga Oana Hodade a menționat preocuparea sa de a identifica atmosfera unei persoane și de a găsi caracteristici care pot fi esențializate și redate cu însemnătate, iar Daniel Oltean a fost preocupat de subiecte atipice, posibil de exploatat dramaturgic, pentru a găsi o combinație mediată, imaginată, dar care să păstreze caracterul și povestea personajului.

Am stat mult de vorbă și cu Magda Cernea, psiholog, audiolog și dramaterapeut, care a ghidat și a coordonat interviurile cu subiecții ce au răspuns unui call voluntar. Recunoașterea faptului că mărturiile obținute prin interviuri oferă doar perspective parțiale asupra trecutului este esențială pentru a înțelege cum cu toții suntem influențați de memorie, de afectivitate, de poziționarea fiecăruia în raport de autoreflecție cu relațiile private din viețile noastre, de competența emoțională și de discursul construit în jurul copilăriei, devenirii, emoțiilor și sentimentelor. De aceea, colaborarea atentă cu interlocutorii, construirea unui cadru sigur în care se desfășoară interviul devin instrumente fundamentale pentru a înțelege și a articula voci diverse, uneori poate contradictorii, dar cu empatie și respect, scopul nefiind unul de a descoperi „adevărul”, ci de a surprinde dinamici variante influențate de contextul istoric, social și cultural. Procesul a oferit astfel ocazia de a observa contraste și similitudini între modurile în care relațiile de cuplu sunt înțelese și trăite în funcție de vârstă și experiență de viață.

Otilia Panainte

Din discuția cu Magda Cernea am înțeles că cei mai mulți participanți au fost deschiși în conversații, iar unii chiar au descris interviul ca având un efect de reflecție și chiar de eliberare emoțională, cu efect terapeutic. În concluzie, ne-am întrebat care ar fi schimbul intergenerațional, care a fost laitmotivul și obiectivul acestor interviuri, ca o formă de dialog simbolic, iar Magda a observat că a existat o raportare a celor mai în vârstă la libertățile de care se bucură tinerii, în timp ce aceștia din urmă pot învăța despre responsabilitate și perseverență în relații.

S-a conturat însă că ideea de familie nu mai are aceeași greutate simbolică sau culturală, în prezent, iar documentarea și transformarea artistică a acestor interviuri a evidențiat o imagine complexă asupra modului în care relațiile de cuplu sunt înțelese și trăite în funcție de generație, cum pot fi învățate, transformate și reconfigurate.

Actorii implicați în proiect au apreciat selecția și dramatizarea poveștilor, remarcând că acestea aveau substanță, profunzime și ofereau material bogat pentru construcția interpretativă. Lucian Pavel, care a interpretat două personaje cu tipologii diferite, a remarcat că, odată cu vârsta, apar inevitabil și regretele și că a rezonat cu acestea. Fiind personaje bine conturate și pline de profunzime, cu „carne”, el a reușit să le înțeleagă mai bine și să găsească punți de legătură pentru interpretare. Pentru actor, care a avut și un rol negativ, rolurile incomode, prin rigiditate ori autosuficiență, setează alte repere de exprimare, deoarece au o densitate și o complexitate aparte și trebuie abordate cu empatie și înțelegere, pentru a evita transformarea lor în simple tipare sau forme fixe. Otilia Panainte, actriță, a observat reziliența caracteristică generației adulte căci aceștia au fost educați și formați în logica stabilității, cu limitări și impuneri, mai mult sau mai puțin individuale, dar și lupta pentru libertate personală, pentru devenire, independență și explorarea de sine, devenind astfel atipici la vârsta maturității.

Lucian Pavel

Actorul Filip Popescu a remarcat individualismul extrem al unui personaj pe care l-a avut de interpretat, într-o lume modernă în care generația tânără percepe relațiile ca scene în care fiecare își joacă rolul principal, orientat spre sine. În acest univers, totul gravitează în jurul imaginii și al proiecției, cu oglinzi numeroase, atât fizice, în casă, cât și psihologice, și cu parteneri „ornament”, care nu fac decât să alimenteze nevoia de validare și să devină extensii ale vanităților personale. Regizoarea Alice Oșlobanu a punctat un element comun al poveștilor interpretate, și anume umorul, ca o componentă esențială a relațiilor și prezent în aproape toate monologurile. Iar când a fost întrebată ce și-ar dori ca publicul să simtă din aceste povești reinterpretate, Alice a răspuns că speră ca oamenii să perceapă căldura unei experiențe comune, a umanității împărtășite.

Filip Popescu