UN ARTICOL DE BĂNUȚOIU ARIS BOGDAN JIANU

Una dintre cele mai frumoase imagini care au rămas undeva în sufletul meu după Festivalul Național de Teatru din acest an a fost să văd inima fermecătoare de pe afișul ediției. Oriunde zăream afișul, simțeam cum acea inimă se mișcă, este vie și bate. Fiecare bătaie era hrănită de un eveniment cultural, de teatru și de iubitorii lui care se adunau sau erau așteptați să se adune.

Inima festivalului m-a cucerit imediat ce am văzut pentru prima dată afișul pe o rețea de socializare, iar îndemnul mi se repeta în cap: „Te privește… Te privește… Te privește”. Încercam să înțeleg, să mă dumiresc ce înseamnă asta pentru mine, era un sentiment pe care nu îl puteam elucida. După un an în care am auzit de proiecte de lege, dezbateri sau consultări publice, acte normative sau ordonanțe de urgență din sau pentru domeniul cultural, în seara spectacolului de deschidere, după toate discursurile oficialităților, un moment de iluminare m-a lovit. Pentru mine, „Te privește!” înseamnă că mă interesează și că am o parte de datorie față de modul în care teatrul funcționează și se dezvoltă. Toți spectatorii ar trebui să aibă acest sentiment, indiferent dacă trec pragul vreunui teatru o dată pe an sau aproape în fiecare săptămână.

Teatrul are nevoie de noi la fel de mult precum noi avem nevoie de el, iar FNT 2025 a pus în prim-plan această relație, intermediată prin diferite mijloace. Indiferent că au fost spectacole lectură, spectacole radiofonice sau înregistrate video, că au fost discuții, podcast-uri sau lansări de carte, toate aceste momente ne-au permis să simțim teatrul mai aproape de noi. Totuși, cu fiecare zi de festival care trecea, între toate activitățile, între două evenimente dimineața și două spectacole seara, oboseala nu mai conta. Virusul teatral te face să uiți de orice altă problemă. Asta este magia, vraja necunoscută a acestei forme artistice: nu te mai poți sătura să citești, să asculți, să vezi, să scrii teatru sau despre teatru. Mai ales după un festival, parcă ți-ai mai dori măcar o săptămână în plus.

A fost o experiență de viață să pot vedea atâtea tipuri de spectatori, oameni care vin la teatru să se relaxeze după o zi grea de muncă, oameni care sunt pasionați de teatru și au făcut multe calcule complexe pentru a ajunge la cât mai multe spectacole în aceeași zi, dar și mulți oameni de teatru sau simpli studenți. Imaginea zecilor de studenți care stau la rând, la ușa sălilor, cu speranța de a prinde un loc liber, în frig sau ploaie, te face să realizezi cât de puternică este relația dintre om și teatru. Totuși, indiferent de profilul spectatorului, toți am râs, poate, unii în hohote și alții mai discret, unii am plâns, la teatru sau în autobuz spre casă după spectacol, am fost surprinși, poate chiar siderați sau cutremurați de ce am văzut. Dar sentimentul care este unanim valabil pentru toți este bucuria de a veni la teatru.

Au fost zece zile în care teatrul s-a bucurat de spectatori, cititori și artiști, iar noi ne-am bucurat că încă mai avem acest minunat loc pe care îl prețuim. Echipa UNITER și cei trei selecționeri fantastici sunt eroi îmbrăcați în haine de civil pentru tot ce ne-au oferit din puținul pe care l-au avut la dispoziție, au făcut rai din ce au avut.

FNT ne inspiră, ne face să vedem lucrurile diferit, ne creează contextul potrivit pentru a întâlni sau reîntâlni oameni cu care legăm prietenii, un loc unde spiritul creativ nu are limite. Ediția din acest an ne-a arătat că orice barieră posibilă poate fi depășită, dacă muncim și nu ne pierdem speranța.

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, noi, ca spectatori, indiferent că suntem specializați sau nu, că mergem o dată pe săptămână sau o dată la câteva luni la teatru, avem o datorie față de fenomenul teatral la nivel național: să alegem să citim teatru cât mai mult, să scriem despre spectacolele pe care le vedem, fie că ne-au plăcut sau nu, dar totul să fie bine argumentat. Să alegem să vorbim, când ieșim cu un prieten la cafea, despre ce spectacol nou am văzut, cu ce gânduri am plecat din sală, ce scenografie m-a impresionat sau pe ce actor mi-aș dori să îl revăd și mâine. Să promovăm prin orice mijloc posibil ceea ce vedem, iar când ceva sau cineva are o abordare necuviincioasă la adresa lui, să îi luăm apărarea și să luptăm pentru el.

Teatrul ne privește. Nu spune că are nevoie de ajutorul nostru, dar există momente când trebuie să arătăm cât de mult ținem la el și că nu uităm niciodată de existența lui indispensabilă pentru buna dezvoltare a oricărei societăți. Cu cât vorbim mai mult despre teatru, cu atât îl ținem mai mult în viață, mai activ și mai roditor. Fiecare spectator are o ață legată de inima teatrului, depinde doar de noi cum vrem să o folosim.

Fiecare ediție a festivalului ne vindecă atât mintea, cât și sufletul. Mai ales în momentele încărcate, ca acela pe care îl traversăm în această perioadă, dar nu doar noi, ci toată umanitatea, teatrul ne aduce acel zâmbet pe buze care să ne facă să continuăm. FNT-ul ne face să continuăm să sperăm și să visăm la o lume mai bună, care se poate construi chiar din momentul în care am pășit afară din sala de spectacol. Temelia acestei lumi mai bune este cultura.

Chiar dacă situația economică a obligat pe toată lumea să regândească proiectele pentru sfârșitul anului, echipa festivalului a reușit să ne ofere un amplu spațiu de conversație, de imaginație, de gândire și de introspecție. Un loc unde ne-am putut întâlni cu prietenii și colegii din oraș și din țară, un spațiu unde am putut experimenta și visa la lucruri noi.

Până la următoarea ediție, teatrul ne privește pe noi, spectatorii, așa cum o face de fiecare dată. Pentru că, depinde doar de noi să avem grijă de el și să-l privim cu drag. Oricâte lupte ar avea de dus, le va câștiga mereu, atâta timp cât noi alegem să fim alături de el. Inima teatrului românesc va continua astfel să bată prin fiecare privire care se întoarce spre el.