Comunitățile evreiești, bine reprezentate în România înaintea celui de al doilea război mondial, au descrescut masiv din a doua jumătate a secolului 20. Una dintre aceste comunități, cea a evreilor sefarzi, a dispărut aproape fără urme, după ce - pentru aproape 400 de ani - jucase un rol semnificativ în istoria țărilor române, a Valahiei în special.
În 1492, prin decretul de la Alhambra, evreii care au refuzat convertirea la catolicism au fost expulzați din Spania. Anterior, în statele andaluze evreii reprezentau o treime din populație, având o pondere egală cu musulmanii și creștinii. După expulzare, evreii sefarzi s-au stabilit predominant în zona mediteraneană, mulți dintre ei alegând Imperiul otoman. În secolele următoare, parte dintre aceștia au venit și în țările române, îndeosebi în București, contribuind, în secolele XVII și XVIII, la transformarea
acestuia în cel mai mare oraș din regiune.
Sefarzii au fost recunoscuți ca minoritate în Țara Românească în secolul al XVIII-lea și au avut un rol important în dezvoltarea comercială și financiară a țării. Din secolul al XIX-lea, comunitatea sefardă a fost absorbită treptat de comunitatea evreilor așkenazi, venită în această perioadă din Imperiul habsburgic și din zonele germanice.
Între evreii sefarzi și cei așkenazi sunt diferențe de cult, dar și de limbă. Primii vorbesc ladino, un dialect influențat de limbile romanice, iar cei din urmă vorbesc idiș, un dialect puternic influențat de limba germană.
În secolul XX, membrii ambelor comunități au emigrat masiv în Israel și în țări europene. Comunitatea sefardă a dispărut aproape complet din București, lăsând urme și vestigii foarte puțin cunoscute.
Palatul Alhambra din Granada (El Andaluz). Foto: Tuxyso / Wikimedia Commons / CC BY-SA 3.0
Materialul video cuprinde înregistrări din conferințele „Scrisorile evreilor spanioli din Bucureștiul secolului XIX”, susținută de Anca Tudorancea, și „Personaje ale Bucureștiului sefard și moștenirea lor arhitecturală", cu Felicia Waldman, care au fost găzduite de Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu în seria Conferințelor de Joi, în organizarea lui Cătălin D. Constantin. Producția video a fost realizată de echipa B-Critic.
Scrisorile evreilor spanioli din Bucureștiul secolului XIX
„Scrisorile evreilor spanioli (sefarzi) din București către senatorul spaniol catolic Angel Pulido Fernandez (1852 - 1932) sunt extrem de importante pentru prezentarea istoriei și reperelor cele mai importante ale comunității spaniole din București (care avea o prezență compactă în mahalaua Popescului, pe străzile Sf. Ioan Cel Nou, Negru Vodă, dar și pe străzi alăturate cu nume specifice, precum strada Isrealită sau strada Spaniolă).
Fernandez publică în cele două lucrări ale sale dedicate evreilor sefarzi (Los israelitas espanoles y el idioma castellano,1904 şi Espanoles sin patria y la raza sefardi, 1905) o numeroasă corespondenţă, cu fotografii şi mărturii despre istoria ”spaniolilor pierduți” din Europa, ceea ce duce la celebra sa intervenţie publică în Senatul din Madrid în favoarea acordării cetăţeniei spaniole evreilor sefarzi.
Printre corespondenţii din Bucureşti se numărau personalități precum Haim Bejarano (rabinul comunității sefarde din București și directorul școlii de băieți al aceleiași comunități), Lazăr Ascher (mare comerciant, fost bancher și președinte al comitetelor sinagogilor și al școlilor israelite spaniole din București), Isac David Bally (profesor și secretar al Consiliului Reprezentanților Comunității Israeliților Spanioli din București), M. L. Cornea (publicist stabilit la Paris). Am publicat recent o selecție de scrisori document, inedite în limba română, în traducere din limba spaniolă după Los israelitas espanoles y el idioma castellano,1904 (în Personaje și povești din Bucureștiul sefard, Editura Noi Media Print, București, 2016, coautor Felicia Waldman).”
Anca Tudorancea (Ciuciu) este secretar științific, Cercetător la Centrul Pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Federația Comunităților Evreiești din România, Doctor în Filosofie Culturală (Universitatea București, 2011). Temele de cercetare predilecte sunt istoria cartierelor evreiești din București, metodologia predării Holocaustului prin imagine, istoria fotografiei, istorie evreiască în România. Cărți recente: Tales and traces of the Sephardic Bucharest/Personaje și povești din Bucureștiul sefard (cu Felicia Waldman, București, 2016); Coduri vizuale. Evreii din Bucureşti (1881–1941), București, 2013; Stories and images of Jewish Bucharest/ Istorii si imagini din Bucureştiul evreiesc (cu Felicia Waldman, București, 2011); editor, Acţiunea Credinciosul. Şef Rabinul dr. Moses Rosen şi comunitatea evreiască în arhivele CNSAS, București 2008 – distins cu Rudich prize for new archival research, Hebrew University, Jerusalem, 2008.
Personaje ale Bucureștiului sefard și moștenirea lor arhitecturală
„Menționați în București încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, evreii spanioli au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică dar și culturală a capitalei. Deși nu au fost niciodată foarte numeroși, prezența lor a marcat istoria orașului, iar meritele lor au fost recunoscute de o serie întreagă de domnitori înțelepți, care i-au răsplătit oferindu-le titluri, scutiri de taxe și alte facilități. În urma celui de-al doilea război mondial și al emigrărilor masive, comunitatea sefardă a dispărut iar astăzi evreii spanioli care mai trăiesc în București pot fi numărați pe degete. Tot ce a rămas dintr-o istorie de aproape 500 de ani sunt câteva clădiri, moștenire arhitecturală a unor importante personalități stabilite la București în secolul al XIX-lea, pe care nici extrema dreaptă și nici extrema stângă nu au apucat să le dărâme. Deși au alte nume și în multe cazuri sunt greu de recunoscut, clădirile construite de Hillel Manoach, Solomon Halfon, Menachem Elias sau Mauriciu Blank rămân mărturia tăcută a unor vremuri demult apuse, pe care ar fi păcat să le dăm uitării.”
Dr. Felicia Waldman este conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice și editor al revistei academice Studia Hebraica. Este Profesor Afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, și profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București. Domeniile ei de expertiză includ misticismul evreiesc, educația despre Holocaust și patrimoniul evreiesc din România. A publicat 4 cărți și peste 30 de articole și a co-editat 3 volume pe aceste teme. Pe parcursul ultimilor 18 ani a coordonat 12 proiecte internaționale de cercetare a istoriei evreilor români și patrimoniului evreiesc din România și a fost invitată să prezinte materiale la peste 70 de conferințe internaționale. Este Adjunct al Șefului Delegației României la International Holocaust Remembrance Alliance și câștigător al Premiului “Al. Safran” 2014 pentru cartea Romania, Israel, France: Jewish Trails, Volume in Honor of Professor Carol Iancu, Editura Universității din București, 2014 (22 contribuții în română și engleză) și Roumanie, Israel, France: parcours juifs. Hommage au professeur Carol Iancu, Honore Champion, Paris, 2014 (34 contribuții în franceză) (ambele co-editate cu Danielle Delmaire și Lucian Zeev Herșcovici).