Un articol de MARIAN RADOVICI

Primul lucru care-mi vine în minte atunci când mă gândesc la ideea de metamorfoză sunt fluturii, apoi următorul gând sunt omizile şi cât de distante par de fluturi. Totuşi, fluturi fără omizi nu există, aşa că am cercetat ce înseamnă tot acest proces de transformare. Am aflat că o omidă trebuie să consume de două sute de ori propria greutate corporală în frunze pentru a putea acumula energia necesară transformării în crisalidă şi, pentru a face asta, are la dispoziţie cel mult două săptămâni. Această comprimare a materiei mi-a adus aminte de repetiţiile pentru un spectacol, cel puţin, de modelul actual de pregătire a unui spectacol – în care într-un timp scurt o mulţime de elemente trebuie asimilate. La fel ca în cazul omizilor, dacă un singur element nu este funcţional, metamorfoza nu se va produce iar un spectacol nu va fi desăvârşit.

Nu cred că e posibil, mai ales în cazul spectacolului de la Teatrul Excelsior, să faci cu totul abstracție de materialul sursă, dat fiind faptul că nu am avut de-a face cu o dramatizare. Spectacolul este o montare a nuvelei scrise de Kafka, fără nici o alterare pentru noul mediu în care i se cere să existe. Aici rezidă una dintre hibele principale ale acestui spectacol: textul pe care îl are la bază nu a fost gândit pentru scenă. E o problemă pentru că spectacolul e unul cât se poate de aristotelic, nu include elemente post dramatice care să fi ajutat la funcţionarea acestui experiment teatral. Văd acest spectacol ca pe o translatare directă a textului în formă teatrală şi nu mă pot abţine din a căuta germenele care a stat la baza acestui lung şir de alegeri. Care a fost intenţia? Ce a vrut să pună în valoare? Scrierea în sine? Având deja experienţa nuvelei, nu ştiu dacă acest spectacol m-ar fi determinat să caut cartea pentru a o citi. Un alt factor care afectează calitatea scrierii este traducerea: fiind colectivă, nu există o coerenţă la nivel lexical.

Pentru că nu are la bază un text dramatic, actoria are de suferit. Probabil regizorul şi-a dorit obţinerea unei anumite distanţe între personaj şi actor, care mai apoi să se transmită asupra publicului pentru a avea mai mult răgaz în perceperea înţelesurilor, dar nu cred că au avut îndeajuns de mult timp pentru a ajunge la un consens, deoarece majoritatea actorilor păreau confuzi în rolurile lor. Orice încercare de individualizare, care se afla în spatele replicilor la persoana I, era destul de succint anulată de faptul că trebuia să continue discursul din perspectiva naratorului. Gregor era destul de confuz în primul său monolog, dar nu era confuzia oferită de noul său corp, părea confuzia unui actor care nu ştie sigur ce are de făcut. Multiplicarea personajului este o opţiune ofertantă, dar în cele din urmă nu aduce un plus substanţial dincolo de efectul vizual. Pe parcursul întregului spectacol, Grete este atinsă de o crispare care nu lasă loc de nuanțe în interpretare, ceea ce face prezența sa scenică destul de previzibilă şi destul de lipsită de profunzime. Sora lui Gregor trece de la a fi cel mai avid suporter al cauzei fratelui său la ipostaza de călău: din păcate, spectacolul ne privează de această transformare. Apariția celor trei chiriași reușește să spargă, într-o anumită măsură, monotonia instaurată de familia Samsa, totuși, nu este îndeajuns, zvâcul se disipă printre poante familiare și glume mai mult sau mai puțin inspirate.

 

Un spectacol de teatru are caracteristică unică de a ne prezenta o părticică dintr-un univers posibil, scenografia fiind un element definitoriu, care poate suplini anumite lipsuri în construcția unei viziuni artistice. În Metamorfoza, scenografia nu reuşeşte să creeze un spaţiu cu totul definit, care să ajute la plasarea concretă într-un punct temporal. Conceptul scenografic pare a fi într-o zonă destul de gri, nu recreează complet ambientul contemporan nuvelei, dar nici nu propune ceva cu totul diferit, o recontextualizare a evenimentelor. Avem de-a face cu elemente generice, cum ar fi costumele care nu particularizează personajele dincolo de gen. Pe parcursul spectacolului primim multiple indicii despre bunăstarea pe care salariul lui Gregor o poate susţine, niciun alt membru al familiei nu trebuie să muncească, au un apartament mare într-o zonă bună a oraşului, mai mult de atât, Gregor plănuia să o trimită pe Grete la conservator pentru a studia vioara. Cu toate acestea, camera lui Gregor are aerul unei rezerve de spital cu mobilier utilitar şi un design cel puţin chestionabil. Ideea de a putea fixa mobila în pereţi este de apreciat, ajută destul de mult în schimbarea perspectivei, păcat că nu a fost dusă mai departe, are un potenţial enorm de a sublinia harababura din mintea lui Gregor.

Eşecul regizoral al spectacolului este destul de evident, am ales să analizez celelalte elemente importante înainte de regie pentru a le putea izola oarecum în modul. Totuşi, dacă există un fir roşu în neajunsurile spectacolului, aceasta este reprezentat de regia deficitară. ,,De la cap se împute peştele”. Nu putem şti cu precizie dacă a avut sau nu o idee clară atunci când a iniţiat acest proiect, cert este faptul că în final, spectacolul nu are o supratemă, nu este guvernat de un gând sau o intenţie specifică. Suntem puşi în faţa unui experiment, unei încercări, sigur, am putea spune că fiecare spectacol este exact asta, o încercare şi, în mod natural, nu toate încercările sunt încununate de succes. Această încercare este frustrantă deoarece pare a fi destul de leneşă, regizoral cel puţin. Actorii par că au fost lăsaţi să se descurce după puterile fiecăruia cu un text nedramatic, scenografia pare cumva străină de spectacol, dar sentimentul de alienare pe care-l provoacă nu este unul intenţionat legat de temele nuvelei scrise de Kafka, pare mai mult născut din lipsa de comunicare dintre regizor şi scenograf. Un alt aspect care trădează regia şubredă este rezolvarea situaţiilor scenice care nu se evidenţiază în mod special, trecerea timpului e marcată de rotaţiile încăperii şi de multiplicarea lui Gregor, semne concomitente şi pentru degradarea sa psihică, dar nu poţi spune că se remarcă prin ingeniozitate sau inovaţie. Un alt semn al unei regii deficitare este lipsa unui final concret, în cazul acestui spectacol ne confruntăm cu aproximativ trei oportunităţi de a pune punct şi, prin urmare, atunci când se încheie cu adevărat, orice impresie sau gând aduse de concluzionarea spectacolului sunt spulberate de inabilitatea regizorului de a opta.

M-am tot gândit la încheierea acestei cronici, dar nu am găsit un un final potrivit, în asentiment cu spectacolul. Cert este faptul că nu pot recomanda acest spectacol cu inima împăcată, nu doar din pricina neajunsurilor spectacolului, ci şi pentru că mi se pare că aduce un deserviciu scrierii lui Kafka, mai ales din cauza alegerilor făcute de regizor.

 

Distribuția

Gregor - Marius Turdeanu

Matei Arvunescu

Alex Popa

Dan Pughineanu

Mircea Alexandru Băluță

Grete - Oana Predescu

Mama - Mihaela Trofimov

Tatăl - Bogdan Nechifor

Servitoarea - Dana Marineci

Administratorul-șef - Mihai Mitrea

Primul chiriaș - Dan Clucinschi

Al doilea chiriaș - Dragoș Spahiu

Al treilea chiriaș - Ovidiu Ușvat

 

Echipa de creație

Regia și adaptarea: Yuri Kordonsky

Scenografia: Oana Micu

Lighting design: Cristian Șimon

Sound design: Andrei Doboș

Asistenți regie: Vasea Blohat, Șerban Suciu

Asistent scenografie: Miruna Rădulescu

Producător delegat: Camelia Moroianu

Foto: Volker Vornehm