Un articol de ANDRADA MĂCRIȘ
La Teatrul Excelsior, în regia lui Yuri Kordonsky, spectacolul Metamorfoza, inspirat din nuvela omonimă a lui Franz Kafka, oferă o lectură scenică profundă și neliniștitoare a unuia dintre textele cele mai importante ale literaturii moderne. Spectacolul nu este doar o dramatizare a unei proze cunoscute, este mai degrabă o explorare teatrală a temelor centrale ale universului kafkian, cum ar fi alienarea, destrămarea identității și fragilitatea relațiilor umane.
Întregul spectacol sau, mai bine zis, ideea principală pe care se construiește este legată de existența omului, mai exact o piesă cu și despre om. Ce se întâmplă cu adevărat când omul nu își mai găsește locul în societate, nu se mai identifică cu propria persoană, când ajunge într-un punct în care traiul de zi cu zi îl sleiește de toate puterile și ajunge să-și îmbolnăvească corpul și mintea.
Gregor Samsa este un personaj erou, care își sacrifică toata viața pentru bucuria și tihna familiei sale sau cel puțin așa l-am vizualizat eu de-a lungul spectacolului. Chiar de la început se poate observa cum ducea o bătălie interioară cu el însuși, având de luat o decizie radicală între familia sa și sufletul său, care cumva nu mai era de foarte mult timp al lui, deoarece a fost stăpânit de dorințele familiei. La un prim cadru, îl găsim pe Gregor în pat, dormind, pregătindu-se să se trezească pentru a ajunge la muncă să prindă primul tren, iar de aici ne este dezvăluită și rutina sa de zi cu zi. În dimineața respectivă, observăm ceva diferit, pare că s-a trezit un nou gând, iar mintea sa pentru prima dată întâlnește ideea de a lua o decizie pentru el și numai pentru el, fapt ce îi provoacă și un conflict interior. Ambientul creat și spațiul de joc sunt în strânsă legătură cu acest conflict și cu sentimentele lui, de la ploaia care se scurge ușor pe geam, ceața specifică dimineții, dar și camera lui sumbră, care pare ca un fel de închisoare, ducându-ne cu gândul la o temniță și la ideea de captivitate.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost lumea plină de simboluri în care se învârtea acțiunea, dar și descrierea/prezentarea personajelor. Două simboluri destul de prezente și de semnificative ar fi reprezentate de sunetul trenului și ticăitul ceasului, funcționând ca un comentariu sonor asupra alienării personajului principal, timpul și societatea își urmează cursul mecanic, indiferente la drama individului, accentuând ruptura dintre Gregor și lumea exterioară. Se pune mult accent pe acest ticăit excesiv, care îl face să paralizeze din ce în ce mai repede și să nu își mai simtă propriul corp, pășind ușor spre neființă și transformare. Apariția administratorului tensionează și mai mult starea de paralizie a lui Gregor, fiind absorbit și de reacția și neliniștea familiei, știind ca urmează multe probleme financiare, dacă stâlpul familiei, care le asigură traiul, se prăbușește. Am stat foarte mult să mă gândesc cum arată viața lui Gregor dinaintea schimbării sale și am ajuns la concluzia că era o persoana foarte singură, neînțeleasă, poate chiar neascultată, chiar dacă ne spune la un moment dat că se înțelegea foarte bine cu sora lui. Un semn care indică ce singur este și cât ar avea nevoie de o prezență feminină, este tabloul de pe perete cu o doamnă care îl privește în tăcere, dar cu admirație și drag. Aici intervine necesitatea lui de a avea un trai înafara locului de muncă și a celor patru pereți, care îi taie răsuflarea și îl fac să-și urască viața. Cumva pare că femeia din tablou este singurul lucru care îi mai aduce un strop de speranță sau măcar un zâmbet forțat, cu imaginea ei se trezește și cu imaginea ei adoarme.
Un alt aspect care mi-a dat de gândit și m-a impresionat este extensia corpurilor, care apar o dată cu metamorfozarea lui Gregor, din o ființă apar trei, iar din trei se extind la cinci. Ce vrea cu adevărat să transmită regizorul punând în scenă acest lucru? Eroul nostru își ascunde emoțiile și trăirile, tot ce are de spus sau de transmis le păstrează doar pentru el, iar asta transformă drama psihologică într-un limbaj scenic corporal deoarece fiecare individ dă viață gândurilor ascunse, cum ar fi vinovăție, frică, epuizare, teama de eșec sau de a dezamăgi, neputința, dorința de acceptare sau iubire etc. Nu se specifică clar ce fel de insectă a devenit Gregor, doar este prezentat drept cel mai mare coșmar, ca un parazit, ceva monstruos și de neprivit, care îl face să se simtă nedorit și îi accentuează și mai mult dorința de a dispărea pentru totdeauna. Familia, mai ales tatăl, care își dorește să-l omoare în prima fază, este cu totul răvășită și terminată psihic, toată lumea ei construită în mare parte de Gregor s-a spulberat, iar după lungi bătălii, decide să-i cruțe viața, mai ales la insistența surorii sale.
Cum o să arate viața lor de acum încolo? Mama, tatăl și fiica sunt nevoiți să își creeze o nouă soartă și să înceapă să muncească; acum nu își mai pot pune baza într-un singur om, trebuie să facă un efort și să se apuce de lucru pentru a putea să își asigure un trai decent, ba chiar închiriază o cameră din casă unor bărbați, asta însemnând automat invadarea spațiului personal. Dar apariția lor nu este una întâmplătoare deoarece ne indică un aspect psihologic important. Tatăl îi tratează pe cei trei chiriași cu o politețe exagerată, făcând reverență după reverență, de parcă acei chiriași ar fi adevărații proprietari. De menționat că acum familia mănâncă în bucătărie, alături de servitoare, iar cei trei mănâncă regește în sufragerie. Am observat un contrast foarte interesant din partea tatălui deoarece m-a făcut să cred că pentru el este mai importantă valoarea banului decât valoarea familiei sau, mai bine spus, a fiului. Din momentul în care tatăl și-a văzut fiul total schimbat a început să arunce cu mere în el și să îl lovească cu bastonul. Gregor, omul care i-a asigurat toate nevoile financiare și s-a sacrificat cu totul pentru bunăstarea familiei, acum este privit cu răutate și repulsie de tată, după ce a văzut că și-a pierdut sursa financiară. Iar asta îl face pe Gregor să fie doar un contribuitor în familie, lucru care l-a și distrus total, în timp ce acești străini care reprezintă doar o pușculiță nouă cu bani sunt tratați ca la palat, mai să zici că imediat le pupă picioarele. În tot acest timp, singurul personaj care se apropie de insecta noastră este servitoarea casei, văzând frumusețea sufletului său, dincolo de înfățișarea sa, deoarece se regăsește în el, în sentimentele lui și cumva simte că au aceleași lipsuri și sunt priviți cu aceiași ochi de societate, pentru că reprezintă o sursă de serviciu pentru familia Samsa.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.