Print Friendly, PDF & Email

Carmen Mușat – Memoria orașului ficțional. O incursiune în opera lui Camil Petrescu.

O producție video B-Critic MMXVII-MMXVIII

CARMEN MUȘAT, critic şi teoretician literar, este profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, unde predă cursuri de teoria literaturii. Din 2000 este şi redactor şef al revistei Observator cultural. A publicat volumele: Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (ed. I, 1998; ed. a II-a, 2004), Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească (ed. I, 2002; ed. a II-a, 2008), Canonul și Tarotul (2006), Lucian Raicu: dincolo de literatură (2009). Anul acesta, la Editura Polirom, îi apare volumul Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei. Începînd din 2014, editează, împreună cu Oana Crăciun, volumele din seria de autor „Gheorghe Crăciun”, publicate de Cartea Românească și Polirom. Este membru al PEN România, ALGCR, DHLSNA (D.H. Lawrence Society of North America), ENN (European Narratology Network). În septembrie anul acesta a făcut parte, alături de Mercedes Monmany, Gustavo Guerrero, Valerie Miles, Hector Abbad Faciolince, Jeronimo Pizzaro şi Ephraim Krystal din juriul care acordă Premiul Tîrgului Internaţional de Carte de la Guadalajara – Premiul FIL, pentru literatură scrisă într-o limbă romanică (laureatul de anul acesta este prozatorul francez Emmanuel Carrère).