Antropologul Cătălin D. Constantin își itinerează expoziția Dincolo de ieri. Călătorie antropologică în Balcani pe urmele fraților Manakia la 1900 în România, Grecia, Republica Macedonia de Nord, Albania și Turcia. Proiectul, organizat sub egida Editurii Peter Pan și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, etalează în oglindă reproduceri după fotografiile frațiilor Manakia pe care Cătălin D. Constantin le dublează prin corespondentul lor de azi. A început prin a căuta locurile surprinse de frații Manakia, un efort laborios, la capătul căruia a fotografiat varianta lor actuală, cu ambiția de a folosi exact aceleași încadraturi ca frații Manakia. Obiectivul său constă în realizarea unei istorii comparative, pe care o reproduce vizual, cercetând viața din timpul comunităților de aromâni de pe vremea fraților Manakia și liniile de continuitate existente până azi. Publicăm patru episoade din Jurnalul pe care Cătălin D. Constantin l-a ținut în timpul itinerării expoziției (n.red.).

Astăzi, la Xanthi, oraș din Tracia grecească, am cunoscut-o pe doamna Chariklia Margaritopoulou, în vârstă de 90 de ani, originară din Laista (Laka, în aromână), satul cel mai izolat din munții Zagori. M-a întâmpinat cu o memorie limpede și cu o claritate a detaliilor care te face să înțelegi imediat de ce a reușit să pună cap la cap, într-o carte groasă, publicată în 2020, genealogii întregi ale familiilor din Laista, plecate de-a lungul unui secol și ceva în toată lumea. A pornit de la ce moștenise din familie, documente și hârtii vechi găsite într-un cufăr, și de la amintirile păstrate și transmise prin viu grai.

 

 

 

În primăvară, cu ocazia expoziției mele de la Ioannina, cineva mi-a dat adresa ei de e-mail. I-am scris acum zece zile, anunțând-o că voi trece prin Xanthi, dar nu am primit răspuns. Astăzi însă – în singura zi în care m-am aflat în orașul din nordul Greciei – am primit dimineață un mesaj de la ea, cu numărul de telefon și dorința de a ne întâlni. Am stabilit întâlnirea la telefon în câteva minute, pentru acea după-amiază.

Mi-a povestit că bunicul ei a plecat din Laista la nouă ani, odată cu părinții, și s-a stabilit la Xanthi, unde a deschis apoi o afacere cu tutun și un han. O parte din familie a urmat un alt traseu, spre Smolian, într-o vreme când orașul se afla încă în Imperiul Otoman. Acolo au plantat un platan din semințele celui din piața Laistei. Arborele există și astăzi, declarat monument al naturii în Bulgaria. Sunt mici detalii care leagă locuri și istorii personale dintr-o regiune unde mobilitatea a fost regula.

Laista, pe la 1900, era una dintre cele mai prospere așezări din Pind, cu peste 2000 de locuitori. Acum, după cum am aflat în primăvară, la fața locului, doar zece mai stau permanent, restul vin doar vara, în vacanță. Doamna Margaritopoulou îmi spune, râzând, că, din această toamnă, au rămas doar nouă. Vara ei s-a mutat la Ianinna, pentru că un urs venea mereu în grădină.

Frații Manakia au fotografiat la Laista o mare adunare a satului și o panoramă amplă a așezării. Pentru mine, satul a devenit important mai târziu, printr-o convergență neașteptată: trei fotografii aproape identice ale aceleiași scene din piață, găsite la distanță de un secol, în trei țări diferite.

În Laista l-am cunoscut, prin 2017, pe fotograful atenian Takis Tzimas, originar de acolo, editorul revistei Laista Nea, distribuită atât în Grecia, cât și în diaspora. I-am arătat panorama fraților Manakia, iar el mi-a cerut imediat permisiunea să o publice, convins că este cea mai veche imagine a satului. Eu o datasem pe la 1900, cu aproximație. Câteva luni mai târziu, când revista a ajuns la București, fotografia era datată exact: 1898. Localnicii cunoșteau anul de construcție al casei lor, așa că prezența sau absența unor case din imagine a condus către un an precis. O demonstrație interesantă a modului în care funcționează memoria unei comunități care nu și-a scris niciodată istoria, dar a păstrat-o cu acuratețe.

La scurt timp după aceea, a publicat în revista lui o altă fotografie din arhivele de la București, surprinzând o scenă de sărbătoare din piața Laistei. Aceasta a dus la o descoperire interesantă. Într-o casă a familiei Papathanasiou din Laista se păstra o imagine aproape identică, realizată probabil la câteva minute distanță. Ulterior, în 2024, în arhiva de la Bitola am găsit un fragment spart de clișeu pe sticlă care reda aceeași sărbătoare din piață. Astfel, trei fotografii ale aceleiași scene din cel mai izolat colț al munților Zagori – separate timp de un secol și aflate în România, Grecia și Macedonia de Nord – s-au regăsit. Destul de emoționant!

Doamna Chariklia își amintește cum, în copilărie, mergea călare din Grevena până la Laista, două zile de drum, prin pădurile Pindului. A fost medic stomatolog, a locuit mulți ani în Germania și vorbește cu aceeași ușurință aromână, greacă, germană și engleză. Fiica ei, profesoară de biologie, povestește cu entuziasm despre Xanthi, un oraș cu identități suprapuse: greacă, otomană, evreiască, pomacă și aromână, fiecare vizibilă încă în arhitectura caselor și în ritmul străzilor.

O întâlnire scurtă, exact în ziua potrivită, care a legat biografii, imagini și povești. O întâlnire cât o istorie a Balcanilor.