Un articol de ARIS BOGDAN JIANU BĂNUȚOIU
Ultimul an și jumătate ne-a zdruncinat destul de tare societatea, ne-a divizat și ne-a arătat că avem noi inamici cu care trebuie să ne luptăm, unul dintre cei mai mari fiind educația. Oamenii au început să interpreteze istoria după bunul plac și după cum le-ar servi mai bine credințelor și doctrinelor în care își pun toată încrederea. Întoarcem și modelăm trecutul pentru like, share și mai ales pentru voturi. Ar fi fost bine dacă această montare ar fi venit pe un fond istoric pentru a arăta cum trecutul a reacționat în fața politicilor autoritare, dar suntem în momentul în care spectacolul apare ca o gură de aer pentru educația istorică și politică asupra unor pericole care ne bat la ușă.
Montarea lui Andrei Huțuleac după nuvela Ferma animalelor de George Orwell este spectacolul potrivit la momentul potrivit. Încearcă să echilibreze balanța dintre direcțiile în care societatea românească se îndreaptă în acest moment. Scenariul teatral este construit atent, păstrând firul central al acțiunii, dar sădindu-l într-un context de laborator, într-o repetiție pentru spectacol. Mesajul „Liniște, se repetă!”, scris pe o pancartă din colțul scenei, este semnul că totul este dezvăluit ca un exercițiu, ca o lecție pe care trebuie să o ascultăm bine pentru a nu ajunge să fie pusă în aplicare. Repetiția nu trebuie să se transforme într-un spectacol jucat la conducerea țării.
Ferma animalelor are o interacțiune cu publicul care nu te deranjează și nu te face să te retragi mai adânc în scaun, ci te face să te simți parte din acțiune. Publicul este un personaj mut de la care nu se așteaptă un răspuns, ci o acțiune, o luare de poziție pentru a proteja viitorul. Este o montare care nu te obligă să vii cu tema făcută de acasă, cu lecția de istorie în ghiozdan sau cu nuvela citită. Frumusețea vine când înțelegi și înveți pe parcurs, când faci conexiuni și îți pui întrebări sau îți trezește curiozități. Te pune în mijlocul unei revoluții și îți arată cum se construiește o națiune, dar și cât de ușor aceasta poate să se altereze dacă bazele pe care este construită nu sunt de la început unele solide.
Andreea Grămoșteanu construiește un Napoleon, un dictator în ascensiune, conștient de ce are de îndeplinit și de cum poate să modeleze fiecare dintre animalele fermei pentru a obține ceea ce își dorește. O face cu o relaxare totală și cu siguranța că nimeni nu o poate contrazice, fiind pregătită să recurgă la orice pentru a-și menține puterea. Prin acest rol, Andreea Grămoșteanu reușește să te facă să te simți vinovat chiar și dacă nu ai făcut nimic, indiferent dacă ești unul dintre animalele de pe scenă sau din sală. Tot un porc din conducerea fermei la început, dar cu înclinații mai intelectuale, care pune mai mult preț pe confortul animalelor decât pe influență și putere, Snowball, jucat de Oana Pușcatu, are talentul de a convinge și de a face campanie electorală cu bun-simț. Ajunge să fie exilat pentru că reprezenta o amenințare pentru polul de putere totalitară care se construia. Vlad Logigan, în rolul lui Squealer, este tipul cadrului de partid care are darul cuvintelor și spune frazele de propagandă cu atâta încredere și devotament încât nu mai poți distinge între adevăr și minciună, între realitate și manipulare, între munca pentru popor și munca pentru conducător.
Alegerea lui Andrei Huțuleac de a distribui aceiași actori în anumite roluri conturează excelent relațiile dintre conducerea unui stat, muncă, principii și nivelul de propagandă pe care îl poate consuma fiecare. În cazul lui Andrei Brădean, care a interpretat Măgarul, Pisica și unul dintre câinii de pază ai lui Napoleon, se observă intenția de a evidenția fluiditatea identității și a rolurilor sociale. În timpul regimurilor autoritare, granița dintre opresat și opresor devine tot mai difuză, înșelătoare și perfidă. În cadrul acestei fresce sociale postrevoluționare, tranzitorie către un regim totalitar în construcție, vedem tendința oamenilor de a alege confortul și vechile obiceiuri care nu pot fi distruse nici măcar de o revoluție care promite o viață mai bună. Acest aspect este transpus prin rolul lui Mollie, interpretat de Silvana Mihai. O iapă pentru care niște panglici și atenția oamenilor erau mai importante decât independența și evadarea de sub sclavia umană.
Repetiția are loc în jurul unei mese. Aceasta nu este doar un spațiu în care se face o lectură de text, ci terenul unde o nouă lume se înființează, pământul în care totalitarismul se va naște din nou, unde va crește și va face victime. Aici, unde la început toate perspectivele sunt pozitive, se dorește ca viața să fie mai bună, egalitatea să triumfe și toate animalele să participe la guvernarea fermei, atmosfera se transformă ușor, dar sigur, într-o execuție de ordine și animale care ar putea deveni rebele față de conducere. Masa devine podium pentru campanii electorale, spațiu pentru propagandă, locul execuțiilor publice sau câmp de luptă. Scenografia Mariei Nicola permite, prin simplitate, să pui peste puținele elemente din scenă orice „îmbrăcăminte” individuală, pentru că lucrurile sunt general valabile, iar ceea ce vedem se poate petrece, din nefericire, oriunde și oricând. Momentul în care Snowball este alungat de la fermă de câini, prin proiecția acelui fragment din filmul animat produs în 1954 după roman, aduce un aer de nostalgie într-un moment negru al acțiunii. Coborârea unui candelabru somptuos atunci când acțiunea se desfășura în casă este o rezolvare vizuală plăcută și isteață pentru diferențierea între fermă și fosta casă a fermierului Jones. Se evidențiază astfel diferențele majore între locul unde vor locui porcii conducători și restul animalelor, conturându-se ideea de „egalitate”.
În timpul lecturii textului, momentele muzicale prin care sunt livrate fragmente importante ale acțiunii antrenează publicul și adaugă comicul necesar pentru a corecta eficient năravurile care pot duce la o situație asemănătoare. Coregrafia realizată de Ștefan Lupu devine treptat mai monotonă și orientată spre preamărirea conducătorului. Culminează cu o secvență de dans cu panglici pe cântecul „Românie, Românie”, interpretat în timpul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Coreea de Nord. Clipă în care transformarea fermei atinge paroxismul totalitarismului, așa cum s-a întâmplat și în România după acea vizită.
O întâmplare care va rămâne cu mine, prin care consider că spectacolul reprezintă un succes pentru educația informală, este aceea în care cele două familii care au stat lângă mine au început să le explice adolescenților conexiunile dintre melodii, acțiune și urmările istorice din România. Când la masă au apărut actorii care întruchipau dictatori ai lumii, părinții au început să îi întrebe pe copii cine este fiecare, a fost una dintre lecțiile de istorie peste care programa școlară trece cu o viteză incredibilă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.