Ansamblul coral de copii Cor cu dor, parte din Programul Național Cantus Mundi, a împlinit 5 ani de la înființare. Fondat în anul 2016 de către dirijorul Teodora Jaworski, artist liric și solist al Corului Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin, Cor cu dor s-a remarcat în scurt timp drept unul dintre cele mai valoroase coruri de copii din țară. Talentul și dedicarea copiilor din proiect, sub atenta îndrumare a Teodorei Jaworski, au adus corului inclusiv recunoaștere internațională, în urma câștigării mai multor concursuri de profil.

După concertul aniversar susținut pe 29 octombrie la Opera Națională București, urmează o stagiune cu 5 spectacole tematice diferite în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii. Pe 6 și pe 7 noiembrie, de la ora 18.30, Cor cu Dor va susține două concerte cu muzică din desene animate, iar pe 4 și pe 5 decembrie, cele două concerte Cor cu cor de colinde îi vor ajuta pe cei prezenți să intre în spiritul sărbătorilor. Apoi, în 2022 mai sunt programate încă 6 reprezentații cu 3 noi teme: rock, primăvară și vară. Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro.

„Pentru mine, Cor cu Dor înseamnă familie și mă bucur să constat că ea devine tot mai numeroasă. Am pornit la drum cu 8 copii, iar acum lucrez cu peste 40 de copii talentați și pasionați, de care sunt foarte mândră. Muncim mult împreună și tot împreună ne bucurăm de aplauze și aprecieri. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au invitat să cântăm de-a lungul acestor 5 ani. Am avut onoarea de a performa alături de unii dintre cei mai mari artiști ai țării, pe unele dintre cele mai importante scene. De asemenea, vreau să îi mulțumesc în special Doamnei Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, care ne-a primit cu brațele deschise și a acceptat să găzduiască această micro-stagiune Cor cu Dor în perioada următoare.”, a declarat Teodora Jaworski, fondatoarea și coordonatoarea Cor cu dor.

Repertoriul Cor cu Dor este variat, incluzând multe genuri muzicale. De-a lungul timpului, Cor cu Dor a participat la evenimente prestigioase precum Festivalul Internațional George Enescu sau Cerbul de Aur și a pășit pe unele dintre cele mai importante scene din țară (Ateneul Român, Opera Națională București, Opera Comică pentru Copii), alături de artiști de seamă: Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, Grigore Leșe, Alexandru Tomescu, Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Andra, Loredana Groza, The Mono Jacks, Zoli Toth, Smiley, Voltaj, Alexandra Ușurelu, trupa Iris și mulți alții.

Dacă doriți să fiți la curent cu activitatea Cor cu dor, îi puteți urmări pe https://corcudor.cantusmundi.com/, precum și pe paginile de Facebook și pe Instagram.