UN ARTICOL DE GABRIELA LUPU

Hoții este un spectacol pe care l-aș vedea în buclă, pe care l-aș recomanda și unui adolescent și unui bătrân dintr-un azil, este pur și simplu „mortal”.

Și când te gândești cu cât de puține mijloace este făcut mai că îți vine să spui că regizorii sunt mai creativi când nu au bani, când doar iubirea asta nebună de teatru contează. Și ea face minuni chiar și așa, de una singură.

Avem doar trei actori pe trei scaune. Singurul alt element de recuzită ar fi că mai au și câte o sticlă de apă. În rest, scena goală.

Ei bine, și actorii ăștia fac un spectacol de te lasă fără aer. Sunt cei doi pe care eu îi numesc Pacino și De Niro de la Mureș: Marius Turdeanu și Theo Marton. Și mai e pe lângă ei unul mic care le face față incredibil de bine. Îl cheamă Cristian Iorga și e teribil de bun.

În spectacolul ăsta montat de Cristi Juncu la Teatrul Național din Târgu Mureș, compania „Liviu Rebreanu”, pe un text de Conor McPherson, actoria este la putere.

Este povestea măruntă a unor oameni mici care își câștigă și ei cu greu existența. Ne aflăm în spațiul anglo-saxon, deci se bea la greu (ăștia ar fi un fel de frați ai secuilor lui Csaba Székely). Lipsa de bani și presiunea unor datorii le ajunge la oase până când unul decide să treacă granița dintre bine și rău. Dar, în cele din urmă, ce e răul și ce e binele? Să arunce cu piatra ăla care știe.

Foto: Cristina Gânj

Oricum în acest spectacol ții cu hoții.

Vă rog să o luați ca pe o rugăminte personală: nu ratați „Hoții”! Sau ca să vorbim ca la Mureș: „E musai să-l vedeți!”.