Nov 2013.
Peste 1 milion de euro încasări pentru 2013 din vânzarea de artă contemporană. Cifra reprezintă raportările făcute de doar o singură casă de licitaţii din Bucureşti: Artmark. Acesteia i se mai adaugă şi tranzacţionările efectuate la Alis, Goldart sau Araart, semnificativ mai mici în volum, dar relevante pentru interesul acordat de colecţionari acestui segment al obiectelor de artă.
În acest context probabil trebuie înscrisă şi achiziţionarea cu 4.250 de euro a lucrării „Ghepardul” („Cheetah” – în lista de la Artmark a loturilor din sesiunea din 6 noiembrie), tablou semnat de Alexandru Rădvan. Deşi, pană la acel moment, cel mai bun preţ obţinut de semnătura artistului fusese un 800 de euro (în iulie 2013, tot la Artmark, pentru lucrarea „The Hero“), interesul sălii pentru lucrarea respectivă a făcut ca preţul să urce de la 2.500 de euro la 4.250.
Rădvan a fot prezent în ultima perioadă în galerii cu lucrări într-un registru vizual mult mai expresiv decât „Ghepardul”, fie şi dacă sunt amintite aici doar celelalte tabouri din expoziţia „Epic” găzduită de Anaidart Gallery în urmă cu doar câteva luni. Şi, totuşi, lucrarea propusă de Artmark s-a bucurat de un interes atât de mare încât a crescut de cinci ori recordul autorului pe piaţa secundară. E greu de crezut că performanţa prestaţiei realiste a lui Rădvan în acest tablou este cheia succesului la public. La fel de incerta este şi explicaţia legată de tematică. Cum nici una care să rezide în simboluri subtextuale nu pare să fie. Rămân dimensiunile mari ale tabloului. Sau, poate cumpărătorul să-şi fi amintit de renascentiştii celebri care pictau elefanţi fără să-i fi văzut vreodată, doar dupa povestirile şi descrierile auzite.
Cert e că cineva a dat 4.250 de euro pentru un tablou care, multora dintre cei care îl văd, s-ar putea să le amintească de afişul filmului animat „Cartea Junglei”. Chit că lucrarea poartă semnătura unui artist în continuă afirmare, a cărui cotă de piaţă e posibil să crească – admisibil chiar şi spectaculos de mult – „Ghepardul” este totuşi un tablou de pus pe perete, nu de depozitat într-un seif de valori. În acest caz, ar mai fi de speculat doar că respectivul cumpărător are un copil de 4-5 ani, fan al desenelor animate, şi că pictura lui Rădvan este destinată decorării camerei acestuia. (Carmen Corbu)
Mai mult despre acest subiect în Ghepardul lui Rădvan, înghiţitorul de mistere. O aventură plastică
Probabil si artistul e nemultumit ca, in acest moment, Ghepardul este pictura sa de top si probabil considera ca „spiritul pietei” nu este complet compatibil cu „sufletul sau de artist”. Cu siguranta, la o analiza estetica si conceptuala, Radvan are picturi mai puternice sau mai plastice. Totusi, „Ghepardul” are punctele sale forte. In valul de violenta domestica si sociala surprins de Radvan in tablourile sale, aceasta panza este una care poate fi purtata, are culori luminoase,intr-o cheie cromatica echilibrata, care tine cont de vechile principii, pre-avangardiste, ale esteticii, si are o violenta sublimata, redusa doar la termeni-concept precum „incordare” si „tensiune”. Nu se compara cu violurile, decapitarile si nasterea-ca-avort care sunt subiectele centrale in alte panze ale sale, cele valoroase estetic, dar sumbre. Daca faci abstractie ca Radvan are o intreaga opera in spate, in care „Gepardul” e doar o piesa si o fatzada, poti considera ca un asemenea pret e un shoc. Totusi, si „Domnisoara Pogany” e doar un truvant, daca faci abstractie ca e parte din opera lui Brancusi si ca drumul spre un ou de piatra cu un minimum de figurativitate a fost unul lung si a implicat zeci de incercari si sute de concepte. Eu cred ca „Ghepardul” are punctele lui forte, mai ales atunci cand vorbim despre mixul intre estetica si comert, respectiv despre piata de arta. Iar cheia este, cred, faptul ca „Ghepardul” este o violenta care poate fi purtata.