Antieroismul la Şerban Savu. 10.000 de euro, preţ pe piaţa secundară de la Bucureşti

Print Friendly, PDF & Email
Arta plastica | Autor: Carmen Corbu | 20 octombrie 2013 |

Oct 2013.

Şerban Savu, Space, the Final Frontier (2), adjudecat: 10.000 euro, Artmark, 2011, (c)artmark.ro
Şerban Savu, Space, the Final Frontier (2), adjudecat: 10.000 euro, Artmark, 2011, (c)artmark.ro

Potrivit Artsy.com, Green Art Gallery a vândut o lucrare semnată de Şerban Savu („Procession II” – ulei pe pânză) cu 6.000 euro.  Nicodim Gallery a propus un alt ulei, „Flea Market” (datat: 2012), la preţul de 26.000 USD, potrivit aceluiaşi portal, Artsy.com.

Pe piaţa secundară internaţională, artistul figurează cu o adjudecare, în 2012, la Tajan Paris: 13.770 euro pentru  „Leftovers” (ulei pe pânză, 91 x 130 cm, datat 2011). Pe aceeaşi piaţă secundară,  dar la Bucureşti, casa Artmark a vândut în 2012 lucrarea „Space, the final frontier (2)” (datată 2008, ulei pe pânză, 121,5 × 100,5 cm ) cu 10.000 euro, după o evaluare de 10.000 – 15.000 de euro.

Şerban Savu are un portofoliu semnificativ la lucrări la Nicodim Gallery din Los Angeles, unde a avut deja două expoziţii. În afară de acestea, artistul a mai expus la David Nolan Gallery din New York şi  la PM Gallery&House din London.

Lucrările lui Savu se încadrează într-un figurativ realist- socialist în care eroismul personajelor este deviat într-un anti-eroism: oameni fără o identitate precizată, cu o psihologie ambiguă, într-un mediu steril de beton şi sticlă, în ipostaze în care banalitatea şi cotidianul acţional sunt duse până la graniţa cu straniul. (Carmen Corbu)

Mai mult despre acest subiect în Oameni si alte eroisme. Piata desenului antropomorf

 

Print Friendly, PDF & Email