DE LA STATUILE ANTICE LA SELFIE
arta a reflectat și a impus standardele frumuseții
Criterii ale frumuseții în lumea veche
Nefertiti - Egipt, Noul Regat, cca 1350 îCh
Liniile ferme, machiajul pentru ochi, buzele date cu ruj, accesoriile bogate - idealul egiptean a avut o amplă influență în lumea veche. Arta egipteană a fost prima care a definit frumusețea feminină ca temă artistică.
Alte culturi, alte canoane
Afrodita din Knidos a lui Praxitelles (foto) a supraviețuit numai prin cópii. Idealul frumuseții în lumea greacă a secolului 4 îCh era dominat de linii rotunde și blânde, ca ilustrare a puterii ei de a da viață.
8 secole mai târziu, mozaicurile romane atestă un alt ideal, cel al vieții active, comun și secolului 20. În India, arta ce consacra idealul feminin punea un mult mai mare accent pe sublinierea caracteristicilor sexuale: sâni mari, șolduri largi, buze bine conturate, dar și pe grația personajelor care, adesea, sunt surprinse în mișcări de dans.
Perioada medie de la Cranach la Boucher
Cele trei grații - Lucas Cranach cel Bătrân
Un element al mitologiei precreștine, Cele trei grații a fost o temă la modă în perioada Renașterii. Reprezentarea lui Cranach pune accent pe liniile senzuale, suple, cu linii domoale. Muzele au sâni mici, pubisuri epilate și par asexuate.
Obraji îmbujorați - o descoperire roccoco
Picturile lui Boucher mută accentul de la formă la culoare în definirea idealului feminin. Obrajii îmbujorați, ca semn al delicateței, dar și al sănătății, sunt o noutate adusă de roccoco. (Motivul va fi preluat și de romantici și va supraviețui în arta mic romantică de mai târziu, până la „juna Rodica” din sămănătorismul românesc - n.n.). Tot în roccoco buzele devin de un roșu intens, în schimb tenul este de un alb marmorean, pentru a ilustra delicatețea și decorativitatea femeilor, așa cum erau ele concepute în epocă. Este chiar epoca ce definise frumosul ca fiind „inutilitate”.
Sport și vitalitate în secolele moderne
William-Adolphe Bouguereau, Noaptea, 1883
Începuturile modernității au fost prefigurate în perioada La belle epoque prin redefinirea frumuseții exemplare deopotrivă prin reliefarea musculaturii și prin accentuarea caracteristicilor sexuale (sâni și șolduri).
Musculatura (ca semn al vitalității) și marcarea caracteristicilor sexuale va domina modelele artistice din secolele următoare, lucru evident atât arta veristă (fotografia și performance-ul) din secolele 20 și 21, de la Robert Mapplethorpe la Amalia Ulman și selfieurile ei de pe Instagram. Este un ideal cu trăsături narcisiste, ce pleacă din premisa că „natura e doar o imitație a artificialului”.
Materialul preia, liber, documentarea și unele concluzii din articolul „Cum a configurat arta idealul feminin” de Daniel Kunitz, publicat pe Artsy. Imaginile sunt reproduse sub licență CC din surse publice.