„De fapt” inefabilul

Aşa, văzută on-line, expoziţia lui Gorzo de la H’art Gallery mi s-a părut, fără să-mi fie foarte-foarte clar şi de ce, redundantă. Mi-a amintit de o campanie de publicitate a unui retailer cunoscut, care ne-a întrebat toată vara în outdoor, „care magazin de nu-ştiu-ce are, de fapt, preţuri mereu mici?”. Pe acel „de fapt” care puncta cu regularitate căldura din tramvaiul 41 de fecare dată când acesta ajungea în staţia Mareşal Averescu, l-am regăsit şi în lucrările lui Gorzo de pe site-ul galeriei. Apropos de galerie, eseul curatorial, care ne avertizează că – „de fapt”? – nu e chiar un eseu curatorial, vorbeşte despre preocuparea artistului Gorzo pentru aflarea Inefabilului. Dacă l-a găsit sau nu în seria „La adăpstul unor plante invazive”, o serie în care sâni uriaşi şi aproape sângerânzi se dezvoltă alături de falusuri şi de elemente vegetale, plus o reprezentare în mască a „celui de-al treilea sex”, nu ştiu.

Privind lucrările, ai impresia, sau poate eşti programat să crezi asta, că minim dramatismul unei căutări pare sesizabil. Te mai gândeşti şi că propunerea artistului, aşa cum îl cunoşti, este vidarea de convenţionalism. Dar, parcurgând lucrare după lucrare, trăieşti dezamăgirea că totul se transformă în canon.  Până la urmă, cine ştie?, inefabilul ăsta – că de aia şi este ce este – poate o ţine de şansă, poate o sta şi în acest tip de comunicare fatică. Se poate presupune că artistul şi-a imaginat că mesajul lui este insuficient predictibil, că nu ne descurcăm noi cu receptarea şi, atunci, da, soluţia a fost redundanţa. Cu convenţionalismul inclus.  

Adevărul

Gorzo loveşte din nou. Artistul şochează pudibonderia şi gustul comun, printr-o expoziţie pe Calea Victoriei, care oferă falusuri cu duiumul. Ca de obicei, picturile artistului sunt studii asupra culorii şi formei plastice, dar oferă şi falusuri învârtoşate şi împreunări. În cei 20 de ani de carieră, artistul şi-a făcut un nume pe această nişă îngustă.

citește pe Adevarul.ro

Dan Popescu

Gorzo știe exact care e valuta forte în artă – puterea individuală. Ea nu se poate tranzacționa, nu ține de finanțe, de relații sau de aparențe. N-o capeți pe schelă la MOMA sau prin hală la TATE, dansînd imobil prin Grand Palais sau lîngă un ciocănel la Sotheby’s. (...) Puterea în artă înseamnă să pui paie pe foc. E o imolație a lumii căzute ce  produce la nesfîrșit carne inertă, materie și acumulare delirantă de tip supermarket. Să pui tot ce e cargo pe foc, pentru că asta e situația reală...

citeşte pe Psihopompex