Adrianei Bittel, Cum încărunțește o blondă

„Tatăl fusese de părere ca fata să urmeze şcoala de limbi moderne, stenografie şi dactilografie a lui Duployen, din Strada Carol, şi apoi să intre undeva secretară, să cunoască oameni, să-şi facă un anturaj, dar coana Aneta se opusese: Chiar aşa am ajuns, s-o azvârlim cu mâna noastră între toţi destrăbălaţii? N-are ce mânca acasă? De unde şi tu cu ideile astea moderne?

cum-incarunteste-o-blonda

Adrianei Bittel,
Cum încărunțește o blondă
Editura Humanitas
Anul apariţiei: 2016
Prezentarea la editură: "Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire."
Cartea la Humanitas

Cursurile de creative writing sunt inutile. Cum am realizat asta? E simplu, citind cartea de proză scurtă a Adrianei Bittel, „Cum încărunțește o blondă”. Lecturând, așadar, cele 33 de povestiri ale cărții, un lucru devine clar: autoarea deține toate ingredientele necesare pentru a scrie proză de calitate, de la știința construirii personajelor (sau, de ce nu, de a se transforma pe sine în literatură) până la structura, ritmul și, în cele din urmă, detaliile cu care asezonează aceste construcții textuale. Dar, de fapt, ce spun, la Adriana Bittel totul e impecabil, de la titluri („Cehov, am cerut obosită”) până la caricatura de mare finețe cu care își gratulează protagoniștii (vezi comicul de nume din proza „Petrescu și Munteanu”). Iar așa ceva, cum bine știm, nu se învață nicăieri. Doar că lucrurile interesante de-abia de-aici încep, dacă se poate spune așa, pentru că, asemeni oricărui mare autor, abia după ce aceste condiții sunt îndeplinite începe și marea literatură. Care nu mai ține de o știință sau de o tehnică anume, ci poate, de ce nu, de o un tip de libertate interioară, un fel de conștiință a faptului că stăpânește tot ceea ce ține de cuvinte, moment în care se dezlănțuie cu o lejeritate dezarmantă pe tărâmuri unde sugestia abia simțită și misterul nelocalizabil fac casă atât de bună încât vrei pur și simplu să te muți în ea pentru totdeauna. Lejeritate pe care o simți și o invidiezi, știi, cu alte cuvinte, că ești în prezența unei scriituri antologice, iar tot ceea ce-ți rămâne de făcut este să stai și să asiști cu gura căscată până la final. Apoi, eventual, să ceri un bis.     

 

Radu Paraschivescu: „O carte încântătoare, o carte-balsam, o carte care poate fi luată și ca manual de scris proză scurtă și fermecătoare”  

Ioana Pârvulescu: „Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. […] Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc.”