Print Friendly, PDF & Email

Spectacolul Salieri, în regia lui Marcel Țop, avându-i în distribuție pe actorii Marius Bodochi
și Răzvan Oprea, cu participarea sopranei Arlinda Morava, va avea premiera națională joi, 3
septembrie 2020, de la ora 21.00, în cadrul programului Caro Cultura, desfășurat în perioada
5 august – 24 septembrie, la Hotel Caro din București.

Povestea lui Salieri – un destin frământat de pasiuni și invidii și marcat de rivalitatea cu
Amadeus Mozart – este reexaminată și reinterpretată într-un nou tip de discurs artistic, care se
desprinde de legenda hollywoodiană, devenind o pledoarie pentru Salieri. Puţine nume în
istoria muzicii au fost atât de blamate ca Antonio Salieri, un compozitor influent în vremea sa,
care ulterior a fost, pe nedrept, complet uitat. Realizată de aceeași echipă artistică responsabilă
de succesul spectacolului Amadeus după Peter Shaffer, montat în 2011 pe scena Operei
Naționale din București, noua producție reprezintă o replică, un discurs alternativ, construit din
perspectiva – adesea ignorată – a compozitorului italian.

„În 2011, am montat la Opera Națională din București spectacolul Amadeus, pe textul lui
Peter Shaffer. Spectacolul, un melanj de operă și teatru, cu muzică live asigurată de orchestra și
soliștii Operei Naționale, s-a jucat timp de patru stagiuni cu imens succes. Ne-am propus să ne
imaginăm cândva și un alt discurs spectacular, care să îl apere pe mult-hulitul compozitor
Antonio Salieri și să îl prezinte într-o lumină nouă, mai aproape de adevărul istoric. Așa s-a
născut acest proiect, o pledoarie pentru Antonio Salieri, un real talent, al cărui singur mare
ghinion a fost să fie contemporan cu genialul Amadeus Mozart. Dincolo de fascinația pe care o
avem încă pentru o rivalitate legendară, tema este foarte actuală, în măsura în care
salierinismul pare a fi una dintre trăsăturile omului contemporan. Trăim într-o societate
competitivă, în care se caută perfecțiunea de fațadă, astfel încât noi cu toții dorim să fim, sau
cel puțin să părem, mai mult decât suntem de fapt“, spune regizorul Marcel Țop.

Marius Bodochi, unul dintre puținii, rarii actori care au forța să exprime cu atâta eleganță un
personaj complex ca Antonio Salieri, este un artist, un creator cu o imensă putere de expresie,
care explorează un rol din toate unghiurile sale, prin nuanțele subtile, până la identificarea fizică
cu personajul. „În rolul lui Salieri, Marius Bodochi știe să valorizeze interpretarea, să schimbe
intensitatea, să transplanteze cu ușurintă atributele teatrului înalt, clasic, într-un nou tip de
spectacol. El rămîne amfitrionul absolut al serii. De energia și talentul său depinde ceea ce se
transmite spre public”, așa cum evalua critica, la premiera din 2011.

Mozart, interpretat de Răzvan Oprea, este dispus să revoluționeze nărăvaș arta, având la
discreție atribute care îi lipsesc rivalului său: forța și încrederea în propriul geniu. Vocea lui
Răzvan Oprea aduce în noua producție calitățile care l-au consacrat: „energie neobosită, spumă
incandescent și o nonșalanță pe care nimic nu pare să o amenințe vreodată”.

„Când șocant și virulent, ca în Natural Born Fuckers, G.O.D. sau Edmond, când languros, decadent și voluptuos, ca în Valmont, când cinic, ironic și baroc, ca în Deformații, Marcel Țop – o figură aparte a generației sale – „dispune de o energie uriașă, convinge performeri dintre cei mai diferiți să i se alăture și, mai ales, nu se mulțumește să meargă pe căi bătute.” (Cristina Rusiecki, critic de teatru)

„Vă invităm, pe data de 3 septembrie, la ora 21:00, într-un loc cu totul special. CARO are toate
șansele să devină, în viitorul apropiat, o oază de artă și o reală alternativă în peisajul cultural
românesc, departe de zgomotul și noxele orașului și, mai ales, departe de arealul cultural al
momentului pandemic.” (Marcel Top, regizor)

CARO CULTURA

Follow nature, Follow art.
Pornit din dragoste pentru artă, Caro Cultura este un proiect independent, care își propune să contribuie la reconstrucția culturală a Bucureștiului și să devină o platformă de dialog pentru mediile artistice și industriile creative. Cu o istorie de 25 de ani în peisajul bucureștean, Hotelul Caro s-a impus, de-a lungul timpului, ca un promotor al proiectelor culturale și educaționale de excelență. Visul de a crea un centru multicultural alternativ s-a născut în anul 2015, iar din 2019 au fost demarate lucrările pentru construirea unui spațiu modular, care va găzdui atât spectacole de teatru și dans contemporan, cât și
concerte și expoziții.

Sub motto-ul „Follow nature, Follow art”, proiectul Caro Cultura a debutat, anul acesta, cu un
program pilot, care include o serie de proiecții de filme de artă și spectacole de teatru.
Evenimentele se desfășoară în aer liber, într-un spațiu neconvențional. Publicul este invitat într-o
incursiune în lumea picturii și a galeriilor de artă, prin intermediul unora dintre cele mai
apreciate filme dedicate marilor artiști, de la Frida Kahlo și Gustav Klimt, la Paul Gauguin sau
Egon Schiele. Iubitorii de teatru sunt așteptați cu producții consacrate sau premiere din zona
teatrului independent.

Programul detaliat este disponibil online, pe pagina CARO CULTURA.
În perioada 5 august – 24 Septembrie 2020, Caro Cultura propune evenimente săptămânale,
începând de la ora 21.00, astfel:
• Miercuri, filme de artă – partener Happy Cinema
• Joi, teatru – în parteneriat cu teatre si artiști Independenți
Biletele sunt disponibile online, pe site-ul Happy Cinema- pentru serile dedicate filmului de artă,
și pe MyStage – pentru spectacolele de teatru.
Evenimentele se vor desfășura cu respectarea normelor privind prevenirea contaminării cu
SARS – CoV2.