Un film care nu surprinde cu nimic, dar care trebuia făcut și - fiindcă a fost făcut - merită văzut. Cel puțin pentru a retrasa din când în când (iar anul ăsta chiar pare necesar) limitele umanității.

Filmul este ecranizarea unor fapte reale și are la bază romanul omonim scris de Diane Ackerman. Este o poveste din al doilea război mondial, una printre multele pelicule ce au ilustrat efortul unei (mici) părți din societatea poloneză de a salva din mâna naziștilor un număr de evrei. Poveștile de acest gen sunt toate spectaculoase prin eroismul intrinsec, lipsit de fațadă, al unor oameni care au avut puterea de înțelegere și capacitatea (umană și logistică) de a acționa împotriva crimelor de război și a genocidului. În același timp, sunt lipsite de spectaculozitate prin lupta oarbă, prin jocul închis, prin soluțiile limitate (inclusiv prin soluțiile dramatice limitate) care mai sunt disponibile odată ce răul s-a instalat la putere și o deține discreționar. Un avertisment care, din nefericire, nu devine niciodată inactual.