„Nunta mută” – gratuit online pe Cinepub

Andrei Gorzo în Dilema veche (via aarc.ro):

Primul film realizat de Horaţiu Mălăele, Nunta mută, spune povestea distrugerii satului românesc de către comunişti. Nu încearcă s-o spună realist, ci ca pe un basm. Concepţia lui Mălăele şi a co-scenaristului său, Adrian Lustig, e superb servită de scenograful Mihnea Mihăilescu (Filantropica, Orient Express), care, din decorurile de orăşel american sudist rămase de la filmarea lui Cold Mountain, a reuşit să conjure ideea platonică de sat românesc, şi de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, care a făcut ca soarele să se gudure pe lângă camera lui ca un căţel pe lângă stăpân şi ca prezenţa umană să pară a fi principala sursă de lumină şi căldură. Problema e concepţia în sine: realism magic la mâna a paişpea, de un kitsch pe care nimic nu-l poate mântui. | Citește tot articolul Kitsch

Lucian Maier pe Liternet (via aarc.ro):

Ca regizor de film, Horaţiu Mălăele seamănă cu un atlet concurent la decatlon. Aleargă în toate probele, trece cu entuziasm de la una la alta, atacă fiecare probă cu un stil diferit - chiar dacă nu personal - şi, evident, încearcă să învingă în concurs. Însă în cinema concurenţii nu sunt persoane în carne şi oase, precum în sport, ci sunt elemente de natură teoretică, precum subiectul, problematizarea, coerenţa. (...) Nuntă mută e ca răspunsul unui elev nepregătit: i se cere la extemporalul de literatură română să prezinte intriga unei nuvele; el cunoaşte conţinutul nuvelei, dar nu ştie etapele operei literare, nu ştie teoria; aşa că povesteşte tot textul, fiindcă e clar că se va afla acolo şi intriga. Şi, la final, pentru că nuvela i s-a părut foarte complexă din punct de vedere spiritual, ţine să demonstreze că de fapt e roman. (...) să fie clar: Nuntă mută nu e un film odios, precum Marilena, de exemplu. E un film care poate fi văzut şi plăcut, însă e un film în care observăm prea multe pretenţii şi prea puţină împlinire.  | Citește tot articolul Debut teribilist 

Andrei Rus în Re:Public (via aarc.ro):

Partea din trecut, prezentând zilele anterioare nunţii, colorată precum un film de Kusturica, cu personaje artificiale, cu replici care se vor comice, dar nu reuşesc să te mişte, cu actori care joacă fiecare în stiluri diferite (Potocean e minimalist în abordare, în timp ce majoritatea celorlalţi actori se întrec în a fi teatrali şi exteriori personajelor) confirmă impresia iniţială: Mălăele nu stăpâneşte limbajul cinematografic şi, nevoit să construiască situaţii şi personaje pe baza scenariului fals, rudimentar şi grosolan scris împreună cu Adrian Lustig, încearcă să se folosească de carisma actorilor şi de gaguri pentru a pune mecanismul în mişcare. | Citește tot articolul Demers artistic grosolan

Cristina Chirvasie în Literatura de azi:

Au trecut opt ani de la premiera lui și am fost curioasă să văd dacă s-a învechit. La vremea aceea a iscat cronici controversate, unele chiar vexante, care au disecat debutul filmic al lui Mălăele, mărunțindu-i (d)efectele în fel și fel de judecăți pro și contra. Ba că ar fi fost un soi de varză cinematografică în care sunt amestecate secvențe à la Fellini, Hitchcock și Spielberg, ba că e un kitsch grosolan al unui om cu evidente carențe de cultură filmică, ba că este un exercițiu inteligent al unui actor excelent care aduce teatrul în film. Ar fi interesant să se scrie o meta-cronică a acestui film, din care să se culeagă obiectivul și nu subiectivul unor păreri avizate. (...) Filmul lui Mălăele are o valoare indiscutabilă, fie și numai dacă vorbim despre faptul că el face apel la trecut. Un trecut dureros, încă neînțeles pe deplin și ale cărui efecte reverberative nu sunt luate în seamă. | Citește tot articolul Strigătul din spatele muțeniei