Sebestyén György Székely:
Ca istoric de artă, desigur că am avut, la început, tentaţia de a privi creativitatea protestelor punându-mi ochelarii de lectură pentru artă contemporană, identificând aceste manifestări ca forme exuberante ale noii arte populare urbane. Însă o astfel de paradigmă – chiar dacă ea poate fi expresia unui adevăr – mi se pare secundară, mai mult, mi se pare că ne-ar putea conduce pe o pistă falsă. Creativitatea protestelor, chiar şi atunci când se numeşte artă activistă şi este realizată de artişti, are la bază nu estetica sau un concept artistic, ci eficienţa mesajului. Umorul este un mijloc, iar creativitatea este motorul, dar nu scopul protestelor. Astfel, când privesc un material de la proteste (în stradă sau pe reţelele de socializare) mă interesează dacă mesajul său este relevant şi percutant în clipa prezentării sale. O importantă caracteristică a protestelor din 2017 este acea maturitate a exprimării care permite umorului şi creativităţii să se desfăşoare, adesea cu nevoia de a educa. Solidaritatea dintre generaţiile care şi-au transmis mesaje morale, întărită şi de această dată de participarea diasporei (la care s-a adăugat şi simpatia străinilor), a imprimat protestelor o atmosferă civică capabilă să impună un nou set de valori societăţii noastre, care să ducă spre „o ţară normală”. Este de ajuns să ne gândim la forţa acelei imagini în care vedem pancarta „Nu fura!” în mâna unui copil sau a celei cu „Vreau pensie mărită, dar nu de către hoţi” în mâna unei doamne în vârstă.
Alăturarea cuvintelor muzeu şi întrebare creează o nouă situaţie: demersul nostru devine şi o interogare a instituţiei muzeale. În timp ce muzeele iau naştere de obicei retrospectiv, noi am început să creăm un muzeu în timp real. Marea provocare a constituirii acestui muzeu este, aşadar, lipsa perspectivei istorice: nu ştim când şi cum se vor încheia evenimentele, şi ca atare nici ce formă „finală” şi înţelesuri va dobândi muzeul nostru. Sloganul nostru „facem muzeu din mers” are şi o altă dimensiune, la care nu am avut timp să ne gândim, pe care doar am intuit-o. Trăim într-o perioadă când viaţa reală şi mediul virtual creează simultan evenimentele. Un american află de exemplu, în timp real despre protestele din România, accesând „emisiunea directă” a unui prieten pe facebook. Acea emisiune nu este doar o relatare, ci parte din eveniment. Cele două se contopesc. Cred că muzeul nostru este determinat de această simultaneitate: încearcă atât să adauge, cât şi să cuprindă cât mai multă energie vie a prezentului la care participă. Astfel, însăşi procesul de colectare se schimbă, devenind modalitate de a participa activ la proteste: am realizat contacte cu foarte mulţi oameni din întreaga ţară, ne-am exprimat reciproc solidaritatea, ne-am povestit (cât s-a putut în vâltoarea protestelor sau pe facebook) raportările noastre. Poveştile oamenilor sunt şi ele colectate în muzeu. Putem spune că muzeul îl facem împreună: rolul donatorilor şi muzeului nu se separă, suntem pe aceeaşi parte. Acest caracter deschis al muzeului se vede în procesul de colectare (oricine este bine venit să colecteze pentru muzeu şi să distribuie materiale relevante în pagina de facebook) şi va trebui să se vadă şi în modalităţile ulterioare de prezentare.
Simţim că actualele proteste reprezintă şi un frumos şi necesar mesaj pozitiv al ţării noastre către Uniunea Europeană, la zece ani după aderare şi la momente de cumpănă pentru Uniune. Titlul pe care l-am dat muzeului este, evident, cules din spaţiul public, o preluare parţială din faimoasa propoziţie „Altă întrebare” a fostului ministru de justiţie. Am început prin a colecta pancarte în stradă în data de 2 februarie, iar în 3 februarie am pornit evenimentul facebook „Proiectul Între Bare”, invitând oamenii să doneze materiale şi să distribuie în pagina evenimentului materialele pe care ei le consideră creative şi relevante. Observând că apar mai multe iniţiative de a colecta pancarte şi lozinci, şi chiar de a organiza expoziţii, am simţit că trebuie să facem un pas în faţă, pentru ca proiectul nostru să nu fie confundat cu acest tip de acţiune. Nu ne doream să ne limităm la colectarea şi arhivarea pancartelor şi nu ne-am propus să facem o expoziţie. În data de 5 februarie, am redenumit proiectul ca „Muzeul Între Bare”, cu următoarea motivare: „De acum proiectul se numeşte muzeu, esenţa rămâne însă aceeaşi: de a documenta şi colecta în timp real manifestările creativităţii protestatarilor pentru prezentarea lor ulterioară. Totodată suntem curioşi ce patină istorică vor obține aceste pancarte, lozinci, acţiuni, meme, costume etc. în funcţie de cursul evenimentelor viitoare. Cum va arăta acest muzeu? Depinde de noi, de voi, de toţi cei care ies în stradă! Altă întrebare?”. Trebuie să nu devenim prizonierii proiectului şi, în cazul în care ne dăm seama că demersul nostru nu duce mai departe energia protestelor, ci o denaturează, să putem recunoaşte eşecul demersului. (Textul a fost publicat, în cadrul unui material mai amplu, şi în revista Cultura)
Au fost folosite imagini distribuite pe reţelele de socializare. Mulţumim celor care le-au realizat şi le-au pus în circulaţie. Pentru atribuire, vă rugăm să ne semnalaţi dreptul de proprietate asupra lor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.