Print Friendly, PDF & Email

„Vrăbiile se răsucesc pe ramuri
ca niște minuscule camere gri,
albine zumzăitoare îmi înregistrează pașii,
se spune că știi totul despre mine,
nu vreau să ai grijă de mine, Doamne!
Mi-ai împânzit viața cu camere de luat vederi,
nu vreau să vezi ce fac/…/

Catifeaua moale a margaretei se scămoșează
ca buretele microfoanelor acoperite,
nu mă urmări!
Nu mă privi, nu mă asculta!
Nu sunt niciodată singur,
întotdeauna ești cu mine,
îl trimiți la mine pe singurul tău fiu
ca să-mi spioneze păcatele?/…/

Nu mă ține sub observație, Doamne! Nu te îngrijora pentru mine!
Permite-mi accesul la procesele verbale
îngăduie-mi să aflu
ce am făcut
de ce trebuie să mor?”

(din poemul Către instanța supremă)