Dansul ororii, depravării şi extazului

Viaţa poate fi liberă numai dacă o laşi în pace, dacă te dezmeticeşti din angoasa lumii şi îţi iei inima-n dinţi. Te loveşti apoi de un nor des, gri, peste care nu poţi să treci. Viciile te împotmolesc, muzica te ameţeşte.

„Mon Cabaret Noir” este esenţa tare a cabaretului secolului XXI, adus din perioada „anii ’20 – Berlin”. Viaţa unei legende urbane puse pe scenă de către inconfundabilul Răzvan Mazilu, iar Anita Berber se întruchipează pe rând prin cele patru actriţe: Alina Petrică, Ilona Brezoianu, Anca Florescu şi Ana Bianca Popescu.

Dansul ororii, depravării şi extazului cufundă atenţia spectatorilor într-o  noapte de neuitat a unei lumi extravagante, ironice, vicioase şi fade. E un dans al nebuniei, al urii faţă de „cine iubeşte şi lasă”, al singurătăţii infantile produse de mintea anesteziată a Anitei Berber. Ea vrea viaţa, însă viaţa nu o vrea pe ea. E un sâmbure tare al feminităţii care-ţi stârneşte invidia – tocmai pentru că nu oricine poate fi ca ea. Şi totuşi, ea vrea să iubească şi să fie iubită, atât.

Răzvan Mazilu crează tablouri în mişcare care-ţi rămân întipărite-n minte. Nu te lasă să le dai jos, să le uiţi. Estetica montării te ia de mână şi te aruncă acolo, în prezentul lor, în viaţa lor tumultoasă. Jocul de cabaret propus de Răzvan Mazilu cuprinde o doză de nebunie a vremurilor noastre, o nebunie extrasă din trecut, reuniformizată şi exagerată cu stil. O tehnică a unui artist supusă rigurozităţii. 

E un „cabaret noir”, o comedie neagră sau, poate chiar, o operă de artă.