Despre „TRISTORY – trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 27 februarie 2017 |

Un articol de ALEXANDRA PASCU

 

Din trilogia despre care vorbesc cei de la Frilensăr fac parte Mălăieș în Călcăieș, Once upon. Cântece despre copilăria furată și Mioritza. Când încep să scriu îmi dau seama deja că nu o să găsesc cuvintele potrivite pentru ei, pentru cei din Frilensăr. Din toate spectacolele lor țâșnesc cuvintele în joacă, dar spuse clar și răspicat. Deseori într-o moldovenească care nu e mereu ușor de urmărit, cel puțin de către bucureștenii neantrenați. 
Un cuvânt care-i caracterizează ar fi probabil „joacă”, dar una de copii deștepți, cu multă energie și creativitate. Fiecare dintre spectacolele de mai sus ia un fir dintr-un basm sau o baladă populară și-l țese ca pe lână, până iese un ghem de plăcere și de energie. Mălăieș în Călcăieș ocupă tot spațiul cu dans, strigăte și muzică, iar într-un loc micuț ca Green Hours, publicul se află în miezul întâmplărilor. Povestitorul, capra și celelalte personaje din povestea Capra cu trei iezi remixată apar în mijlocul spectatorilor care încearcă să întrezărească scenele printre alte capete curioase ce le stau în cale. Între public și actori nu sunt bariere și de multe ori iezii (Loredana Cosovanu, Tiberiu Enache și Dumitru Georgescu), lupii (Daniel Chirilă, Ovidiu Cosovanu și Alina Emilia Mîndru), capra (Claudia Chiraș), dar și povestitorul (tot sus-numitul Daniel Chirilă) se adresează direct spectatorilor și îi fac complicii imaginației lor. Din toată trilogia, Mălăieș în Călcăieș păstrează cel mai mult din basmul inițial. Adaptat însă la zilele noastre, pentru un public în pas cu ultimele știri, mișcări, vorbe, melodii, pregătit să urmărească o hărmălaie contemporană și amuzantă care amintește obiceiuri vechi. 
Unce upon. Cântece despre copilăria furată îmbină două basme, unul românesc (Fata babei și fata moșului) și altul japonez (Fata cu potirul pe cap), amândouă vorbind despre o fată rămasă orfană de mama, care trăiește cu tatăl și mama vitregă (în basmul românesc și cu sora vitregă). Fata din spectacol, Tsuki, lasă uneori vocile din capul ei să vorbească, voci care însoțesc orice copil singur care-și găsește tovarăși în prietenii imaginari. Cu veselie, cântece și ceva mișcare într-un pat suprapus, vocile din capul ei reușesc să spună o poveste tristă, de care publicul râde până la lacrimi. Pentru că frilensării spun lucruri serioase mereu în hohote de râs ce duc după spectacol la reflectări tot serioase din partea spectatorilor care, vrăjiți, se întorc să îi mai vadă. 
Într-un final, Mioritza prezintă întâmplările de după moartea baciului moldovean, debate-ul dintre Dumnezeu și diavol și căutarea baciului. Mioritza, lăsată în grija doctorului două zile care se transformă în 2000 de ani, timp în care diavolul era plecat pe Pământ să-l găsească pe baci, adună tot felul de curioși în căutarea aceluiași baci în care pare că stă salvarea lumii. Printre curioși se află Ana (o moldoveancă fără pic de stare) și Manole (un ardelean pentru care timpul pare infinit), care se tot gândesc cum să fure mioara. Mai târziu, mama baciului, baba Dochia vine și ea să își afle fiul. Mioara deține răspunsul la o mare întrebare, lăsată și după balada originală pe buzele cititorilor: ce s-a întâmplat cu baciul? Încă mai aveți timp să aflați de la Frilensări o posibilă variantă. Și, dacă da, sigur veți merge și la celelalte spectacole din trilogie.