UN ARTICOL DE
ELIZA CRISTINA CIOACĂ
Un duşman al poporului
de Arthur Miller
Adaptare după piesa lui Henrik Ibsen
Regia: Claudiu Goga
Decorul şi video design: Andu Dumitrescu
Costumele: Lia Dogaru
Produs de: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Distribuția
Dr. Stockmann: Constantin Puşcaşu
Peter Stockmann: Teodor Corban
D-na Stockmann: Petronela Grigorescu
Morten Kiil: Adi Carauleanu
Hovstad: Cosmin Maxim
Aslaksen: Doru Aftanasiu
Petra: Andreea Boboc
Căpitanul Horster: Dumitru Năstruşnicu
Billing: Ionuţ Cornilă
Un beţiv: Puşa Darie
Ejlif, copil: Flavius Hotăranu
Morten, copil: Gabriel Anton
Cetăţeni din oraş: Emil Coşeru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delu Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele
Oamenii nu au nevoie de idei noi. Se simt confortabil cu cele vechi. (Un dușman al poporului)
Maxim Gorki publica în 1898 volumul Schițe și povestiri, în care se găsește povestea Inima de foc a lui Danko. Danko este un tânăr determinat să-și salveze poporul care se rătăcise în beznă, astfel că își smulge inima din piept și o folosește pe post de făclie (acel englezesc beacon of light) ca să-i ghideze. Ajunși la capăt, când gestul lui și-a consumat menirea, Danko moare. Cei care l-au urmat prin întuneric până au găsit lumina îi calcă inima în picioare, de frică să nu ia foc... pădurea.
În spectacolul Un dușman al poporului, doctorul Thomas Stockman descoperă că sursele de apă ale orașului în care locuiește sunt contaminate și încearcă să facă public acest lucru. Din păcate, singura modalitate de salvare a stațiunii și a oamenilor o reprezintă o paralizare economică pe doi ani. Având în vedere acest lucru, comunitatea, în frunte cu liderii locali și cea mai importantă publicație a orașului încep un demers de denigrare a doctorului, în urma căruia primește eticheta de dușman al poporului.
Nu ar fi deloc o exagerare să facem o paralelă între Inima de foc a lui Danko și întâmplările din Un dușman al poporului. Contextul este unul diferit, modele de inspirație sunt distincte, temele abordate sunt altele, iar intenția autorilor, morala acestor povești este și ea una refractară, care trimite către alte perspective. Cu toate acestea, sacrificiul pe care eroul și-l impune se regăsește în ambele povești, iar odată cu sacrificiul acestuia vine și salavarea poporului.
Am convingerea că această piesă poate fi vie pentru noi datorită temei care reprezintă, după părerea mea, tema centrală a vieţii noastre sociale de astăzi. Apare întrebarea dacă garanţiile democratice menite să protejeze minorităţile trebuie uitate în momente de criză. Şi altă întrebare, mai personală, dacă viziunea cuiva despre adevăr trebuie considerată o sursă de vinovăţie în momentul în care o mulţime de oameni o condamnă ca fiind o minciună periculoasă şi diabolică. Este o temă persistentă – de fapt, este posibil să fie cea mai persistentă dintre temele lui Ibsen – deoarece niciodată nu a existat o societate capabilă să sprijine individul care insistă că are dreptate, în timp ce majoritatea susţine contrariul. (Arthur Miller – Prefaţa la Un duşman al poporului)



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.