UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ

Principalul exerciţiu de curaj al unui regizor este să încerce ca în zilele noastre să adapteze Romeo şi Julieta. Montările din întreaga lume fiind atât de numeroase, pentru a putea spune ceva pe scena lumii cu această piesă, este necesar să aduci ceva nou, inovator. Fie că vorbim de elemente scenografice, fie că vorbim de o modificare a poveştii, această schimbare este obligatorie pentru ca reprezentaţia să reziste. Revenind pe plan local, Yuri Kordonski a intuit nevoia de altceva, aşa că şi-a asumat într-un mod curajos această sarcină şi a reuşit. A reuşit să se joace cu emoţiile publicului, să-l ducă de la o stare la alta timp de două ore şi jumătate neîntrerupte de pauză. La începutul spectacolului, am văzut oameni care nu înţelegeau ce se întâmplă, de ce este atâta hărmălaie pe scenă, pentru ca ulterior forfota să scadă, iar toţi să se lase imersaţi şi cuprinşi de poveste. Este o cuprindere ce te pătrunde treptat, ajungând către final la un climax al durerii ce persistă şi după ce părăseşti sala de spectacol.

Lumea zugrăvită de Kordonski este una rece, neprimitoare, ce prezice degradarea sufletului uman. Luminile şi decorurile creează o stare de nelinişte, totul este murdar, dezordonat, auster, la fel ca existenţa umană. Într-o societate măcinată de războaie şi probleme geopolitice, sentimentele şi trăirile umane nu mai fac parte din realitatea cotidiană. Prin urmare, în acest cadru ni se prezintă o poveste de dragoste. O poveste care, de fapt, nu-şi găseşte locul, pentru că personajele nu mai au timp să iubească, însă îşi găsesc timp să se urască, rivalitatea dintre cele două familii fiind mult mai puternică, astfel că orice sentiment de compasiune să fie eliminat din faşă.

 

Putem să ne dăm seama de cheia în care se va desfăşura reprezentaţia încă de la început, când Răzvan Vasilescu, interpretul părintelui Lorenzo, intră în scenă șchiopătând. Aşa cum cum vom realiza pe parcurs, el nu este doar un preot, ci şi un vrăjitor, înglobează atât binele cât şi răul, astfel încât mersul său legănat este un indiciu premonitoriu a ceea ce va urma. Lumea nu mai are un parcurs liniar, ci totul se întâmplă alambicat, amestecat şi dureros, la fel cum este şi durerea pe care acest personaj o resimte. Vorbim aici atât de o durere fizică cât şi de una sufletească, deoarece orice încercare pe care acesta o va face pentru a-i apropia pe cei doi este în zadar.

Puţine sunt scenele în care Romeo şi Julieta, cei doi tineri îndrăgostiţi, se bucură de intimitatea iubirii, tocmai de aceea clipele în care rămân singuri sunt încărcate de dramatism, dar şi de bucurie în acelaşi timp. Ionuţ Toader reuşeşte să se integreze perfect în rolul acestui Romeo al viitorului, păstrându-şi totuşi o doză de umanitate şi iubire. Personajul său nu poate fi considerat o definiţie a perfecţiunii exterioare, ci mai degrabă a perfecţiunii interioare, fiind unul dintre puţinele ce mai nutresc sentimente reale în această lume rece şi austeră. Crina Semciuc, cea care dă viaţa Julietei, reuşeşte să înglobeze în personaj atât rebeliunea acestuia, cât şi senzaţia de copilărie şi puritate. În momentul când înghite elixirul preparat de părintele Lorenzo, iar părinţii o găsesc moartă, lângă patul ei aceștia aduc poze din copilărie, imagini care surprind puritatea ei, puritate ce, datorită societăţii oribile în care trăieşte, s-a stins. Scena de final este una dintre cele mai tulburătoare din spectacol, nu atât prin dramatism, ci, din contră, prin prezenţa umorului.

După ce ai trecut prin toate stările posibile, iar tensiunea din sală atinge cote înalte înaintea deznodământului, Kordonsky alege să-i scufunde pe cei doi într-un bazin cu apă, iar în momentul critic al apropierii morţii îndrăgostiţii încep să se joace cu baloane umplute cu heliu, ca doi copii fericiţi că vor părăsi această lume. Replicile spuse cu vocea distorsionată de gaz creează o notă de amuzament, ceea ce contrastează cu durerea simţită până atunci.

Spectacolul are un final deschis, un final care îţi rămâne mult în memorie, neştiind exact în ce categorie să încadrezi ceea ce tocmai ai văzut. Nu voi intra în polemici despre alegerile regizorale, despre felul în care scena balului a fost zugrăvită sau despre vulgaritatea anumitor scene, deoarece spectacolul ar fi fost incomplet fără ele. Deşi pe alocuri pot deranja spectatorii mai pudici, aceste evenimente fac parte, din păcate, din viaţa cotidiană, oricât de greu ne-ar fi să acceptăm.

Teatrul Național București

Romeo şi Julieta
de William Shakespeare
Traducere: Violeta Popa
Regie: Yuri Kordonsky
Decor: Dragoş Buhagiar

Costume: Dragoş Buhagiar, Ioana Smara Popescu

Coregrafie: Florin Fieroiu

Distribuție

Lord Capulet: Ioan Andrei Ionescu
Lord Montague: Mihai Calotă
Lady Capulet: Costina Cheyrouze
Lady Montague: Victoria Dicu
Julieta: Crina Semciuc
Romeo : Ionuț Toader
Tybalt: Florentina Ţilea
Mercuțio: Marius Manole
Hero: Ada Galeș
Benvolio: Lari Giorgescu
Paris: Emilian Mârnea
Susan: Cosmina Olariu
Rosaline: Rodica Ionescu
Abraham: Eduard Adam
Sampson: Florin Călbăjos
Lorenzo: Răzvan Vasilescu