Un interviu cu actrița Cecilia Donat realizat de Cristina Rusiecki asistată de  Cristian Gheorghe, masterand CESI

Născută în 1985, Cecilia Lucanu-Donat a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, devenind master în Actorie. Angajată a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actrița a fost admirată într-o serie de roluri consistente, multe dintre ele în spectacole concepute de regizori valoroși, pe texte importante din dramaturgia universală contemporană, ca Reunificarea celor două Corei, de Joel Pommerat, Complexitatea apartenenței, de Falk Richter, ambele în regia lui Radu Alexandru Nica, Perplex, de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, Humpty Dumpty, de David Auburn, regia Bobi Pricop sau Codrii, de David Mamet, regia Alexandru Berceanu. Actrița a jucat și în spectacolul de mișcare conceput pentru scena arădeană de Andrea Gavriliu, Dezorient expres. De asemenea, Cecilia Lucanu-Donat a lucrat și cu regizorii Mihai Măniuțiu la Casa Bernarda Alba, de Federico García Lorca și Cântecul lebedei, de A.P. Cehov, și cu Alexander Hausvater la Amoc, de Stefan Zweig.

Actrița a evoluat și în scurtmetrajele Sputnik, regia Cristina Groșan, De unică folosință, proiect susținut de Florin Piersic Jr. și Trebuie, ambele în regia lui Alexandru Gherman.

Cristian Gheorghe: Spuneai că inițial acuzai personajul din Disputa de Marivaux, coporoducție Teatrul „Nottara” și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, apoi ai ajuns să-l accepți. Crezi că în procesul de lucru e necesar să aperi personajul sau ai putea să construiești un personaj împotriva căruia ești?

Cecilia Donat: E foarte greu să construiești un personaj fiind împotriva lui. La un moment dat, trebuie să faci pace cu el. Nu poți merge pe o cale diferită de personajul tău.

Cristian Gheorghe: Ți s-a întîmplat vreodată să intri în conflict cu personajul pe care trebuia să-l joci?

Cecilia Donat: Ceea ce voi spune va avea o ușoară notă feministă. Este foarte greu în momentul în care construiești un personaj feminin, nu neapărat în direcția pe care toți o cunoaștem – și anume femeia care vorbește despre bărbat –, pentru că problema personajului feminin este întotdeauna un bărbat, lucru cu care eu nu sînt de acord. M-am întîlnit cu situații în care nu voiam ca personajul să fie o simplă femeie care așteaptă să fie salvată de un bărbat. Și a trebuit să duc puțină muncă de lămurire cu regizorul care nu era de acord. Dar nu prea am avut parte de conflicte cu personajele pe care le-am construit. Adică încep de fiecare dată prin a înțelege personajul și perspectiva sa. Cred că pentru noi, actorii, personajele vin în funcție de ce avem nevoie în momentul respectiv. Fiecare latură este a noastră. În momentul în care ți se dăruiește un personaj, asta se întîmplă cu un scop. Ajungi să cunoști încă o latură a ta și încă una... Se întîmplă să nu-ți placă ceea ce descoperi la tine prin prisma personajului. Dar e fascinant procesul de cunoaștere și implicit de autocunoaștere.

Cristina Rusiecki: Ai jucat în foarte multe texte contemporane. Ce preferi, un text clasic sau unul contemporan?

Cecilia Donat: Un text bun.

Cristina Rusiecki: Ce înseamnă un text bun pentru tine?

Cecilia Donat: Textele care au rămas sînt bune. Trebuie să aibă fler și regizorul, și actorul, și scenograful, și coregraful ca să-l recunoască. Un text e bun cînd dă multe posibilități de interpretare. Cînd îl alegi, este foarte important să știi de ce. Ce vrei să spui cu textul respectiv? Dacă pentru tine înseamnă ceva, va avea impact asupra echipei și a publicului. Dacă textul pe care l-ai ales nu înseamnă nimic pentru tine, nu o să-ți vină răspunsul pe parcurs. Asta-i clar!

Cristina Rusiecki: Care sînt dificultățile unei actrițe cînd creează un personaj din teatrul contemporan, fără o identitate susținută, față de un personaj clasic cu caracter coerent și cu trăsături definitorii clare?

Cecilia Donat: Nu există dificultăți cînd creezi un personaj contemporan, tocmai pentru că nimeni nu are o imagine despre el. În momentul în care joci Mașa, toată lumea știe cum trebuie să fie Mașa. Dacă joci Irina, toată lumea știe cum trebuie să fie Irina. Cînd joci un text contemporan, tu ești cea care dă imaginea acelui personaj. Nu trebuie să te raportezi la ceea ce ai văzut sau la ceea ce cred sau vor alții. Cînd e vorba de un text contemporan, posibilitățile sînt infinite. În momentul în care interpretezi Cehov, nimeni nu te obligă să fii acea Mașa sau acea Irina, dar există așteptări din partea unora. Poți să auzi „Nu așa e Mașa!”.

Cristina Rusiecki: Fiecare are propria lui Mașa.

Cecilia Donat: Exact! Mie îmi place tot ce fac în teatru, nu am preferințe. Alternanța este foarte bună. Nu cred că e bine să joci doar texte contemporane sau doar texte clasice. Cred că e bine să le îmbini.

Cristina Rusiecki: Care sînt principalele tale atuuri ca actriță?

Cecilia Donat: Versatilitatea. Vreau să cred că sînt un actor versatil și profesionist.

Cristina Rusiecki: Cum îți traduci termenul de profesionist?

Cecilia Donat: Să înveți textul în primele zece zile, să vii la timp la repetiție, să-ți dai timp înainte de repetiție măcar o oră să stai tu cu tine ca să te cureți de cele civile și să-ți îmbrățișezi personajul. Să-l lași să ajungă la tine, tu să ajungi la el și să vă împrieteniți. Să nu consideri că ceea ce faci e o meserie, pentru că noi, cei care putem să ne trezim zilnic și să facem ceea ce ne pasionează, sîntem binecuvîntați. Pentru că se presupune că actoria este pasiunea ta. Cît de frumos este să te trezești în fiecare dimineață și să faci ceea ce-ți place cel mai mult! Îmi doresc să fac asta cît mai mult și cît mai profesionist cu putință. Sper să am parte de multă inspirație pe care o iau și de la oamenii cu care lucrez – mulțumesc lui Dumnezeu că am avut parte de oameni extrem de talentați și de inspirați. Emoția vine din faptul că faci ceea ce îți place să faci și că te-ai gîndit că în următorii cincizeci de ani acesta este singurul lucru pe care o să-l faci. Muncind, mă umplu de energie, nu există extenuare. Cînd faci ceea ce-ți place, nu ai cum să obosești.

Cristina Rusiecki: Aș putea să pun o întrebare personală? Cît timp din timpul petrecut în cuplu (Cecilia Donat este căsătorită cu regizorul Tudor Lucanu, n.n.) este dedicat discuțiilor despre teatru?

Cecilia Donat: Cred că 90%. Lucrurile se petrec așa: „Vai, nu te-am mai văzut de mult! Cum a fost la repetiție?”. „Următorul tău proiect care e? Unde?” Nu ne prea vedem. Casa mea este în Cluj, sînt angajată la Arad și acum, timp de două luni și jumătate, lucrez în București. Tudor este în Cluj.