Un spectacol făcut din iubire

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Cristina Rusiecki | 24 septembrie 2016 |
foto-radu-afrim-1
Foto: Radu Afrim

Îmbrăcată fistichiu, cu detalii nostime care mai de care mai ingenioase, Iris Spiridon bucură de fiecare dată ochiul.

Ai zice că e o fetiță care trăiește doar în propriul său halou.
Într-o bulă imaginată de ea.
În jurul său, lumea se construiește parcă în joacă.
Dar, hotărît lucru, o lume foarte personal!
Apariție nostimă, delicată și gingașă, Iris Spiridon este o tînără regizoare din ce în ce mai prezentă pe scenele bucureștene. Spectacolele sale se dovedesc sensibile, emoționante și profunde.
Nu este o profunzime care îți sare cu tot dinadinsul în ochi,
ci la fel ca un rîu subteran, intră pe nesimțite în privitor
pentru ca acolo să cîștige din ce în ce mai mult teren.

Regizoarea nu lucrează mult. Montează numai ce îi place pe texte sau scenarii alese cu grijă, în legătură cu care chiar are ceva de spus. Ultima sa producție, Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half, de la Teatrul Point, se dovedește un mix între genul teatral și muzical.

Cristina Rusiecki: Este un spectacol într-un gen unic în București. Cînd l-ai conceput de la ce ai plecat, de la muzică, de la gender studies, de la cabaret sau de la...?

Iris Spiridon: Spectacolul original de pe Broadway cu John Cameron Mitchell este un show pe care îl urmăresc de foarte mulți ani. Cînd m-am hotărît să fac o variantă a mea de Hedwig am pornit în primul rînd de la text. L-am modificat și l-am lucrat ca pe o partitură de actorie, nu de show de cabaret, ca și cînd ne-am propune să facem Hamlet, nu monologul unui drag. Am vrut să fac un spectacol mult mai intim în care să accesez zonele profunde ale unor suflete, mai mult decît partea de entertainment. Din această dorință l-am construit pe Yitzhak că pe un personaj important pentru Hedwig, care să vină în completarea sufletului lui. Nu m-am gîndit deloc la vreun studiu de gen, ci am pornit de la oameni. Asta este foarte important în povestea lui Hedwig, faptul că nu este un studiu de caz, nu este ceva social, mai ales că sufletul nu are gen. Este doar un basm cu accente noir, despre felul în care ne găsim identitatea prin iubire. Muzica ne-a plăcut foarte mult, fiind diferită de ceea ce s-a întîmplat în musical în lume, fiind de fapt un fals musical punk-rock. M-a atras ideea că un musical nu înseamnă neapărat ceea ce știm noi că înseamnă, ci poate însemna orice. Hedwig are o structură de musical în sensul în care muzica vine în continuarea textului și duce povestea mai departe. Dar felul în care se întîmplă acest lucru este într-adevăr unic în show. Îmi place foarte mult ideea de a reinventa formule de teatru clasice. Unul dintre cele mai reușite exemple sunt reinterpretările lui Mishima asupra pieselor No, în variantă contemporană.

Cristina Rusiecki: Care a fost aspectul care ți s-a părut cel mai ofertant în toată experiența aceasta?

Iris Spiridon: Experiența în sine a fost extrem de ofertantă la nivel emoțional. Este un spectacol care s-a construit (pe lângă orice performanță) pe relația dintre oameni. Toți am pus ceva din noi în Hedwig și acest lucru a legat și a desăvîrșit lucrurile. Ofertant a fost să-i ajut să se deschidă și să creeze, așa cum spune și Hedwig la un moment dat în spectacol, „ceva ce nu a mai fost acolo înainte”. Deci este un spectacol făcut în primul rînd din iubire, care a primit înapoi ceea ce a dăruit. 
Pe lîngă acest aspect (care este întotdeauna cel mai important pentru mine) am avut parte și de o satisfacție foarte mare din faptul că am reușit să facem destul de profesionist un musical, adică ceva ce nici unul dintre noi nu a mai făcut. Și este foarte mulțumitor să vezi (și să nu crezi) că ai în final un spectacol de acest gen care stă în picioare, chiar dacă Hedwig se mai trîntește și pe jos din cînd în cînd.

 

combinatie

3-noi

double-me