Ana Ruxandra Ilfoveanu şi arhetipurile din tramvaiul 41

Print Friendly
Arte | Autor: Carmen Corbu | 28 septembrie 2016 |

O lucrare a Anei Ruxandra Ilfoveanu îţi poate crea, pentru o clipă, convingerea că tu eşti acolo, pe pânză. Mă rog, un model holografic, poate doar o spirală din ADN-ul tău şi numai al tău. O marcă genetică aflată pe dedesubt, în hibernare care, cine ştie, e posibil, să-şi reia într-o zi funcţionarea. Nu e confortabil, aş zice că e chiar angoasant, să te gândeşti că alte personaje ar putea fi oamenii care călătoresc cu tine în fiecare dimineaţă în tramvaiul 41. Dar, asta este, contribuim cu experienţele personale şi obţinem un limbaj comun.

„Un altfel de portret” – expoziţia de la Art Yourself – adună o serie de personaje ale artistei, o populaţie anistorică cu un tipar de manifestare venit din magic şi fantezie. Sunt recognoscibile şi totuşi nu ştii de unde să le iei. Pedalează pe maşinării stranii, poartă în mâini obiecte misterioase,   au atitudini grave într-o preocupare pe care nu ai cum să le-o ghiceşti. Pentru natura umană a acestor personaje, Ana Ruxandra Ilfoveanu selectează determinări sociale şi culturale proprii şi stranii, la limita convigerii că această natură umană ar fi universală. Diferenţierile între personaje sunt abia perceptibile, ai putea să crezi că e vorba despre acelaşi om cu aceleaşi experienţe de viaţă şi că doar momentul – întotdeauna privit cu emoţie şi compasiune de către artistă – în care au fost surprinse e altul. Emaciate, ireale, personajele sunt, trebuie să fie, esenţe ale noastre, ce a mai rămas din noi după ce Ana Ruxandra Ilfoveanu a dat l o parte tot ce nu are legătură cu primordialul.

Lucrări semnate de Ana Ruxandra Ilfoveanu se regăsesc în colecţii din România, Italia, Franţa, Statele Unite sau Norvegia. Cu peste douăzeci de expoziţii personale desfăşurate în ţară, semnătura artistei este destul de bine reprezentată şi pe piaţa de licitaţii. Un tablou semnat de Ana Ruxandra Ilfoveanu, Japonezul şi vârtelniţa timpului (115 x 100 cm), o lucrare în vopsea acrilică realizată în 2003, a fost adjudecat în 2013 la casa de licitaţii Artmark, la o valoare de peste patru mii de euro. Cu un an înainte, lucrarea Don Qijote (ulei pe pânză, 85 x 70 cm) fusese şi ea cumpărată, într-o licitaţie a aceleiaşi case, cu peste două mii de euro. Potrivit Indexului pieţei româneşti de artă, cota artistei este în creştere constantă începând cu anul 2010.

Cronici

Daria Ghiu, Un altfel de portret al Anei Ruxandra Ilfoveanu
Zmee, ceşti de ceai, fluturi, cutii muzicale, pisici şi titluri de lucrări pe măsura acestei lumi în afară, o lume suspendată şi inexistentă: Florăreasa, În paradis cutia muzicală cânta despre primăvară, Dresorul de pisici, Aparatul timpului, Vânzătorul de cristaluri, Maestrul de ceai, Cavalerul, Despre farmecul lucrurilor mărunte, Cutia muzicală, În poză la fotograf, Ceaşca cu fluturi. O lume mută, dar care îşi ia muzica din cutiuţe elaborate, şi fiinţe aproape imposibile… (continuarea pe revista 22.ro)

Iolanda Malamen, Visarea, ca memorie şi seninătate 
După ani şi ani de lucru şi de studiu, după zeci de ex­poziţii în ţară şi în străinătate, după premii şi intrarea în circuitul multor colecţii de pictură particulare şi de stat, Ana Ruxandra a găsit un lucru extrem de important în ceea ce priveşte propria creaţie: atotputernicia visului. (continuarea pe artyourselfgallery.ro)

Daniel Nicolescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu: proverbe, fabule, portrete
…Pictoriţa şi-a regăsit adevăratul ritm şi tărâm imaginar autentic. Şi, mai ales, suflul narativ şi dorinţa de tâlc. Sunt personaje aduse de spate, cu fizionomie sensibil asemănătoare, cu mâini prelungi şi degete oblonge, care pozează în atitudini miezoase, cu adjuvanţi care intrigă (păsăret şi mecanisme alchimice) sau care stau supendate, cum spuneam, în peisaje naturale cu copăcei împrimăvăraţi sau ogoare smălţuite de flori. (continuarea pe zf.ro)

 

Cine, ce, unde, când

Ana Ruxandra Ilfoveanu, Un altfel de portret (III)
Art Yourself Contemporary Art Gallery
Bd. Dacia nr. 51, etaj 1
29.09.2016 - 15.10.2016 
Marţi – Vineri: 12pm – 7pm 
Sâmbătă: 10am-13pm

 

ana-ruxandra-ilfoveanu-pelerinul-artyourself

ana-ruxandra-ilfoveanu-trompetistul-artyourself

sursa foto: Art Yourself Gallery