Despre dragoste, cu fragilitate şi umor. Ana Bănică, între feminin şi feminism

Print Friendly
Arte | Autor: Carmen Corbu | 6 septembrie 2016 |

Marţi, artista Ana Bănică a pictat live geamul galeriei Simeza, iar pentru miercuri a fost programată lansarea albumului său cu 197 de desene la librăria Cărtureşti Carusel. Principiul ordonator în situaţia de faţă ar fi acela că o femeie, atunci când se apucă de treabă, n-o lasă până nu o termină. Abordarea feministă din fraza anterioară nu era obligatorie, dar a venit, cumva, prin contaminare de la tipul de discurs artistic al Anei Bănică. Discret – cum altfel ?–, parcursul plastic al autoarei a început cu desenul cu ruj, a continuat cu broderia şi a ajuns la personaje desenate pe hârtie în poveşti de dragoste. Tematica se situează mai mereu în jurul acestor poveşti de dragoste construite aluziv, subţire, aşa cum e şi tonalitatea.

Poate părea o glumă să faci o serie de „embrodery”-uri – hai să nu le zicem chiar cusături – în care avem desenul unei fete pe motoclicletă, deasupra căreia scrie „Te aştept jos în parcare să-ţi dau dulce sărutare”. Poate părea o glumă şi să iei nişte obiecte din cultura pop a secolului trecut, peretarele de care foarte puţin îşi amintesc, şi să le recuperezi mai degrabă în cheie hipster şi în tuşă satirică destul de groasă. Poate părea o glumă şi să lucrezi cu bucăţi de pânză albă pe care desenul e cusut cu aţă colorată. Şi totuşi, lucrarea „Te aștept jos în parcare să-ți dau dulce sărutare”, sub titlul „Worth the Wait”, a fost cumpărată în licitaţie, în urmă cu vreo trei ani, pentru suma de 900 de euro. Asta după ce Ana Bănică a expus mai mulţi ani la H’art Gallery, de care a fost promovată intens, a fost premiată în 2006 cu Bursa „Constantin Brancusi” la Cité des Arts la Paris, iar Institutul Cultural Român i-a organizat o expoziţie în Franţa. Ulterior, artista a expus la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

După aţa colorată pe pânză, artista s-a oprit acum la desenul în linii negre pe hîrtie albă. S-a mai pierdut puţin din umor, dar s-a păstrat mult din fragilitate şi din asumarea explicită a unei feminităţi pentru care mica poveste de dragoste este design-ul marelui univers.

Despre artistă și despre carte la Editura Vellant.

 

Arta contemporană, specificaţii tehnice: piatră, foarfecă, hârtie 
Premiată în 2006, cu Bursa „Constantin Brancusi“ la Cité des Arts, Paris, artista are lucrări în colecţii private din România, Austria, Franţa, Marea Britanie şi SUA. 
Citeşte în Cultura

ana banica

ana-banica-peretar

ana banica a+b