Cristian Teodorescu: Încă mai aștept un critic literar care să priceapă ceea ce am scris

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Carmen Corbu | 9 septembrie 2016 |

Nominalizarea din Polonia e un pretext, pe care îl așteptam de mult timp, să vă conving să recunoaşteti că “Medgidia…” e cel mai bun roman al dumneavoatră. Ce ziceţi? Confirmaţi? Sau asteptăm un nou pretext?

Cristian Teodorescu: Cel mai bun e cel mai recent.

Despre „Medgidia...”. Roman sau proză scurtă? Ambiguitatea asta, dincolo de faptul că e amuzantă şi incitantă, a apărut tocmai din tehnica scriiturii. O părere de cititor: avem în carte o interactivitate care ne pune în acțiune, avem nişte module cu care și noi construim ceva. Cât e de specială această tehnică? Pe scurt, ca orice întrebare pe care o pui când te loveşte invidia: unde aţi găsit-o?

Cristian Teodorescu: E un roman, dar în care, pentru a-l scrie, am folosit proza scurtă cu gîndul de a schimba tehnicile consacrate ale romanului. Regret să constat că cei mai mulți dintre comentatorii „Medgidiei” nu s-au prins de asta. În privința nașterii acestei cărți, tot ce vă pot spune e că într-o zi mi-am dat seama că va trebui s-o scriu. Însă de-abia după ce am scris primele trei capitole-povestiri din acest roman, mi-am dat seama de ceea ce trebuia să fac după aceea. Așa că, eu și „Medgidia” ne-am întîlnit după ce ne-am văzut de cîteva ori aproape din întîmplare. O întîmplare care, însă, pe mine m-a marcat de la început.

Istoriile, să le spunem aşa, din “Medgidia…” sunt de jumătatea secolului 20. Cu parfumul lor, care trebuie să fi contribuit şi el la rezultatul final. Cât e istorie, memorialistică şi cât e ficţiune în paginile cărţii?

Cristian Teodorescu: Nu vă supărați, dar ce contează asta? Cineva mi-a spus, de pildă, că a auzit la Medgidia de unul dintre personajele mele. Era vorba de un personaj inventat sută la sută. Altcineva mi-a zis că judecătorul din oraș s-ar fi întors la un moment dat acolo. N-avea cum să se întoarcă, fiindcă judecătorul din romanul meu nu există decît la mine în cap. Numai că personajele inventate de mine au ajuns treptat în Medgidia persoane care au trăit acolo, la fel cum, culmea, de persoane care chiar au fost acolo, nu-și mai aduce nimeni aminte.

Publicarea în 2009 şi o republicare în 2012 şi un premiu (cel mai important, orice aţi zice) al Uniunii Scriitorilor. Cum e receptarea critică a cărţii? A fost înţeleasă în acord cu intenţiile autorului? A trecut ceva neobservat? A apărut o interpretare care să vă surpindă?

Cristian Teodorescu: Ceea ce a trecut neobservat a fost tocmai marea miză a romanului, aceea de a schimba canonul romanului, cum se zice, în ciuda încercării mele de sugera acest lucru. Asta cred că i se trage criticului literar român de acolo că nu citește și literatură universală. Așa că încă mai aștept un critic literar care să priceapă ceea ce am scris. Au apărut și comentarii care chiar m-au dezamăgit. Cele ai căror autori n-au înțeles construcția cărții. Așa că chiar dacă, una peste alta, Medgidia a fost bine primită de critici, n-a fost receptată așa cum speram.

“Medgidia… “continuă? Schimbaţi povestea? Schimbaţi locul? Dar promiteţi să nu schimbaţi nimic? La ce şi mai ales când trebuie să ne aşteptăm?

Cristian Teodorescu: După ce termin cu al doilea volum din „Șoseaua Virtuții” sper că voi scrie un roman înrudit cu „Medgidia” despre ardelenii care au venit în Regat și care au descoperit că Bucureștiul nu era nici pe departe marea capitală la care se așteptau.

Citește „Medgidia, orașul de apoi” de Cristian Teodorescu. Harta jocului și pass-ul primit de cititor
E un univers alcătuit din module-oameni și module-fapte care se asambleză și reasamblează în afara narațiunii, într-o partiție a realității gestionată de cititor, din unghiuri și perspective care apar ca posibile ah-hoc, pe măsură ce acesta avansează pe harta jocului.

“Medgidia, oraşul de apoi”, romanul lui Cristian Teodorescu, a fost nominalizat pe lista semifinaliștilor din acest an ai Premiului Literar al Europei Centrale „Angelus”. În competiție au intrat 70 de cărți, iar juriul a selectat, într-o primă etapă, 14 titluri. Alături de Medgidia, pe listă se află și volumul lui Varujan Vosganian „Cartea șoaptelor”.

teodorescu-c-2