„Nu te cred” – imaginea unei societăți. Pseudo-cronică la „Un pas în urma serafimilor”

Print Friendly, PDF & Email
Film | Autor: I theViewer | 15 octombrie 2017 |

Formula minimalistă din cinematografia românească, ajunsă la un nivel de profesionalizare și de standardizare atât de ridicat încât nu mai comportă decât interpretări în aceeași cheie stilistică, predispune adeseori – nu atât cinematografia în sine, pentru că sunt persoane care pur și simplu refuză să vadă filmele pe care le resping, cât discursul din jurul ei – la reproșuri în care se regăsesc frecvent cuvinte ca „elitism” și „snobism”. Pe scurt, românii nu prea iubesc filmul românesc, sau, cel puțin, asta afli dacă se întâmplă să folosești un taxi pentru a ajunge sau a te întoarce de la cinematograf. În context, serafimii lui Daniel Sandu, se constituie într-un desant cu mari șanse de reușită în atingerea unui obiectiv oarecum contradictoriu: să manevreze cu dexteritate clișeele genului din filmul american, propunând problematizări care să nu rămână la suprafața lucrurilor.

O doză de anarhie și o alta de spirit critic, un film inteligent în rezultat, care își depășește premisele, anume spunerea unei povești reale trăite de regizorul și scenaristul Daniel Sandu într-un seminar din România anilor 1990. Felul acesta de-a privi pelicula finală, în perspectiva unui demers memorialistic-documentar e drumul cel mai sigur către eludarea unor paliere de interpretare pe care filmul le oferă. La fel, identificarea exclusivă a bisericii ca destinatar al criticilor formulate în respectiva propunere cinematografică. Iar filmul nici nu oferă o satisfacție facilă acelora care așteaptă dinamitarea relației falimentare cu biserica a mediului social. Profesorul-preot Ivan îi spune la un moment elevului Gabriel că tot ceea ce face este pentru a curăța biserica de lichele. Nu există un motiv pentru care să nu-l crezi dacă vrei să-l crezi. Poți doar să-i contești mijloacele. Iar mijloacele lui Ivan, chiar și atunci când e vorba despre șantaj și turnătorie – o obsesie aproape a autorului filmului –, dar mai ales atunci când e vorba despre alte componente atitudinale, nu sunt deloc străine oricărui sistem care vizează educația, societatea, familia. ”Nu te cred”, îi spune la un moment elevul profesorului care îi cerea să scrie o declarație în defavoarea unui coleg, cu promisiunea că nu-i va face astfel niciun rău acestuia, ba dimpotrivă, îl va ajuta să nu fie exmatriculat. Un „nu te cred” care sapă adânc la fundamentul relațiilor interumane într-o societate. Cu atât mai mult cu cât nu vine de la un adult către un adult, ci de la un tânăr către un adult, mai mult, de la un elev către un profesor și, mai mult, de la un elev la teologie către un profesor-preot, de la un credincios către un duhovnic, de la un ucenic către un mentor spiritual.

Armata serafimilor lui Daniel Sandu nu va salva lumea. Va face doar un pas înainte în încercarea de ameliorare a ei. Gabriel, când îl învinge pe profesor, îl învinge cu mijloacele acestuia. La drept vorbind, și relativismul moral e un clișeu. Doar că filmul reglează puțin asimetria de forțe și de responsabilități: au noile generații puterea de a îndrepta ceva ce generațiile anterioare au consacrat? găsesc ele resurse să contracareze o educație defectuoasă? să depășească modelele proaste de care au beneficiat? lumea are capacitatea de a se ameliora progresiv? Poate marele merit al filmului tocmai acesta este: are potențial narativ și simbolic, are inventivitate și adâncime și nu ai nevoie de acomodări specifice pentru a distinge contururi familiare, totul seamănă cu orice din jur.

Ieșind din sală, impresia pe care mi-am recunoscut-o, înaintea altor impresii, a fost că niciun alt film al ultimei perioade nu i-a creditat la modul acesta pe tineri. Că este primul care le-a încredințat un rol în propria lor viață.

Proiect editorial apărut cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.