O vacanță de toamnă la Roma?

Print Friendly
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 14 septembrie 2016 |
 
Dacă tot v-am vorbit despre Roma (vezi articolul pe B-Critic) și dacă tot îmi stă gândul la ea de ceva vreme, mi-am zis că o revedere a filmului lui Woody Allen, To Rome with Love, o să-mi mai aline un pic nostalgia.

 

Și acest film, la fel ca Midnight in Paris, este despre clișee culturale, numai că, de data asta, sunt clișeele vieții de zi cu zi pe care, inevitabil, le trăim cu toții. În plus, apare însuși Woody Allen, așa cum îl știm: încurcă-lume, pisălog, cu frici mici și debitând logoreic teme mari devenite truisme, persiflant și autopersiflant.

Ce avem în filmul acesta? Niște povești paralele, care se desfășoară în Orașul Etern, sugerându-ți astfel că înseși aceste povești sunt eterne, întrucât sunt atât de umane. Iar când umanul se desfășoară într-un interval mare de timp – etern? –, este inevitabil ca el să devină, de la un punct încolo, stereotip, clișeizat. În fond, asta ne ajută să mergem mai departe. Care sunt poveștile? Ei bine, avem așa:

– una pereche părinți care vine din America să-și mărită fata cu un italian. Și dintr-o parte, și dintr-alta, avem parte de clișee. Familia americană este compusă din una bucată regizor (de operă) care se crede original, dar nu este, de fapt, decât un imbecil, și una bucată mamă psihiatru, cu întreg setul bine știut de replici freudiene. Familia italiană se alcătuiește din una bucată casnică și una bucată cântăreț de operă care-și ignoră talentul, etalându-l numai sub duș. Și cum americanul știe să scoată bani și din piatră seacă, tatăl italian va fi adus pe scenă cu duș cu tot.

– un arhitect american de succes, care-și trăiește retrospectiv povestea de dragoste din tinerețe, după tiparul clasic: este cu o fată, apare prietena cea mai bună a prietenei, se îndrăgostește de aceasta, este în stare să abandoneze totul, dar pentru ea nu este decât un moft, așa că el rămâne în povestea lui sigură.

– un NIMENI, un anonim devine subiectul zilei pentru mass-media. Este una dintre cele mai delicioase povești ale filmului și, totodată, una dintre cele mai amare.Trebuie degustată și gustată în fața ecranului.

– un cuplu italian venit la Roma cu gânduri de parvenire. El, un presque virgin, care-și împlinește gândul ascuns de a fi inițiat de o prostituată, ea, o profesoară cu capul în nori, o naivă, gata oricând să trăiască o idilă aparte. Cât pe ce să o aibă cu un mare actor – uitând de logodnic și de tot, doar pentru a avea ce să le povestească nepoților mai încolo –, dar având-o în cele din urmă cu cine se nimerește, și anume cu un hoț de hoteluri. Tot e (alt)ceva, nu?

Cam pe toate personajele filmului le bântuie dorința de mărire, cam toate vor să-și trăiască visul de glorie, chiar dacă acesta este un clișeu. Asta nu-l face mai puțin atractiv. Și cam toate își împlinesc visul ăsta – într-un fel sau altul. Raportate însă la impasibilitatea Orașului Etern, toate dorințele astea devin atât de mărunte, încât te-apucă râsul. Deși rămâi cu gânduri amare la sfârșit.

Da, poate că Woody Allen nu face decât să adune clișee din propria sa operă, poate că doar se autocitează obositor. Rămâne însă un fin umor, de care doar puțini sunt în stare.

Și să nu uităm de unde am pornit: puteți vedea o Romă de poveste, gândindu-vă totodată la următoarea vacanță.

rome1

rome2

rome3

Sursă foto: IMDb