Spirit comunitar. Care ar fi caracteristicile lui de „proximitate”? Amabilitate, dorința de ajuta, aspirația de a împărtăși cu ceilalți descoperirile tale sau, pur și simplu, de a-i bucura cu micile invenții, de a le arăta obiectele de artă realizate recent, toate reprezintă semne ale spiritului comunitar. Unii se rezumă la a deplânge absența lui, alții preferă acțiunea și fac pași mari sau mici, dar consecvenți pentru a crea relații interumane firești în comunitatea cea mai apropiată. Adică între vecinii de cartier. Un asemenea demers recurent îl reprezintă Bazar de Cotroceni. Timp de două zile locuitorii acestui cartier bucureștean își etalează diferite obiecte în curte sau în fața casei. Străzile se umplu de viață, oamenii se plimbă încolo și încoace iar întâlnirea lor generează dezbateri ad-hoc. Și toată lumea pare că se simte bine. Ultima ediție s-a desfășurat în weekendul 13-14 iunie. Cine a nimerit pe strada Thoma Ionescu a avut șansa să se întâlnească cu instalațiile concepute de actrița Fulvia Folosea și de compozitorul Constantin Axinte Amza.

Bazar de Cotroceni a început prin a fi o deschidere a fiecărui vecin care vrea să-și vândă din casă câte ceva de care nu mai are nevoie și s-a gândit că poate ceilalți ar avea nevoie. În timp, evenimentul s-a transformat mai mult într-un Bazar de cultură. Acum sunt concerte, sunt tot felul de talk-uri în care se vorbește despre comunitate. Aici, în Cotroceni, chiar este o comunitate bine închegată. Și e bine ca ideea de comunitate să fie dezbătută într-un loc de genul acesta. (Fulvia Folosea)

Trăim între betoane, scrollăm și butonăm, stăm cu ochii în telefon sau în computer. Legătura noastră cu natura este, cel mai adesea, intermediată de device-uri. În aceste condiții, compozitorul Constantin Axinte Amza a imaginat o instalație, Conexiuni, care ne-ar putea readuce, prin intermediul sunetelor, în contact cu plantele. Vizitatorii din mica lor grădină ating cu o mână planta, cu cealaltă, altă plantă sau pământul si atunci floarea începe să cânte.

Absolut totul este interconectat. Când am privat planta de conexiunea naturală cu pământul, adică am pus-o într-un ghiveci, nu se mai conectează la pământ. Dar putem să facem noi conexiunea aceasta și atâta timp cât planta cântă, atâta timp cât tu atingi și pământul, și planta, în momentul acela, ceva circulă prin tine. E o conexiune care se întâmplă acolo. Întrebarea noastră este ce se întâmplă dacă ne privăm și noi, oamenii, de conexiunea aceasta. Trăim la oraș, punem apă în sticle de plastic, luăm plante în ghiveci, cumpărăm mâncare ambalată. E o lipsă de conexiune. Bine, mai mergem în natură din când în când, ne mai conectăm, dar nu în mod constant. E foarte important să știm că totul este în legătură, ce se întâmplă într-o parte are efect în cealaltă. În momentul în care noi, oamenii, întrerupem acest circuit, el se închide. (Constantin Axinte Amza)

Cum se întâmplă miracolul acesta, ne explică tot compozitorul:

Atunci când închidem acest circuit, planta o să ne cânte ceva dacă punem mâna pe o frunză. În principiu, toate plantele sunt acordate la niște frecvențe, ca să sune bine. Și fiecare plantă, în parte, are un anumit set cu aceeași timbralitate. Adică, dacă auzim un sunet de ploaie pe planta aceea, apa sună ca într-o cascadă sau într-un râu, cum sună peste tot. În altă parte avem viori și tot felul de armonii pe viori care merg bine între ele. Practic, poți să faci o simfonie.

Pe măsură ce vizitatorul înaintează pe aleea străjuită de plante, descoperă o pereche de căști albe ce-i asigură accesul la o altă instalație pe care creatoarea sa, actrița Fulvia Folosea, a numit-o Apropiere. Odată căștile puse pe urechi, planta începe să-și spună povestea.

Apropierea a pornit de la o imagine pe care o aveam în minte. Îmi imaginam tot spațiul acesta cu oameni care țin plantele în brațe și se plimbă cu ele peste tot, ascultându-le povestea. Inițial, am avut alte plăntuțe, doar cactusul a rămas de la an la an. Când am început, aveam un bonsai și am imaginat povestea lui: o plantă care a visat că i-au crescut picioare. Fiecare dintre noi poate are în apartament o plăntuță pe care o îngrijește, căreia îi vorbește și care devine martor tăcut la toate întâmplările din viață. Sunt poveștile unor plăntuțe inspirate de imagini, care ne fac să simțim o apropiere de ea. Apropierea a fost concepută strict pentru Bazar de Cotroceni. Mi s-a părut un concept bun pentru acest tip de eveniment. (Fulvia Folosea)

În lumea noastră digitalizată, unde totul pare intermediat, iar legăturile cu natura țin mai degrabă de o ocazie rară decât de regulă, instalațiile imaginate de cei doi creatori ne aduc aminte de conexiunea cu pământul-mamă și cu ființele care sălășluiesc pe el. Ne ajută să conștientizăm fluxurile invizibile dintre toate elementele. De altfel, instalațiile fac parte dintr-un proiect mai amplu organizat de Asociația Alt Real, Vadoo Fest, la fiecare final de august. Fiecare ediție include și o rezidență artistică încheiată cu o expoziție în aer liber în care publicul se lasă angrenat într-un traseu artistic. Membrii echipei și-au propus ca în fiecare an să exploreze o zonă artistică diferită. În primul an au investigat diferite procedee, fără a le expune publicului. În al doilea an s-au axat pe zona de performance, în al treilea, s-au concentrat pe instalații, iar la a patra ediție zona de interes a fost arta conceptuală. Pentru această a patra ediție, mentorii au fost Lia și Dan Perjovschi.

Ultima instalație prezentă în curtea celor doi artiști este un soi de cort în care vizitatorul se poate lungi pentru a se relaxa sau pentru a medita. În timp ce se liniștește, vibrațiile sunetelor par să-i treacă prin corp. Compozitorul Constantin Axinte Amza explică:

În loc să fac muzică, să vă cânt la handpan, ating bolul tibetan și atunci vă simțiți ca și cum ați fi într-un bol. În mod normal, ții bolul ca să auzi și să simți vibrația în mână. Aici e un pic altfel. E un prototip la scară de 1 la 10. Este de zece ori mai mic decât cum a fost conceput. La momentul respectiv, nu am avut cum să-l facem fizic.

Este nevoie de o întreagă echipă de oameni ca să construiești la scara mare. Conceptul se bazează pe rapoarte matematice, folosește Fibonacci, cel mai mic multiplu comun al tuturor cifrelor. În principiu, în muzică avem ceea ce se numesc armonice superioare. Ele sună foarte bine, dar se dau mai încet pe măsură ce se întind, după ce auzi nota fundamentală, cea pe care o percepi. Dar acolo sunt multe alte note dintre care, fiind date mai încet, auzi doar o notă. Și atunci m-am gândit să avem niște fracții care se divid la cât mai multe numere, ca să putem avea cât mai multe armonice superioare și, practic, sunetul să fie plin. În același timp, îl traducem în corp. Când stai relaxat acolo, auzi ce se cântă la orice instrument care poate fi amplificat. Practic, e o cutie de rezonanță. În loc să amplificăm prin boxe, amplificăm pasiv, fără să consumăm energie.

Se numește sinestezie sonoră, dar vine dintr-un concept mai mare, Mega Modular Amplifier unde se pot conecta mai multe sunete. În viitor, când o să le facem, vom putea crea camere acustice. În studiourile de înregistrare, în Capitol Chambers, Abbey Road Studios, Riddle Studios, sunt niște camere făcute cu granit, cu tot felul de pietre, care mai de care, din lemn, și au tot felul de sonorități. Când lucrezi în muzică, ai nevoie de un anumit tip de sound pe care îl obții doar în anumite tipuri de camere. Asta am vrut să facem și noi inițial, dar am tradus metoda, adică, fiind modulară, am luat un modul și prin modulul acesta trimitem vibrația doar în corp. (Constantin Axinte Amza)