coperta-1-carte-cu-pisica-verde

Pisica verde, producție a Teatrului de Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași, pe textul lui Elise Wilk, în regia lui Bobi Pricop și scenografia Irinei Moscu, este unul dintre cele mai proaspete și mai ingenioase spectacole din peisajul românesc de la ora actuală. Destinat în primul rînd adolescenților, grație formulei sale inovative, de silent disco, spectacolul a atras o nominalizare la Premiile UNITER pentru regie și i-a a adus lui Bobi Pricop Premiul de Regie la Festivalul ATELIER de la Baia Mare. De altfel, spectacolul a avut o participare intensă în viața festivalurilor de teatru din România, fiind invitat, în mai puțin de un an de la apariție, în șapte festivaluri. Directoarea artistică a Teatrului „Luceafărul”, reputatul critic Oltița Cîntec, a coordonat un volum destinat spectacolului. Cartea va fi lansată luni, ora 16.30, la Centrul Educațional Replika, în cadrul Festivalului Teenfest. Iată ce declară coordonatoarea volumului, Oltița Cîntec.

Carte cu Pisica verde este o lucrare de însoțire a unui spectacol. O practică livrescă mai puțin, spre deloc, practicată în România, tipul acesta de apariție editorială e important. Pe de o parte, întrucât prin textele și fotografiile reunite între coperte sfidează fragilitatea teatrului, a acestei forme de artă vie care există exclusiv atât cât durează o reprezentație. Teatrul rămâne în spectator prin emoții și amintiri, dar e lipsit de concretețe, nu supraviețuiește timpului real. De aceea, cărțile sunt necesare: ele garantează memoria unui spectacol chiar după ieșirea de pe afiș și inevitabila casare. Îl arhivează. Pe de altă parte, o carte precum aceasta e utilă deoarece oferă spectatorilor o perspectivă care lărgește spațiul scenei, arătând, din culisele pregătirii unei producții, câtă muncă și frământare există înainte ca premiera să o lanseze la public.

În viziunea coordonatoarei volumului, personajele principale ale cărții sînt chiar cei care au lucrat la spectacol, iar cele secundare toți cei ce au scris despre el. Oltița Cîntec explică:

Carte cu Pisica verde e un proiect colectiv, așa cum colectivă e creația teatrală, în care mai multe voci și viziuni se expun lecturii publice. Din poziția de coordonator, am structurat materialele într-un montaj urmând modelul piesei și al spectacolului: fragmentar, deconstruit. „Personajele” cărții, menționate ca dramatis personae, nu relaționează între ele, ci doar cu cei care o citesc. Câteva dintre texte provin din articole apărute în reviste de specialitate, proveniența fiind precizată. Altele, acelea fără sursă menționată, au fost scrise special, la solicitarea mea, ca răspunsuri la întrebări.

Pisica verde

Producție a Teatrului de Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași
Text: Elise Wilk
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Irina Moscu

Cartea va fi lansată luni, ora 16.30,
la Centrul Educațional Replika.


 

pisica_verde_11

pisica_verde_festival_2