UN ARTICOL DE CARMEN TĂRNICERU

Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, în regia lui Radu Afrim, pus în scenă la Teatrul Național din Craiova, cuprinde un bloc întreg de povești recente, din timpul pandemiei, care evoluează de la șuete desuete la mărturii complicate, de suflete zdrobite și metamorfozate în răni tulburi și colorate. Spectacolul este înțesat de situații dramatice, grave, apăsătoare, adesea întrerupte, în climaxul durerii, de blocaje deplasate și pregnante, parte pentru a arăta absurditatea vieții, parte pentru a-i demonstra măreția. Mici traume amoroase se transformă sumbru și chinuitor în violuri crunte și umilitoare. Poveștile sunt bizar de clare, sunt rostite pe de-a-ntregul, auzite, văzute. Nimic nu rămâne nespus, ascuns, nimic nu este presupus. Nuditatea nu este principială, nu implică un concept abstract, ci este o nuditate erotică, de o frumusețe căutată și o dorință plină. Personajele sunt bine construite, gândite în exces, până la cel mai mic detaliu. Totul se afirmă. Se expune. Supraexpune. Ca imaginile care te lovesc prin puterea vizuală exacerbată de culori vii, intense sau, dimpotrivă, moarte, căzute, înnegrite. Alături de combinații stranii de erotism și depresie, iubire și singurătate, augmentate de efecte auditive incerte și derutante. Spectatorul asistă la desfășurarea unui organism viu, care urcă spre spații edenice, dar deopotrivă agresat de viermii colcăitori ai morții. Și de un fluture halucinant, o nălucă a sufletului colectiv, dătător de speranță sau născut dintr-un cocon corupt... E una dintre întrebările cu care rămâi după un spectacol năucitor.