În partitura scenică a lui Slawomir Mrozek, unul din dramaturgii care au marcat teatrul secolului XX, situaţiile absurde se împletesc cu umorul, rezultând o comedie irezistibilă.
A acţiona după propria voinţă sau dorinţă este speranţa fiecărei persoane care încearcă să-şi afirme individualitatea. Se mai poate vorbi însă despre libertate atunci când voinţa este coruptă sau atunci când ne sunt induse dorinţe pervertite, deturnate de către lideri de profesie? Nu suntem oare pionii unui sistem care ne dictează ce să vrem şi ce anume ar trebui să ne dorim? Trebuie să ne bucurăm la comandă de o fericire impusă?
Un Gras - semn al dictaturii, al manipulării sociale, al jongleorului cu lozinci goale, un Mijlociu simbolizând masa de manevră, cel care votează orbeşte, fără criterii, cu liderii de mucava ai momentului şi un Slab - victimă sigură a unui sistem pragmatic în care idealurile nu-şi află valoare, se află captivi pe o plută, undeva sau niciunde, în largul mării... Poştaşul ne sugerează posibilitatea existenţei unei alte lumi, normale însă inaccesibile. Tratate cu umor, teme tragice precum canibalismul sau crima devin parte a unui univers grotesc in care absurdul devine posibil iar adevărul un deziderat utopic. Sensul profund al piesei este dat însă de căutarea şi alegerea între "libertatea obişnuită" şi "libertatea adevărată".

Tocmai de aceea...

Grasul - Mircea Drimbareanu
Slabul - Florin Kevorchian
Mijlociul - Dan Murzea
Postasul, lacheul - Simona Maican