UN ARTICOL DE CARMEN TĂRNICERU

Spectacolul 98% Decizia corectă, pus în scenă de Teatrul Tineretului Piatra Neamț, nu este despre o adolescentă care a rămas însărcinată pentru că nu a știut să se protejeze. Ci este drama unei adolescente care, odată însărcinată, nu e ascultată cu adevărat de cei care ar trebui să îi fie aproape. A unei femei care trebuie să decidă asupra corpului și vieții ei, dar căreia nu i se permite să facă astfel, al cărei instinct este anulat de veșnicele opinii ale celor din jur.

Părinții, adică bunicii, în cazul de față, își adresează mereu întrebarea ritmică: ce facem? ce facem? Păi... voi nimic. Decizia păstrării unui copil sau a avortului este doar în mâinile celei care îl poartă în propriu corp. E curios cum uneori omul, în natura sa, alege confortul în detrimentul empatiei, chiar și în cazul iubirii necondiționate. La fel de straniu e cum uită uneori că un copil neplanificat e un copil la fel de iubit sau că adevărata traumă a unei femei nu este avortul, nașterea sau creșterea unui copil. Ci imposibilitatea de a alege. Cum societatea, colegii, apropiații, familia au tendința de a decide dacă o femeie este calificată să aibă copii sau nu.

Pe această idee, mi-au plăcut mult jocurile de plan din spectacolul regizat de Elena Morar, dinamica fiind la fel de jucăușă pe cât de tânără este viitoarea mamă.

Priviți cu adolescenții din dotare un spectacol despre libertatea de a alege, despre empatie și despre variante multiple de final.

98% Decizia corectă

de Andreea Tănase

Regia: Elena Morar

Decorul: Diana Miroșu

Costumele: Ileana Zirra

Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț