UN ARTICOL DE GABRIELA LUPU

Tânărul regizor Cristian Ban a adus în fața spectatorilor Teatrului „Maria Filotti” din Brăila celebrul text Steaua fără nume scris de la fel de celebrul lor concitadin, Mihail Sebastian.

Și, deși s-ar fi putut crede că această piesă nu ar mai avea prea multe lucruri de spus în România zilelor noastre, Cristian Ban a reușit cu mare succes să șteargă praful de pe scriere și să o monteze într-o variantă foarte modernă și foarte vie.

Spectacolul are doi amfitrioni plini de farmec, Ichim și eleva Zamfirescu (interpretați delicios de Ciprian Chiricheș și Blanca Doba), prezentându-ne restul personajelor și locul unde ne aflăm: într-un oraș, de fapt, o comună urbană cu aproape 10.000 de locuitori, de fapt, puțin peste 8000, care are un parc cu o singură băncuță în el și cu o singură statuie lângă băncuță, cu un cinematograf și mai ales cu o gară. De-abia aici devine totul important. Pentru că gara este cel mai important loc. Pe aici trec trei trenuri 747 înspre Câmpina, 115 dinspre Sinaia și 63 care se încrucișează cu 97 și care merge la București. Toată suflarea comunei urbane se adună la gară ca să privească trenurile care trec și duc cu ele iluziile lor și dorul lor de ducă. În special Bucureștiul sună ca un vis pentru locuitorii comunei urbane. Bucureștiul este pentru ei ceea ce era Moscova pentru cele trei surori. Când se sfârșește o zi, ei își spun melancolici: „Și iar a mai trecut o zi în care nu am luat trenul spre București”.

Decorul excelent creat de Cristina Milea reprezintă un ceas imens de gară căruia este nevoie să i se miște limbile cu mâna, dar oricum nici nu mai este nevoie de un ceas funcțional pentru că se știe precis mersul trenurilor și fiecare își măsoară viața în funcție de trecerea trenurilor prin gară. Când cadranul ceasului se ridică acolo, în interiorul ceasului descoperim locuința mai mult decât modestă a și mai modestului profesor de astronomie, Marin Miroiu (Nicholas Cațianis e grozav în acest rol) peste care năvălește pe neașteptate o „stea” din altă lume (Narcisa Novac, foarte bună în Mona) care asemeni tuturor stelelor nu se oprește și nu se abate din drumul ei decât foarte puțin.

Spectacolul este de o gingășie, de o delicatețe și de o frumusețe rare. Și, deși melancolic, are și foarte mult umor. „Și iar a mai trecut o zi în care nu am luat trenul spre București.” Și de fapt niciun tren spre nicăieri.