Nu poți să vezi în întregime o piață din… piață

 

 

... Și atunci antropologul Cătălin D. Constantin a avut ideea să fotografieze de deasupra piețele europene, îmbinând imaginația cu tehnologia de nouă generație. Pentru a avea privirea de ansamblu pe care și-o dorea și pentru a surprinde imagini din unghiuri inaccesibile ochiului omenesc, a folosit o dronă profesionistă. A devenit, astfel, primul care a realizat un proiect de ansamblu cu peste o sută de piețe din Europa fotografiate cu acest aparat. Din eforturile lui întinse pe aproape zece ani au rezultat o expoziție, Piețe din Europa și istoriile lor, și un volum-obiect, Orașe în rezumat, Editura Peter Pan Art, 2018, cu fotografii și istorii din diferite orașe europene. O expoziție care să pună alături imagini de sus dintr-un număr așa de mare de piețe din orașe și țări diferite ale piețelor istorice europene, construind un fir roșu al acestora, reprezintă un demers inedit.

Deși există numeroase studii, filme documentare, expoziții referitoare la destinul unor piețe individuale, o perspectivă de ansamblu, la nivel de continent, a fost de foarte puține ori încercată. Din acest punct de vedere, expoziția reprezintă o premieră. Piața urbană este, prin excelență, un fenomen istoric și arhitectural european. Un fir roșu unește agora antichității grecești de piața orașelor europene de astăzi. O astfel de continuitate istorică și culturală nu există decât în Europa.

Piețe celebre din capitale cunoscute, de la marginile geografice ale Europei, Lisabona și Istanbul, sunt puse în expoziție alături de piețe anonime, dar nu mai puțin interesante, precum cele ale așezărilor aromâne din munții Pindului, cu miticul lor platan în centru, plantat acolo secole în urmă, chiar la întemeierea localității.

Structura orașelor prezintă o tensiune fundamentală între spațiul pieței și restul spațiului lor, imediat vizibilă doar la o privire din înaltul cerului. Spațiu deschis versus spațiu închis. Spațiu de trecere versus spațiu de staționare. Expoziția are o dublă latură, arhitecturală, dar și antropologică, pentru că piața este înțeleasă ca loc viu al orașului european, spațiu ce adună comunitatea și condensează istoria orașului.

Iar periplul nu se oprește aici. Georgia va fi a opta țară în care este itinerată expoziția. Pe 28 mai, ora 17.30, expoziția va avea un nou vernisaj la Muzeul Național din capitala georgiană, Tbilisi. Aproape peste tot, ea a fost însoțită de ateliere, conferințe, cursuri de tip master class. Și de data aceasta, Cătălin D. Constantin, care este și prodecanul Facultății de Litere din Universitatea București, va susține o conferință la Universitatea de Stat Suhumi, cu titlul Piața, loc simbolic al orașelor, pe 28 mai, ora 14.00.

Cătălin D. Constantin este editor de carte și predă cursuri de etnologie și antropologie la Facultatea de Litere de la Universitatea din București, unde este și prodecan. A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase cărți de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere și publicată în 2013, a avut ca temă viața cotidiană în orașele românești la începutul secolului XX, pornind de la jurnale inedite de epocă ale unor personaje anonime, pe care le-a colecționat. Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“, o lectură culturală și antropologică a piețelor publice ale orașelor din Europa. A realizat mai multe expoziții de fotografie, în țară și străinătate.

Itinerarea expoziției este cofinanțată de Ordinul Arhitecților din România și sprijinită de Asociația Culturală Entheos. Ediția din Georgia este realizată în parteneriat cu Muzeul Național din Tbilisi și cu Ambasada României în Georgia.

https://vimeo.com/335669022