Video: Ferestre din București și poveștile lor

Nu mai știu când am făcut primele fotografii cu ferestre din București și nici nu are importanță. Probabil că am început în mod sistematic, dar fără vreun scop anume când am primit cadou primul aparat digital. În zilele libere mă plimbam pe străzile din zona veche a orașului, mă opream în fața câte unei case, pândeam să nu fie nimeni ostil în spatele ferestrei, furam fotografia. Așa am adunat, timp de aproape zece ani, o colecție impresionantă. Mari, mici, strâmbe, perfecte, mai noi, mai vechi, îngrijite sau cu geamurile sparte, spuneau, privite în succesiune, o poveste. A orașului. A detaliilor pe lângă care trecem mereu fără să le vedem. A oamenilor din spatele ferestrelor. Sau cine știe ce altă poveste… O poveste pe care doar o intuiam, fără să o dibuiesc precis, pentru că fiecare fereastră în parte îmi sugera propria ei istorie, diferită de a vecinei, dar toate împreună păreau să alcătuiască o narațiune vizuală coerentă și cu miez unic. Pentru mine, acest lucru era surprinzător, simpla plimbare pe străzile orașului nu îmi stârnea magia pe care mi-o provoca privirea în succesiune a ferestrelor din fotografiile care se adunaseră cu sutele, apoi miile, în computerul meu. La distanță de ani sau numai de anotimpuri, s-a întâmplat să fac o fotografie nouă aceleiași ferestre, uitând că am deja o imagine cu ea. La un moment dat am realizat acest lucru și am început să privesc amuzat modificările pe care vremea le-a pus pe chipul ferestrelor. Unele, puține, au fost restaurate odată cu casa. Bine sau deloc bine, după proprietar, priceperea și banii pe care îi are sau după dragostea pentru imobilul în care locuiește. Alte ferestre au făcut riduri și au îmbătrânit încet, dar numai dacă le pui alături în poză se vede aceasta. Altele, deși evident neîngrijite, nu au îmbătrânit deloc, par înghețate în timp. Bizar lucru, chiar scorojeala vopselei sau a peretelui din jur are exact aceeași formă și după ceva ani, cu toate ploile și zăpezile căzute între timp. Sunt ferestre, destule, care au murit odată cu casa, demolată în grabă să facă loc unei construcții noi, cel mai adesea total nepotrivită cu locul în care a apărut. Sunt și ferestre care și-au schimbat proprietarii, lucru evident după obiectele din geam sau alte detalii grăitoare. În spatele altora, copii nu mai sunt copii, dar păpușa tot e acolo.

Unele ferestre sunt frumoase, altele, urâte, unele de-a dreptul ridicole și kitsch, pe unele le bagi în seamă, pe cele mai multe, nu. Dar toate au o poveste, toate pot avea o poveste.

puzzle, cu mulți autori, diferiți, precum diferite sunt poveștile sugerate de ferestre. Au acceptat invitația mea de a scrie o mică istorie pentru o fereastră scriitori, arhitecți, medici, istorici, actori, antropologi…