Cărțile esențiale ale literaturii române: „Cuvânt împreună despre rostirea românească” de Constantin Noica

Când a întocmit „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, Noica nu putea spera la vreo formă de glorie – și nici măcar de recunoaștere. Comuniștii păreau că vor rămâne decenii bune stăpâni peste cultură și nimic din alura puterii de atunci nu îndreptățea a crede că ei vor deveni toleranți cu gruparea de la Păltiniș sau că îi vor valoriza cândva pe vechii apropiați ai lui Noica – pe Cioran în primul rând, sau pe Scrima sau Steinhardt. A rezultat, ca un testament, în 1987, un volum ce unea, cenzurate pe ici pe colo, două cărți mai vechi – „Rostirea filosofică românească” (1970) și „Creație și frumos în rostirea românească” (1973). Cu un fundament etnografic și rezonanțe naționaliste, noua carte avea, totuși, șansa de a fi publicată – deși dezghețul praghez trecuse, noua glaciațiune ideologică nu mai era roșie, ci tricoloră, iar volumul lui Noica părea să mângâie orgolii protocroniste. Dincolo de istoricitatea inerentă, astăzi putem privi „Cuvânt împreună...” ca pe una dintre cărțile esențiale ale limbii române pentru spectacolul gândirii speculative și pentru abilitatea stilistică a autorului.

Logicianul Noica investighează o limbă complet lipsită de o istorie filosofică. Toate conceptele filosofiei românești, la fel ca și cele din logică, sunt exprimate prin importuri din franceza iluminiștilor și prin calcuri lingvistice după franceza ulterioară (iar acest lucru s-a dovedit un handicap atunci când filosofia germană a devenit modelul dominant al filosofiei românești). Apropiat el însuși de filosofia germană, Noica avusese încă din tinerețe un studiu extrem de important, rar menționat de apostolii săi, prin care încerca să recreeze – lexical și semantic – categoriile lui Aristotel ca fiind nu etichete substantivale – substanța, timpul, locul, relația etc. –, ci răspunsuri la întrebări fundamentale – ce?, când?, unde?, cum? E drept că abstractizarea acestor întrebări ducea la rezultate rizibile („ceința” pentru substanță, întrucât era exprimată prin întrebarea „ce?”), dar e meritoriu efortul de deblocare a conceptelor într-o istorie a filosofiei mult prea bogată în expresii clasicizate și mult prea mulțumită de ea însăși. Același efort se desfășoară și în „Cuvânt împreună...”, acum la anii unei maturități auctoriale și ai unui zen rezultat din lipsa oricăror ambiții personale – treabă pentru care Noica îi este tributar PCR-ului. Fără mize academice și fără deschideri internaționale, Constantin Noica s-a putut apleca asupra cuvintelor obișnuite – pre- sau proto-filosofice –, analizându-le dinamica istorică și antropologică, scoțând la lumină forme de înțelepciune scăpate din vedere de filosofia generală.

Audioclipul, în lectura actriței Adriana Mocca, cuprinde o scurtă prezentare a lui Constantin Noica și lectura unui fragment din „Cuvânt împreună despre rostirea românească”. 

• Cristian Bertzi în „Apostrof”
• Mircea Martin în „22”
• „Caiete critice”, număr special Centenar Constantin Noica (PDF)
• Alex Ștefănescu în RL