Jättiläinen / The Mine / Mina (2016)

Regia: 
Aleksi Salmenperä

Scenariul: 
Pekko Pesonen

Staruri:
Joonas Saartamo, Jani Volanen, Peter Franzén, Saara Kotkaniemi, Leea Klemola, Jussi Nikkilä

Durata:
1h 37min

Politicienii din România au impus regula „10% înapoi la partid”. Dar corupția politică are multe forme, nu doar cele brutale și mecanice care se practică la noi. Din Finlanda „cea lipsită de corupție”, conform propriilor declarații, dar și conform unor statistici europene, vine filmul „Mina” care arată alte disfuncții decât cele pe care le știm în funcționarea patrulaterului politică-afaceri-comunitate-natură. O dramă psiho-ecologistă, cu un inginer angajat al unei autorități de mediu care pică în centrul numitului patrulater, fiind pus să dea autorizațiile de exploatare unei companii miniere nou-înființate, care pune în practică, la o scară de bursă internațională, o mină de nichel și o fabrică de uraniu. Se adaugă agravantele: o nevastă mereu gravidă și o fostă colegă cu porniri ecologiste.

Filmul, din păcate, nu surprinde. Este, totuși, o peliculă de văzut pentru veridicitatea cu care urmărește și disecă realitatea-reală față de realitatea-mediatică. Filmul are enorm de multe inserturi din jurnale de televiziune, din talk-show-uri, din emisiuni de știri. Fluxurile de știri creează o lume pe dos, în totală opoziție cu starea de lucruri, o versiune utopică, edulcorată, seducătoare a adevărului.

Un „greenfield” (cum numim orice afacere nouă, deși în cazul minelor mai potrivit ar fi numele de „grayfield”) nu e niciodată o afacere ușoară. Investiția se face pe previziuni, deci pe speranțe. Fazele inițiale aduc doar costuri, iar anticiparea acestora, și ea, se dovedește adesea nerealistă. Viața se bate nu doar cu filmul, ci și cu afacerile, iar cele nou-înființate au o imunitate fragilă. Businessmanul din film este prea puțin menajat de producătorii filmului. I se atribuie o singură calitate: lăcomia. Și o singură abilitate: aceea de a face trafic de influență. Spre deosebire de Sud-Estul Europei, în Nord-Est nu circulă și bani prin relația dintre politicieni, autorități și corporații. Dar, prin persuadare și intimidare, legile Finlandei devin și ele flexibile, iar mediul este luat la țintă ca debușeu pentru toate nereușitele economice. Două lacuri mici sunt poluate accidental, dar în mod repetat, de noua mină, care nu își poate opri producția pentru a remedia calcule prost făcute sau informații trecute sub tăcere pentru a nu incomoda debutul afacerii. Dar, „ce sunt două mici lacuri, când Finlanda are 5600?”, spune un personaj.

Filmul susține, în mod ferm, punctul de vedere ecologist. Dar are meritul de a descompune mecanisme în care aroganța politicienilor sau a oamenilor de afaceri este doar o parte a unei ecuații care mai include elemente precum mii de locuri de muncă, iar susținerea comunitară e scindată între pro și contra. Rezultă o dramă autentică în care nevoile sociale se opun altor nevoi sociale, iar mecanismele administrative sunt blocate, anulate, în efortul lor de a susține schizoidele imperative politice și sociale, incapabile să găsească punctul de armonie între prosperitatea pe termen lung și cea pe termen foarte scurt.