UN ARTICOL DE OANA CRISTEA GRIGORESCU
Apare în luna octombrie în Macedonia de Nord un nou volum de dramaturgie română în traducerea lui Ermis Lafazanovski. După New Romanian Drama (2024), primul volum pentru care am conceput selecția, cu Selected Plays propun patru piese de Matei Vișniec legate tematic de estul Europei și de istoria sa regională.
Orient Express, tur – Occident Express, retur
În 1883 se lansa celebrul tren de lux Orient Express care lega Occidentul de Orient, Parisul de Istanbul și răspundea interesului turistic și cultural occidental, reflectat copios de orientalismul din arta europeană. Ignorând realitatea socială și culturală locală, artele restituiau cu precădere exotismul Estului, ocolind totodată aspectele legate de exploatarea colonială ce a tarat regiunea. Secolul XXI trăiește reversul acestui flux prin migrația populațiilor afectate de război și sărăcie din Răsărit spre Apus într-un simbolic Occident Express, ce coincide cu titlul uneia dintre cele patru piese de teatru din volumul Selected Plays de Matei Vișniec. Piesa concluzivă ca poziție în volum, Occident Express, traduce dramatic efectele colonialismului occidental de secol XIX ca o mișcare în sens invers, a exodului oriental spre vestul Europei, receptat ca pământ al făgăduinței și al salvării – economice în primul rând. Lumea europeană a secolului XXI e rezultatul geopoliticilor apusene – trăite inclusiv de țările Europei de Est după 1989 în noi forme de control și aservire economică – pe care dramaturgia lui Matei Vișniec o redă cu aparentă distanțare, surprinzând detaliile post– și in-umane ale noilor raporturi sociale. Această sintagmă răsturnată față de referința sa caracterizează cele patru piese din volum, scrise în intervalul a două decenii pline, între 2001-2022, căci toate sunt legate de istoria Balcanilor și a crizelor socio-politice regionale. Iar sintagma teatru descompus, lansată de Matei Vișniec într-o piesă omonimă (Teatru descompus sau Omul-pubelă, Ed. Cartea Românească, 1998), definește nu doar stilistic și tematic dramaturgia sa, ci poate caracteriza și Europa Occidentală a ultimelor trei decenii și jumătate, ale cărei structuri societale capitaliste „se descompun” și se recoagulează după valurile migrațiilor și transformărilor Europei post 1989. Teatrul lui Matei Vișniec radiografiază și integrează documentar contextul european al ultimelor decenii, dar vorbește mereu omului, caută să traducă metaforic, din perspectiva destinelor noilor veniți în Occident – state ieșite din comunism și migranți din toate categoriile –, rigorile libertății în democrație, dar și inechitățile și abuzurile pe care le generează relația lor cu societățile de adopție. Dramaturgia lui Matei Vișniec descinde din teatrul absurdului și din suprarealism, dar restituie simbolic, dincolo de sarcasmul acid și de realitățile coșmarești, umanitatea inalterabilă. Personajele sale sunt cel mai adesea tipologii angrenate în relația reversibilă agresor-victimă, traforuri bidimensionale ale unor învinși ai destinului sau, la polul opus, ale unor caractere dezumanizate, născute din specularea cinică a luptei pentru supraviețuire a individului prins de tăvălugul istoriei.
În dramaturgia română contemporană Matei Vișniec ocupă un loc singular prin identitatea sa culturală definită de dubla apartenență la România și la Franța. Conceptul navetei (apud. Daniel Magearu, Matei Vișniec, Mirajul cuvintelor calde, Institutul Cultural Român, 2010, p.7) caracterizează întreaga sa operă dramaturgică și literară pe multiple paliere: naveta geografică, ca scriitor prezent atât în Franța cât și în România după 1989, o navetă între cele două limbi în care scrie, franceză și română, o alta tematică între subiectele estului și vestului european, o alta inter și intratextuală și, nu mai puțin importantă, una onirică între vis și veghe, între care balansează structura dramaturgică a pieselor sale. De altfel, biografia sa oferă un argument solid pentru caracterul dual al destinului său artistic, prezent simultan în cele două culturi teatrale, franceză și română. Născut în 1959 la Rădăuți, ca tânăr scriitor cere azil politic în Franța în 1987 unde se stabilește definitiv. Poet și dramaturg afirmat în Romania, cu volume publicate și piese cenzurate în deceniul 1977-1987, transplantarea sa în cultura franceză îi oferă vizibilitate și notorietate internațională. Deceniile următoare emigrării l-au impus ca scriitor de limba franceză prin subiecte inspirate adesea și de activitatea de jurnalist cultural la Radio France International de la Paris. Teme precum comunismul, ideologiile totalitare, imigrația ilegală, traficul de persoane, conflictele fratricide alimentate politic, războiul interetnic din Balcani sunt grefate pe substratul poetic și metaforic al naturii sale artistice. Din perioada română, Caii la fereastră și Angajare de clovn sunt piesele cele mai frecvent montate în țară și în lume. După 1990 teatru lui Matei Vișniec este intens jucat atât în România cât și Franța, iar prezența sa recurentă în Off-ul de la Avignon îl impune ca pe o voce-seismograf a transformărilor Europei de Est antrenate de căderea comunismului. De altfel, în deceniul zece al secolului XX scrie câteva dintre piesele cele mai frecvent montate, importante nu numai pentru subiectele lor – istoria comunismului, crizele lumii contemporane și alienarea umană –, ci și pentru structura fragmentară a narațiunii, pentru interșanjabilitatea scenelor și libertatea de interpretare regizorală a acestor parabole ale lumii contemporane: Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi (1993), Femeia ca un câmp de luptă (în războiul din Bosnia) (1996), Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (2001), pentru a enumera doar câteva dintre cele mai des jucate. Tematica pieselor scrise în anii 2000 continuă reflectarea parabolică a lumii globalizate, iar preocupările legate de explorarea deconstrucției limbajului și a limitelor comunicării consolidează prestigiul internațional al dramaturgului. În prezent, Matei Vișniec este o prezență constantă pe scenele românești și franceze, nu doar în chip de „cel mai jucat dramaturg român contemporan în Off-ul de a Avignon” (cea mai frecventă etichetă a dramaturgului vehiculată de presa culturală română), ci și simbolic prin înființarea la Suceava, în 2015, a unui teatru care îi poartă numele: Teatrul „Matei Vișniec”.
Matei Vișniec rămâne, în esență, un poet al scenei, hrănit din terenul fertil al Balcanilor, dar mai ales din sensibilitatea acută pentru destinul tragic al oamenilor manipulați de ideologii. Poetic și parabolic, teatrul său e grefat pe elementele unui univers absurd-coșmaresc, ce rămân caracteristice autorului, recognoscibile în întreaga sa creație. Dar politicul transpus în metaforă devine tot mai manifest începând din anii ´90, când dramaturgul se simte chemat să vorbească despre comunism și despre pervertirea minților prin ideologii, dar și despre fantasmele utopiilor. Ordinea celor patru piese selectate în antologie urmează un nedeclarat curs al istoriei regionale și urmărește tragediile sociale ale ultimului secol. De la instalarea comunismului la valurile migațiilor de masă, trecând prin războaiele fratricide și iluzia salvării occidentale, piesele din volum au ca numitor comun destinul Europei de Est, marcată de totalitarism și manipulare naționalistă. Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, scrisă în 2001, este una din cele mai jucate piese ale lui Vișniec, atât în teatrul profesionist cât și în cel de amatori, iar succesul ei se justifică prin absurdul situației duse până la ultime consecințe. Dincolo de sarcasm, ideologia comunistă explicată în cheie peiorativă rezumă formele îndoctrinării și alienării, dar și complicitatea victimelor cu călăii nu doar în stalinism, ci în toate dictaturile, indiferent de culoarea lor politică. Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals restituie tragedia războiului din fosta Iugoslavie în nota coșmarescă a întâlnirii morților din succesivele conflicte din Balcani și a dialogului lor imaginar cu familiile supraviețuitoare. Impregnată de o poezie sumbră, piesa restituie pe un ton caustic fatumul războiului interetnic, coborând pe firul secular al istoriei regionale. Metafora căutării osemintelor fiilor dispăruți descarcă doliul neîmplinit al familiilor și amplifică neputința oamenilor simpli în fața tragediei războaielor. În aceeași notă sarcastică, pe un ton cinic chiar mai apăsat față de interesele politice occidentale în Orient, cu Migraaaanți sau Prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă ajungem în prezentul crizei valurilor de migranți, care confruntă Europa cu bulversările produse de gestionarea inechităților sociale și cu specularea oneroasă a fragilității acestor refugiați. Occident Express translează în registru parabolic idealizarea Occidentului și reprezentările lui utopice. Sub stratul poetic de suprafață, textul descompune mecanismele manipulării ideologice și falsele iluzii stratificate în mentalul colectiv al populațiilor din Est. Într-un fel, această piesă ocupă în volum rolul conștiinței istorice subiective a Estului în ultimul secol. Prin caracterul lui parabolic, acest text sintetizează ideatic toate celelalte piese din volum și încheie selecția ca un corolar al Europei contemporane. Astfel, cele patru piese din volum propun un profil sintetic al universului dramaturgului Matei Vișniec.
Desigur, diversitatea genurilor exersate de autor în cinci decenii de activitate – poezie, roman, proze scurte, piese de teatru, piese pentru copii – probează un talent polivalent, subsumat observării și înțelegerii condiției umane, o conștiință europeană eșafodată pe spiritul libertății și al diversității cultuale continentale. În teatrul lui Matei Vișniec vom întâlni mereu un personaj simbolic, memento al valorilor umanismului ce transpar din întreaga sa creație. Orbul, Cântăreața, Dansatoarea cu voal, Cel ce cântă la muzicuță sau „picioarele trecătorilor din fereastra demisolului care dă spre stradă” mențin vie în mintea cititorului referința identitară a locului, dar sunt și mărturii ale încrederii autorului în valorile civilizației europene. Volumul acesta de dramaturgie se vrea mai mult decât o invitație, adresată cititorilor macedoneni, la descoperirea creației unui dramaturg european cu rădăcini în Est, e și o pledoarie pentru valoarea absolută a libertății și pentru virtuțile proiectului european.
Lectura și relectura pieselor lui Matei Vișniec reconfortează prin prospețimea și vitalitatea verbului, prin ritmul indus de structura fragmentară, prin alternanța planurilor realiste cu cele metaforice, prin acuitatea observației descărcate în emoția născută din transfigurarea ei poetică. Înainte de a câștiga la scenă noi valențe artistice pe care textul le permite, lectura pieselor lui Matei Vișniec oferă o înțelegere a lumii de azi trecute printr-un filtru poetic cu accente satirice. Mi-aș dori să văd montate unele din piesele din acest volum în limba macedoneană pentru că, sunt sigură, sensibilitatea artiștilor macedoneni va aduce un plus de profunzime universului lor balcanic. Pentru a mă întoarce la metafora Orient Express-ului, lectura aceasta ne oferă un tichet pentru o călătorie retur spre Occident, eliberată de false utopii, dar sensibilă la poezia frustă a vieții din Balcani. Cititorul macedonean are în față o lectură „deschisă”, pe care o poate oglindi în propriile experiențe ale conviețuirii multietnice și multiculturale în Europa de Est.