Pentru rolul din acest film, Jessica Chastain a primit o nominalizare (rol feminin principal) la Globuri. Nimic la Oscar. Răuvoitorii, în spiritul filmului, vor obiecta că ar fi câștigat dacă era nominalizată la rol principal masculin. E și ăsta unul din clou-urile peliculei. Că în lumea corporate cele mai adaptate exemplare feminine au egalat toate performanțele de eficiență și ferocitate masculină, aducând, în plus, un element, de regulă trecut cu vederea, al eternului feminin: o capacitate superioară de a țese intrigi. Personal, aștept studiile sociologilor care să arate dacă într-adevăr e așa sau e doar o fantezie „go-girl” a Hollywoodului. Cert e că personajul Jessicăi Chastain e, într-adevăr, magnetic. 

Subiectul filmului este lobby-ul pro și contra unei legi de restricție a achiziției de arme în America. Dezbaterile sunt vii, ideile nu lipsesc, nici cele riscante. („Nu-mi pasă dacă scrie asta în Biblie, în Constituție sau în horoscop”, spune eroina despre dreptul de a purta arme, apărat de amendamentul 2 al Constituției americane, argumentând că și Constituția e o lege și că ea poate fi schimbată pentru că acest amendament ține de o altă lume, cu alte reguli). Acțiunea e densă, ritmul e alert, ca spectator neamerican ești pus în dificultate de amănuntele locale ale activității de lobby sau de trimiterile la evenimente de ordin secund care nu au cum să nu-ți fi scăpat.

De Colombine știm de la știri și din filmele lui Michael Moore. De celelalte masacre din școli știm de la alte știri. Acesta e contextul. O inițiativă legislativă prevede restricția cumpărării de arme. Industria producătoare de arme (care, știm din surse independente, că, de decenii, asigură, prin firmele de lobby, cel mai mare volum de donații politice de la Washington) reacționează, încercând blocarea oricărei reglementări. Miss Sloane este desemnată să conducă această campanie a producătorilor, doar că o umflă râsul când aude conceptul de campanie al acestora. Bref, va ajunge să joace pentru adversarii industriei (n-am povestit decât primele zece minute din film).

Ecuația e simplă: industria are un buget enorm; opozanții un buget decent. Industria are o poziție stabilă, opozanții sunt în colțul challangerului. Nici cei care o angajează pe Sloane nu cred că e posibilă victoria, doar un rezultat strâns, care să facă posibilă reintroducerea legii în alte sesiuni. Dar Sloane e personajul principal. Creează (fără minciuni fățișe, cum e practica România) un mecanism de control al informației (și de ascundere a ei) prin care conduce un joc imens, la cele mai înalte niveluri politice, în care programează nu doar propriile victorii, ci și propriile înfrângeri, pentru a avea astfel un control total asupra adversarilor. Nu mai vorbim de lobby, ci de strategie, dar filmul are meritul de a-i surprinde pe alocuri și pe cei care le-au văzut deja pe toate.